Admitere români de pretutindeni 2017-2018

la Universitatea din București

 

ANUNȚURI:

Vă facem cunoscut că, până la data de 28.07.2017, pe cele 97 de locuri pentru admiterea la studii universitare de licență, repartizate de către M.E.N pentru românii de pretutindeni, au fost depuse 250 de candidaturi.

 

Având în vedere prevederile Ordinului Ministrului Educației Naționale nr. 3900 / 16.05.2017, Anexa 2, art. 2, precum și faptul că programul de studii / specializarea Relații internaționale și studii europene, din cadrul Facultății de Științe Politice, se desfășoară exclusiv în limba engleză, nu pot fi luate în considerare opțiunile candidaților pentru acest program de studii / specializare.

 

În ședința Consiliului de Administrație al Universității din București din data de 05.06.2017, s-au aprobat următoarele precizări, în conformitate cu METODOLOGIA de școlarizare a românilor de pretutindeni în învăţământul superior de stat din România, pe locuri de studii fără plata taxelor de școlarizare, dar cu bursă, respectiv, fără plata taxelor de școlarizare, dar fără bursă începând cu anul universitar 2017-2018, aprobată prin Ordinul comun M.E.N. (nr. 3900/16.05.2017) – MAE (A10-2046-26.05.2017) – M.R.P. (nr. C/129/07.06.2017):

Admiterea românilor de pretutindeni la studii universitare la Universitatea din București pentru anul academic 2017-2018 (studii exclusiv în limba română) se realizează după cum urmează:

-          Admiterea la studii de Licență: concurs de dosare (transmise electronic la adresa crid_etnici@unibuc.ro). Admiterea se realizează de către o comisie de admitere centrală, care va conține minim 2 cadre didactice din fiecare facultate a UB.

 -          Admiterea la studii de Master și Doctorat: admiterea se realizează pe locurile special alocate de facultăți pentru românii de pretutindeni, în aceleași condiții ca pentru cetățenii români.

 Precizare: Românii de pretutindeni, care nu cunosc limba română, declarați admiși la studii universitare de licență, masterat și doctorat vor frecventa anul pregătitor de limba română, conform prevederilor legale în vigoare.

 

„Din categoria românilor de pretutindeni, fac parte, în conformitate cu prevederile Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

Persoanele care îşi asumă în mod liber identitatea culturală română, persoanele de origine română și cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de etnonimul folosit (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuţovlahi, daco-români, fărşeroţi, herţeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, macedo-români, maramureşeni, megleniţi, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi, vlasi, volohi, macedo-armânji), precum şi toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus,

Românii emigrați, fie că au păstrat sau nu cetățenia română, descendenții acestora, precum și cetățeni români cu domiciliul stabil sau reşedinţa în străinătate.”[1]


[1] Extras din Metodologia de școlarizare a românilor de pretutindeni în învăţământul superior de stat din România, pe locuri de studii fără plata taxelor de școlarizare, dar cu bursă, respectiv, fără plata taxelor de școlarizare, dar fără bursă începând cu anul universitar 2017-2018, – Dispoziții generale Art. 1.

Conform prevederilor legale în vigoare, românii de pretutindeni și cetățenii străini (propuși conform documentelor de cooperare bilaterale, a unor oferte unilaterale ale statului român, a ofertelor Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Mediului de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și MInisterul Educației Naționale) sunt scutiți de plata taxelor de înscriere a taxei de înmatriculare, a taxelor de procesare a dosarului, a taxei pentru testarea competențelor lingvistice de limbă română, a taxei pentru susținerea admiterii la concursul de doctorat și a taxei pentru probele specifice de aptitudini.

ADMITERE- LICENȚĂ

CALENDARUL ADMITERII LA STUDII DE LICENȚĂ - UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

Perioada depunerii dosarelor: 06.07.-31.08.2017, la adresa de e-mail crid_etnici@unibuc.ro

Selecția dosarelor: 04.09- 08.09.2017

Afișarea rezultatelor: 11.09.2017

Confirmarea locurilor: 11.09.-14.09.2017, prin completarea formularului Anexa 4

 

