Duminică, 27 mai 2018, în cadrul unei ceremonii organizate în amfiteatrul central al Facultății de Drept a Universității Democrit din Tracia (Grecia), conf. univ. dr. habil. Tudor Dinu de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București a primit titlul de Doctor Honoris Causa, în semn de recunoaștere a cercetărilor sale de pionierat dedicate istoriei, civilizației și literaturii Valahiei și Moldovei fanariote, dar și secolului XVIII grecesc și balcanic.

Ceremonia a fost deschisă de salutul rectorului Universității, profesorul Stavros Touloupidis, după care au luat cuvântul decanul facultății de studii clasice și umaniste, prof. Zoi Gavriilidou, șefa departamentului de filologie greacă, prof. Maria Tziatzi, șefa departamentului de limbă, filologie și civilizație a țărilor de la Marea Neagră, prof. Maria Dimasi și șeful departamentului de istorie și etnologie, prof. Manolis Varvounis, care s-au referit cu toții în termeni elogioși la activitatea științifică și profesională a lui Tudor Dinu. În continuare, lector dr. Eleonora Naxidou, specializată în studii balcanice, a dat citire textului laudatio, în vreme ce prof. Manolis Varvounis a pronunțat în greacă veche textul decretului senatorial de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa pentru Tudor Dinu. Imediat după aceea prof. Zoi Gavriilidou și prof. Manolis Varvounis l-au îmbrăcat pe universitarul român în toga Universității Democrit din Tracia (Grecia) și i-au înmânat însemnele oficiale și diplomele aferente demnității.

În finalul ceremoniei, profesorul Tudor Dinu a susținut o prelegere cu titlul Fanarioții în Țara Românească – o istorie prin intermediul tablourilor votive.

Tudor Dinu este conferențiar în cadrul Universității din București unde predă limbă, literatură și civilizația greacă. A susținut prelegeri și conferințe, ca profesor invitat, la universitățile din Atena, Nicosia, Berlin, Kiev și Brno și la diferite societăți științifice din Grecia. De asemenea, a participat la cele mai importante congrese internaționale de studii neoelene (Granada, 2010; Nicosia, 2012; Tbilisi, 2012; Atena, 2012; Paris, 2013; Salonic, 2014). În anul 2014, a fost ales secretar general al Societății Europene de Studii Neoelene.

Lucrările sale despre filologie și istoria greacă veche, bizantină și postbizantină, dar și elenismului din țările române au fost tipărite în România, Grecia, Cipru, Franţa, Cehia, Letonia, Ucraina şi Georgia. A publicat traduceri din autori antici (Aristofan, Plutarh, Iamblichos, Seneca, Plinius Maior) și moderni (Iannis Ritsos, Nikos Engonopoulos, Andreas Empirikos, Hristos Iannaras etc.). De asemenea, profesorul Tudor Dinu este fondatorul și redactorul-șef al volumului Neograeca Bucurestiensia care reunește opt conferințe susținute în cadrul secției de limbă și literatură neogreacă a Universității din București de la șapte universități din cinci țări (România, Grecia, Germania, Cehia, Ucraina).

Share This