Erasmus

 

Selecţia pentru mobilități studențești ERASMUS pentru anul academic 2012 - 2013 are loc în fiecare facultate, în perioada 28 martie -  30 aprilie 2012, în funcţie de datele stabilite de aceasta. Dosarele pentru selecţie se depun la fiecare facultate, în funcție de calendarul stabilit de aceasta.

Mai multe informații privind procesul de selecție din fiecare facultate se pot obține de la profesorii Responsabili ERASMUS din fiecare facultate.

Criterii generale de selecţie (la care facultatea poate adăuga criterii proprii):

  • calitate de student / masterand / doctorand înregistrat la cursuri regulate (la zi) la UB, la selecţie şi pe durata stagiului,
  • absolvent cel puţin al primului an de studii în momentul începerii mobilităţii (pentru nivel licenţă);
  • integralist după ultima sesiune de examene (fără nicio restanță),
  • media școlară minim 8.00 (din anii academici anteriori și inclusiv semestrul I al anului academic 2011-2012),
  • să nu fi beneficiat de un alt stagiu ERASMUS, cu sau fără suport financiar,
  • promovarea unui test de limbă străină / cunoştinţe lingvistice într-o limbă străină,
  • prezentarea unei scrisori de intenţie / de motivaţie şi a unui curriculum vitae (format Europass), într-o limbă străină,
  • doctoranzii beneficiari de burse finanțate din fonduri structurale nu pot beneficia de stagii ERASMUS, conform prevederilor contractului încheiat între UB și A.N.P.C.D.E.F.P. (evitarea dublei finanțări din fonduri europene).

Listele conținând rezultatele selecției ERASMUS 2012 vor fi afișate la fiecare facultate, după validarea procesului de selecție de către observatorii externi, din partea Biroului Programe Comunitare (BPC).

După selecţia din facultate, 31 mai 2012 este termenul limită de primire al dosarelor şi formularelor la BPC pentru titularii de burse şi pentru rezerve (pentru ambele semestre).

În cazul în care universităţile gazdă au un termen limită de înscriere (eventual on-line) mai devreme de această dată, bursierii trebuie să îl respecte pe acela (să se înscrie on-line şi să se prezinte urgent la BPC cu dosarul).

Precizări:

  • studenţii din anul I în momentul selecţiei, vor pleca obligatoriu pe sem. II din anul II, cu condiţia ca la finalul anului I să fie integralişti,

  • studenţii din ani terminali în momentul selecţiei, vor pleca obligatoriu pe sem. II din anul I de master, cu condiţia admiterii la master şi prezentarea la BPC a adeverinţei de la facultate care confirmă admiterea,

  • recomandare: studenţii selectaţi pentru plecare în ani terminali vor pleca pe sem. I, iar masteranzii aflaţi în anul I la selecţie vor pleca pe sem. I din anul II de master, pentru a putea intra în examenele de licenţă / dizertaţie după încheierea şi recunoaşterea stagiului.

Rezervele trebuie să pregătească dosarul pentru plecare obligatoriu pe sem. II, în cazul în care vor fi fonduri suficiente devenind titulari de grant. Dacă rezervele doresc să plece pe cont propriu (fără finanţare ERASMUS), acest lucru este posibil şi trebuie comunicat BPC şi pot pleca pe sem. I (cu respectarea criteriilor de mai sus).

 

ATENŢIE !

• Bursa ERASMUS nu acoperă integral costurile şederii în străinătate (finanțare maxim 4 luni, min. 300 EURO/lună pt. 2012-2013).

• Bursa ERASMUS este destinată unui stagiu de studiu, finalizat cu examene (ale căror rezultate sunt recunoscute la întoarcere), iar examenele de licenţă, dizertaţie sau doctorat trebuie susţinute la Universitatea din Bucureşti.

• Aranjamentele de cazare în străinătate și de obținerea vizei (pentru Turcia) sunt de datoria bursierului ERASMUS.

 

Precizări pentru titularii de burse ERASMUS şi rezerve:

Titularii de burse ERASMUS şi rezervele vor fi convocaţi, la nivelul  facultăţii, după încheierea selecţiei, pentru o întâlnire de informare privind desfăşurarea stagiului ERASMUS, întâlnire cu reprezentantele BPC.

Ulterior acestor întâlniri, titularii şi rezervele pot depune dosarele la BPC (pană la 31 mai 2012).

Pentru mai multe detalii privind etapele stagiului ERASMUS, după finalizarea și validarea selecției, accesați pagina "Pregatiri inaintea inceperii stagiului".

Informații despre destinațiile și locurile alocate Facultății de Limbi și Literaturi Străine pot fi accesate în tabelul de mai jos.

Fisier de tip .xls ! LIMBI STRAINE mobilitati studenti 2012-2013

 

 

 

 

 

 

 

Responsabil Erasmus pe Facultate:

Conf. dr.  Gheorghe  NICOLAESCU 

(g_nicolaescu@yahoo.com)

Vineri : 1200 – 1400

Coresponsabil Erasmus (studenţi români):

Lect. dr.  Alina  Mihaela  TIGĂU

(alina_mihaela_tigau@yahoo.com)

Miercurea : 1230 – 1430

Coresponsabil Erasmus (studenţi străini):

Asist. dr.  Aurora  Maria  FIRŢA

(aurora_firta@yahoo.com)

Joi: 1400  - 1600 

Asistent Erasmus pe Facultate:

Bogdan–Mihai  DAMIAN

(bogdanmihai.damian@gmail.com)     

Luni – Vineri: 1200 – 1400 

 

 

 

 




Pagină actualizată la 01 Martie 2013.