Facultatea de Litere a Universității din București a organizat, în perioada 27-28 aprilie 2018, cea de-a V-a ediție a colocviilor naționale studențești, din seria BucharEst STudent Letters Colloquia.

Scopul acestui eveniment științific este de a încuraja activitatea de cercetare a studenților și a masteranzilor din domeniile studiilor literare (cu secțiuni dedicate literaturii române moderne și contemporane, literaturii române premoderne, teoriei literare și literaturii universale și comparate), lingvisticii, didacticii, studiilor culturale, științelor comunicării (comunicare și relații publice și științe ale informării și documentării) și științelor administrative.

Pe parcursul celor două zile de dezbateri s-au reunit, în mai multe secțiuni tematice, peste 120 de studenți din 9 centre universitare: București, Timișoara, Cluj, Iași, Constanța, Suceava, Craiova, Baia Mare și Târgoviște.

Comitetul științific al colocviului a fost alcătuit din cadre didactice de la Facultatea de Litere a Universității din București. Ediția din acest an s-a bucurat și de prezența a trei jurii de profesioniști din industriile cărții, din domeniul comunicării și al studiilor culturale (etnologie). Eli Bădică (jurnalist cultural, Bookaholic.ro, coordonator al colecției n’autor, Editura Nemira), Laura Câlțea (redactor-șef, Nemi, Editura Nemira), Anca Dumitrescu (director editorial, Black Button Books) și Elena Marcu (redactor, Black Button Books) vor oferi premii pentru secțiunile Studii literare și Teoria literaturii / Literatură universală și comparată. Alina Buzatu (Head of Strategy, Friends\TBWA) și Sânziana Șerbănescu (Account Director, CAP) au evaluat și recompensat lucrările înscrise în competiție la secțiunea Științe ale comunicării. Compania Art&Craft a acordat premii pentru subsecțiunea Etnologie, din cadrul direcției de Studii culturale.

În seara zilei de vineri, 27 aprilie 2018, la ora 19:00, în Amfiteatrul „Odobescu” al Facultății de Litere, a fost lansat volumul de studii premiate la ediția de anul trecut a colocviului, Bucharest Student Letters Colloquia (vol. IV), coordonator: Cristina Bogdan (Ed. Universității din București, 2018). Au luat cuvântul, cu acest prilej: Alexandru Calmâcu (redactor-șef al Editurii Universității din București), conf. univ. dr. Cristina Bogdan, lect. univ. dr. Catrinel Popa și lect. univ. dr. Simona Drăgan.

În timpul celor două zile de colocviu, participanții s-au putut bucura și de expoziția de fotografie Regina și frontul, instalată în Holul de Marmură al Facultății de Litere. Organizată în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române și Asociația România Culturală, expoziția a cuprins 20 de fotografii-document, puțin cunoscute, înfățișând-o pe Regina Maria a României pe câmpul de luptă al Primului Război Mondial.

Caravana Editurii Universității din București a fost prezentă în Facultatea de Litere, în cele două zile ale evenimentului, începând cu ora 10:00 (etajul 1, aripa stângă), pentru a pune la dispoziția participanților cele mai recente titluri din domeniul științelor socio-umane.

Colocviul s-a bucurat anul acesta de susținerea Universității din București, a companiei Art&Craft, precum și de parteneriate cu o suită de edituri și publicații prestigioase din spațiul românesc: Nemira, Peter Pan, Black Button Books, Observator cultural, Bookaholic.ro, precum și cu agențiile Friends\TBWA și CAP.

Mai multe informații despre cea de-a V-a ediție a colocviilor naționale studențești, din seria BucharEst STudent Letters Colloquia  pot fi  accesate aici și aici.

Share This