Marți, 27 martie 2018, Secțiunea de Științe Umaniste a Institutului de Cercetări din cadrul Universității din București (IRH-ICUB) organizează o nouă prelegere în cadrul seminarului „Conștiență și cunoaștere – o abordare interdisciplinară”. Evenimentul va avea loc la sediul IRH-ICUB (str. Dimitrie Brândză, nr. 1), în sala de conferințe, începând cu ora 17:00.

Susținută de prof. Manuel Rebuschi, de la Arhivele „Henri Poincaré” ale Universității din Lorraine (Nancy, Franța), prezentarea „Schizofrenia si schimbarea de context” va aduce în discuție câteva conversații purtate de psihologi specializați cu indivizi diagnosticați cu schizofrenie. Un studiu interdisciplinar a evidențiat numeroase discontinuități în astfel de conversații, iar primele analize ale acestor discontinuități au demonstrat importanta ambiguității în respectivele conversații. Interpretarea conversațiilor și contextul par să joace un rol crucial în studiul discursului de tip schizofrenic. Pornind de la această premisă și de la analizele anterioare ale discursului fictiv, prelegerea „Schizofrenia și schimbarea de context” va prezenta o analiză experimentală a discursului de tip schizofrenic în context pragmatic.

Prof. Manuel Rebuschi predă filosofia și este cercetător la Arhivele „Henri-Poincaré”, precum și director al programului de Master în Științe Cognitive de la Universitatea din Lorraine (Nancy, Franța). Cercetarea sa se concentrează asupra logicii filosofice, filosofiei limbajului și filosofiei minții. Este interesat cu precădere de raționalitate și/ sau de atribuirea de intenții în diferite contexte. Prof. Manuel Rebuschi este implicat și în câteva proiecte interdisciplinare în care colaborează cu psihologi, lingviști și informaticieni. Printre temele alese în aceste proiecte sunt schizofrenia și robotica.

Seminarele „Conștiență și cunoaștere – o abordare interdisciplinară” sunt organizate de dr. Diana Stanciu, membru asociat al Secțiunii de Știinte Umaniste a Institutului de Cercetări din cadrul Universității din București. Mai multe informații despre activitatea de cercetare a Dianei Stanciu pot fi găsite aici.

Mai multe informații despre seminarele „Conștiență și cunoaștere – o abordare interdisciplinară” pot fi accesate aici.

Share This