În perioada 26-29 aprilie 2018, Facultatea de Litere a Universității din București a organizat, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române și Asociația România Culturală, expoziția „Regina și frontul”.

Evenimentul face parte din seria manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri și a debutat joi, 26 aprilie 2018, la ora 14:00, cu un vernisaj ce a avut loc în Holul de Marmură al Facultății de Litere.

De asemenea, expoziția face parte din programul colocviului național studențesc Bucharest Student Letters Colloquia, ajuns la cea de-a V-a ediție. Aceasta a cuprins 20 de fotografii-document, puțin cunoscute, înfățișând-o pe Regina Maria a României pe câmpul de luptă al Primului Război Mondial. Un detaliu important de remarcat este chiar imaginea de pe afișul expoziției, care datează din anul 1918 și o surprinde pe regină alături de generalul Eremia Grigorescu.

În cadrul evenimentului au luat cuvântul dr. Anca Beatrice Todireanu, curatorul expoziției, prof. univ. dr. Emil Ionescu, decanul Facultății de Litere, și lect. univ. dr. Cătălin D. Constantin, cadru didactic la Facultatea de Litere și specialist în antropologie vizuală.

Mai multe detalii despre expoziția „Regina și frontul” pot fi accesate aici.

Share This