Pot fi școlarizați:

a) pe locuri de studii, fără plata taxelor de școlarizare, dar cu bursă, în baza ofertei de locuri a universităților de stat din România, cu respectarea prioritară a criteriului calităţii și a capacității de școlarizare, conform prevederilor legale în vigoare. Studiile se vor desfășura exclusiv în limba română;

b) pe locuri de studii fără plata taxelor de școlarizare, dar fără bursă, în baza ofertei de locuri a universităților de stat din România, cu respectarea prioritară a criteriului calităţii și a capacității de școlarizare , conform prevederilor legale în vigoare. Studiile se vor desfășura exclusiv în limba română;

 

PROCEDURA DE ADMITERE

ü  Candidații (DIN R. MOLDOVA, BULGARIA, CROAȚIA, DIASPORA, GRECIA, ISRAEL ȘI UNGARIA ) vor fi admiși pe bază de CONCURS DE DOSAR. Depunerea dosarelor (complete) se va face la Universitatea din București prin trimiterea acestuia la adresa de e-mail: crid_etnici@unibuc.ro, în perioada 06 Iulie - 31 August 2017.

ü  Candidații (DIN ALBANIA, MACEDONIA, SERBIA ȘI UCRAINA) își vor depune dosarele personal sau prin împuternicit, în perioadele stabilite şi comunicate, la sediul misiunii diplomatice a României din Albania/ Macedonia/ Serbia/ Ucraina sau la instituția/instituțiile de învățământ superior (Universitatea din București la adresa de e-mail crid_etnici@unibuc.ro, în perioada 06 Iulie- 31 August 2017).

ü  Fiecare candidat declarat admis va confirma un singur loc de studiu, transmițând la instituția de învățământ formularul din Anexa nr. 4 – prin modalitățile comunicate de către fiecare instituție de învățământ superior ; Fisier de tip .pdf ! Confirmare loc studii la Universitatea din Bucuresti - Anexa 4

ü  La înmatriculare, candidații declarați admiși vor depune actele de studii în original, precum şi alte documente, solicitate de instituţia de învățământ superior;

ü  Listele candidaților admiși vor fi înaintate de universități către Ministerul Educației Naționale-Direcția Generală Relații Internaționale și Afaceri Europene, denumit în continuare MEN-DGRIAE, în vederea emiterii aprobărilor de școlarizare pentru fiecare student admis, în concordanță cu opțiunile acestora. MEN, MRP și MAE pot solicita dosarul de candidatură în vederea emiterii aprobării de școlarizare.

 

DOSARUL DE CANDIDATURĂ - ADMITERE LICENȚĂ

  1. Cerere, conform Anexei 2 (PENTRU ALBANIA, MACEDONIA, SERBIA ȘI UCRAINA) Fisier de tip .pdf ! Cerere de inscriere 2017-2018 (Albania Macedonia Serbia Ucraina) - Anexa 2

          sau

      Cerere de înscriere Universitatea din București 2017-2018(PENTRU R. MOLDOVA, BULGARIA, CROAȚIA, DIASPORA, GRECIA, ISRAEL ȘI UNGARIA) Fisier de tip .doc ! Cerere de inscriere romani de pretutindeni la UB 2017-2018 (R. MOLDOVA, BULGARIA, CROATIA, DIASPORA, GRECIA, ISRAEL, UNGARIA)

      2. Copia certificatului de naștere (tradusă în limba română, engleză sau franceză, dacă este cazul);

      3. Copia actului de identitate care atestă domiciliul stabil în străinătate;

      4. Copia pașaportului, valabil cel puțin 6 luni de la începerea programului de studii pentru care optează candidatul - copie după primele 3 pagini

      5. Copia  Certificatului de căsătorie, dacă este cazul;

      6. Declarație pe proprie răspundere, pe baza voinței liber exprimate, de asumare a identității culturale române, autentificată de misiunea diplomatică a României din țara de origine sau de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, potrivit legislației în vigoare, conform Anexei 3. (PENTRU CROAȚIA, DIASPORĂ, GRECIA, ISRAEL, MACEDONIA, SERBIA, UCRAINA ȘI UNGARIA) Fisier de tip .pdf ! Anexa 3 Declaratie apartenenta

