Săptămâna Culturii Slave la Universitatea din București

Săptămâna Culturii Slave la Universitatea din București
Loading Map....

Date/Time
Date(s) - 14.05.2018 - 18.05.2018
12:00 am

Location
Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

Categories No Categories


Proiectul „Săptămânile Internaționale ale Universității din București” (SIUB) continuă în perioada 14-18 mai 2018 prin organizarea unor serii de evenimente dedicate culturii slave. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc luni, 14 mai 2018, începând cu ora 10:00, în sala de Festivități a Casei Universitarilor (Str. Dionisie Lupu, nr. 46).

La festivitatea de deschidere vor lua parte ambasadori și reprezentanți ai misiunilor diplomatice, deputați ai Parlamentului României, secretari de stat și consilieri ai Ministerului Educației, ai Ministerului Culturii și ai Departamentului pentru Relații Interetnice, precum și alte oficialități.

În deschiderea evenimentului vor lua cuvântul prof. univ. dr. Mircea Dumitru, rectorul Universității din București, conf. univ. dr. Sorin Costreie, prorector al Universității din București, și prof. univ. dr. Liviu Franga, decanul Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București.

Prelegerea de deschidere a evenimentului, cu tema „Istoricul predării și studierii limbilor și literaturilor slave la Universitatea din București”, va fi susținută de prof. univ. dr. Constantin Geambașu. De asemenea, Alexandru Calmâcu, directorul Editurii Universității din București (EUB), va prezenta „Cartea slavă la EUB”, în cadrul Caravanei Editurii Universității din București.

În plus, pe parcursul Săptămânii Culturii Slave vor avea loc și proiecții de filme, spectacole folclorice, lansări de carte, dar și workshop-uri și multe ateliere.

Săptămâna Culturii Slave este organizată de Departamentul de Filologie Rusă şi Slavă din cadrul Facultății de Limbi şi Literaturi Străine a Universității din București, în colaborare cu Ambasada Republicii Bulgaria, Ambasada Ucrainei, Ambasada Republicii Cehe, Ambasada Republicii Croația, Ambasada Republicii Slovace, Ambasada Republicii Polone, Ambasada Republicii Serbia, Ambasada Republicii Slovenia, Centrul Ceh din București, Institutul Polonez din București, Liga de Prietenie Româno–Sârbă, Uniunea Ucrainenilor din România,

Editura Universității din București și Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine.

Evenimentul este coordonat de prof. univ. dr. Octavia Nedelcu, directorul Departamentului de Filologie Rusă și Slavă din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București.

Programul complet al Săptămânii Culturii Slave la Universitatea din Bucureşti poate fi consultat aici.