15 iunie 2018 este data limită până la care te mai poți înscrie la concursul  “WRICOS”, organizat de Rețeaua Universităților de pe Drumul Mătăsii cu scopul de a promova studenții talentați în arta scrisului.

Astfel, la ediția din 2018, persoanele interesate se pot înscrie la una dintre cele două categorii: poezii sau eseuri. În timp ce poeziile trebuie să abordeze tema „Mamei”, eseurile trebuie să se încadreze în tema „Povești sau basme ce au în prim-plan drumul mătăsii din țara autorului”. Materialele trebuie redactate în limba maternă a aplicanților.

Marele Premiu include, pe lângă diploma de participare și posibilitatea de a participa la cea de-a IV-a Adunare Generală a Universităților de pe Drumul Mătăsii de la Veneția, plata tarifelor de transport și cazare.

De asemenea, vor mai fi oferite două Premii de Excelență și 7 Premii de „Selecție”.

Persoanele interesate de participarea la cea de-a doua ediție a concursului “WRICOS” trebuie să trimită eseurile sau poeziile, alături de formularul care poate fi găsit aici, la adresa de e-mail sunofficialwricos@gmail.com

Mai multe detalii despre concurs pot fi accesate aici.

Share This