      7. Copie simplă și traducere(dacă este cazul) a diplomei de absolvire a nivelului de învățământ care permite accesul la următorul nivel de studii, precum și copie simplă și tradusă (dacă este cazul) a foilor matricole:

a)      Pentru studii de Licență: Diplomă de bacalaureat sau echivalentă acesteia

b)      Pentru studii de Masterat: diplomă de bacalaureat și diplomă de licență sau echivalentul acesteia;

c)      Pentru studii de Doctorat: diplomă de bacalaureat, diplomă de licență și diplomă de master sau echivalentul acesteia;

      8.  4 poze tip pașaport ¾

      9. Dovada studierii limbii române emisă de o instituție de învățământ acreditată din Bulgaria/Serbia/Ungaria sau de misiunile diplomatice ale României în această țară, în cazul candidaților care nu au urmat liceul în România (PENTRU BULGARIA, SERBIA ȘI UNGARIA)

     10. Copie a recomandării ierarhilor sau acordul conducătorilor locali de culte, pentru candidații la admiterea în învățământul superior teologic, după caz

     11.  Declaraţia candidatului cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la dosarul de înscriere la concursul de admitere 2017. Fisier de tip .doc ! Declaratie privind autenticitatea documentelor depuse

  Locuri licenta etnici admitere 2017 - repartizare pe facultati UB

Precizări referitoare la admitere :

1. Pentru calcularea mediei de admitere va fi luată în calcul 100% media examenului de bacalaureat

2. Departajarea candidaților cu aceeași medie se va realiza luând în calcul mediile obținute la materiile relevante, din anii de liceu, pentru profilul selectat.

ADMITERE – MASTER  

(mai multe informații disponibile la adresa http://admitere.unibuc.ro/infoadmitere/)

  • Dosarul de candidatură cuprinde actele menționate în metodologia de admitere, proprie fiecărei instituții de învățământ superior și va fi transmis în conformitate cu procedurile stabilite de acestea, pe locurile alocate românilor de pretutindeni.
  • Instituţiile de învăţământ superior vor stabili modalitatea de confirmare a primirii dosarelor de candidatură;
  • Selecția candidaților se va realiza de către instituțiile de învățământ, conform metodologiilor proprii de admitere-respectiv prin EXAMEN DE ADMITERE la facultatea la care se dorește inscrierea;
  • Candidații admiși vor confirma locul conform procedurii stabilite de fiecare instituție de învățământ superior;
  • Listele candidaților admiși, vor fi înaintate de universități către M.E.N.-D.G.R.I.A.E., în vederea emiterii aprobărilor de școlarizare, pentru fiecare student admis. MEN, MRP, MAE pot solicita dosarul de candidatură în vederea emiterii aprobării de școlarizare

Sunt eligibili pentru înscriere la concurs românii de pretutindeni care au absolvit programe de studii de licență acreditate.

Studiile se vor desfășura exclusiv în limba română (pentru locurile  fără plata taxelor de școlarizare, dar cu bursă și fără plata taxelor de școlarizare, dar fără bursă)

 Repartizare locuri etnici Mater și Doctorat 2017-2018(1) 

ADMITERE - DOCTORAT

(mai multe informații disponibile la adresa http://admitere.unibuc.ro/infoadmitere/)

  • MEN alocă UB un număr specific de locuri pentru studenții români de pretutindeni
  • Biroul Relații Externe alocă, după caz, numărul de locuri aferent fiecărei facultăți, conform solicitărilor acesteia
  • Dosarul de candidatură cuprinde actele menționate în metodologia de admitere, proprie fiecărei instituții de învățământ superior și va fi transmis în conformitate cu procedurile stabilite de acestea, pe locurile alocate românilor de pretutindeni.
  • Selecția candidaților se va realiza de către instituțiile de învățământ, conform metodologiilor proprii de admitere- respectiv prin EXAMEN DE ADMITERE la facultatea la care se dorește inscrierea;
  • Candidații admiși vor confirma locul conform procedurii stabilite de fiecare instituție de învățământ superior;
  • Listele candidaților admiși vor fi înaintate de universități către M.E.N.-D.G.R.I.A.E. în vederea emiterii aprobărilor de școlarizare, pentru fiecare student admis. MEN, MRP și MAE pot solicita dosarul de candidatură în vederea emiterii aprobării de școlarizare.

Sunt eligibili pentru înscrierea la concursul de admitere la studii universitare de doctorat absolvenții:

-          cu diplomă de licență de lungă durată (anterior Procesului Bologna), respectiv absolvenții de studiii unviersitare de master obținută în  România, Republica Moldova sau alte state terțe UE, care au absolvit programe de studii de master acreditate.

