Prin disciplinele care îl alcătuiesc, departamentul urmăreşte formarea şi dezvoltarea deprinderii de a urmări succesiunea şi ramificaţiile istorice ale ideilor, teoriilor, concepţiilor filosofice şi mentalităţilor, de a interpreta, contextualiza şi nuanţa o anumită poziţie filosofică în raport cu altele, precum şi familiarizarea studenţilor cu specificul dezbaterilor teoretice din domeniul eticii, esteticii, semioticii, fenomenologiei şi filosofiei culturii. Studiind principalele perspective filosofice care au influenţat de-a lungul timpului concepţiile noastre despre frumos şi bine, despre relaţia individului cu societatea, cultura şi valorile, studenţii îşi dezvoltă abilităţi de observatori atenţi ai fenomenului istoric şi cultural, de analiză şi critică a istoriei mentalităţilor care ne stăpânesc indiferent de epocă. Având ocazia să se familiarizeze cu cele mai ambiţioase idealuri care au însufleţit mintea gânditorilor din toate vremurile, de la Thales şi dorinţa de a găsi un principiu unificator al tuturor lucrurilor, până la Martin Heidegger şi idealul de a înţelege natura profundă a fiinţei umane şi a raporturilor sale cu lumea, studenţii care optează pentru acest modul îşi pot însuşi, pe lângă cunoştinţele specifice, capacitatea de a înţelege complexitatea istoria, transformarea mentalităţilor şi devenirea umanităţii într-o civilizaţie globalizată.
Pagină actualizată la 22 August 2012.