Mindcraft Academy oferă oportunitatea studenților Universității din București de a se înscrie într-un program de mentorat în domeniul financiar, indiferent de profilul la care studiază. Aflat la prima ediție în cadrul Universității din București, programul Mindcraft Academy by BRD își propune să susţină studenţii pe parcursul lor personal şi profesional. Acest obiectiv va fi îndeplinit prin mentorat oferit de experţii companiei în personal branding, orientare în carieră, comunicare eficientă, gândire creativă, analiză financiară, discipline bancare, antreprenoriat.

Lansarea oficială a programului de mentorat Mindcraft Academy va avea loc vineri, 2 martie 2018, în sala ,,Petre Antonescu” a Facultății de Drept, începând cu ora 13:00. Printre invitați la eveniment se numără prof. univ. dr. Magdalena Platis, prorector al Universității din București, conf. univ. dr. Camelia Cojocaru, prodecan al Facultății de Administrație și Afaceri, dar și reprezentanți ai BRD printre care Adela Jansesn, HR Executive Director, Andreea Buzec, Employer Branding Responsible și Andra Cruceanu, Internal Coach. Lansarea programului va fi urmată de primul atelier al programului, Great People Inside, un workshop de evaluare a competențelor soft și a intereselor vocaționale ale studenților, susținut de Andrea Cruceanu

Te poți înscrie la acest program de mentorat prin completarea formularului de candidatură și trimiterea acestuia la adresa andreea-stefania.buzec@brd.ro. Termenul limită de înscriere este 27 februarie 2018.

Dacă îți dorești să înțelegi ce înseamnă banking, antreprenoriatul, dar și intraprenoriatul în domeniul bancar, ai ocazia să înveți de la profesioniști în domeniu. Totodată, prin programul oferit de Mindcraft Academy, desfășurat de BRD vei învăța lucruri practice cu aplicabilitate imediată atât în viața profesională, cât și în cea personală și vei explora posibilitățile de inovare într-o lume din ce în ce mai dinamică și plină de tehnologie.

Proiectul își propune să ofere o serie de activități pentru studenți și masteranzi, desfășurate săptămânal în perioada martie–iunie 2018. Printre acestea se numără:

  • Susținerea unor ateliere și training-uri pe teme legate de dezvoltarea competențelor soft: comunicare, lucru în echipă, motivație, gândire laterală, management al conflictelor și al diferențelor, management de proiect etc.;
  • Susținerea unor ateliere, training-uri și simulări pe teme legate de dezvoltarea competențelor specifice industriei bancare și antreprenoriatului: marketing, vânzări, HR, cash management, analiză financiară, risc, compliance;
  • Oferirea de mentorat în vederea consolidării procesului de învățare, cu sprijin din partea BRD și a Universității din București – familiarizare cu meseriile bancare în funcție de interesele si nevoile concrete identificate;
  • Recrutarea pentru implicarea în stagii de internship-uri în cadrul BRD;
  • Organizarea unui concurs final de tip hackaton de către BRD, care va testa competențele dobândite în rândul studenților și masteranzilor Universității din București.

Mai multe detalii despre programul complet al workshop-urilor din cadrul programului de mentorat Mindcraft Academy, dar și despre trainerii atelierelor pot fi consultate aici.

Share This