Studiile se vor desfășura exclusiv în limba română (pentru locurile cu fără plata taxelor de școlarizare, dar cu bursă și fără plata taxelor de școlarizare, dar fără bursă)

Repartizare locuri etnici Mater și Doctorat 2017-2018(1)

DISPOZIȚII FINALE[1]

Articolul 29

(1) Românii de pretutindeni înmatriculați la studii în România au următoarele obligaţii:

a) să respecte Constituţia României şi legile în vigoare ale statului român;

b) să respecte regulamentul intern al instituției în care își desfășoară activitatea;

c) să respecte prevederile prezentei metodologii care, în anumite situații, prevalează regulamentul intern al instituțiilor de învățământ superior;

d) după obținerea vizei de studii, să se prezinte la instituția de învățământ superior la care au fost admiși, în vederea înmatriculării;

e) să se prezinte la Inspectoratul General pentru Imigrări, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în vederea obținerii permisului de ședere în România pe toată perioada studiilor.

(2) În cazul încălcării prevederilor menţionate la alin. 1, precum și la propunerea instituţiilor de învăţământ superior, M.E.N. poate retrage finanţarea pentru persoana în cauză.

Articolul 30

Beneficiarilor locurilor de studii CU BURSĂ ȘI FĂRĂ PLATA TAXELOR DE ȘCOLARIZARE, respectiv ai locurilor de studii FĂRĂ PLATA TAXELOR DE ȘCOLARIZARE, DAR FĂRĂ BURSĂ li se asigură următoarele facilități:

a) finanțarea cheltuielilor de școlarizare pentru anul pregătitor de limba română și bursă lunară, după caz;

b) finanțarea cheltuielilor de școlarizare pe toată durata ciclului universitar la care a fost admis și bursă lunară, după caz;

c) finanțarea cheltuielilor de cazare în căminele studențești, prin bugetul M.E.N., în limita subvenției alocate;

d) asistență medicală gratuită în caz de urgențe medico-chirurgicale și boli cu potențial endemo-epidemic, în conformitate cu legislația internă în vigoare;

e) Transport în aceleași condiții ca și pentru studenții români, potrivit prevederilor legale.

f) alt tip de burse, în conformitate cu legislația în vigoare.

Articolul 32

a) Mobilitatea academica internă definitivă se realizează cu acordul institutiilor de învățământ superior în baza prevederilor legale, cu respectarea capacității de scolarizare.

b) În situația în care un student (înscris pe loc de studii cu bursă și fără plata taxelor de școlarizare, respectiv pe loc de studii fără bursă și fără plata taxelor de școlarizare) solicită mobilitate academică internă definitivă la o altă universitate, atunci acesta poate beneficia de aceasta, sub rezerva întrunirii numărului minim de credite transferabile pentru promovarea anului de studiu, prevăzut în Regulamentul activității profesionale a studenților instituției de învățământ la care solicită transferul.

c) Instituția de învățământ primitoare va transmite MEN dosarul de transfer, în vedere emiterii aprobării de școlarizare.

Articolul 33

Un student declarat admis la studii universitare poate beneficia de finanţare de la buget pentru un singur domeniu pe același ciclu de studii, un al doilea domeniu de studiu putând fi urmat doar în regim cu taxă în lei, în cuantumul prevăzut pentru cetăţenii români, conform prevederilor legale în vigoare.

Articolul 35

(1) În cazul în care românii de pretutindeni își schimbă domiciliul stabil în România pe parcursul studiilor, aceștia pot continua studiile în conformitate cu reglementările fiecărei instituții de învățământ superior pentru cetățenii români cu domiciliul stabil în România, începând cu anul universitar următor.

(2) Candidații pentru studii universitare de licență, care inițial au fost admiși la un program de studii și se află în anul pregătitor, pot opta pentru un alt program de studii numai printr-un nou concurs, după absolvirea anului pregătitor. În cazul nepromovării noului concurs de admitere, aceștia își pot continua studiile în baza aprobării anterioare.

 

 


[1] Extras din Metodologie – Dispoziții generale Art. 1.

 

 

 

 

 

 

 

Last updated at: July 29, 2017.