Prezentare:
Modulul de FILOLOGIE CLASICĂ oferă un program interdisciplinar care are în vedere continuarea/completarea studiilor în domeniul filologiei clasice, atât în sensul aprofundării cunoştinţelor dobândite în programul de licenţă, cât şi în sensul diversificării, prin abordarea unor domenii şi a unor teme inexistente în cadrul acestui program: lingvistică indo-europeană, latină medievală şi neolatină, abordări moderne ale culturii şi literaturii europene şi româneşti cu rădăcini în cultura şi literatura Antichităţii, mitologie (bazată pe comparaţii cu opere consacrate, dar şi cu folclorul românesc), epistolografie antică şi medievală, mentalităţi oglindite în lexic. Cursurile-atelier se axează pe interpretări de texte şi autori care nu se studiază în cadrul ciclului de licenţă şi care au legătură directă cu problematica expusă în cadrul cursurilor teoretice.
Studenţii vor putea beneficia de burse de studiu în Franţa, Portugalia, Germania.
Cursuri:
Programul modulului cuprinde următoarele cursuri: Epistolografie latină (Antichitatea) – sem. I; Epistolografie medievală (Evul Mediu) – sem. al II-lea; Mitologia indo-europeană şi avatarurile sale greco-latine (sem. I şi II); Mentalităţi oglindite în lexicul limbilor clasice (sem. III şi IV); Tipare epice antice şi ecourile lor medievale şi renasacentiste (sem. III şi IV); Curs atelier de limba latină (sem. I-IV); Curs atelier de limba greacă veche (sem. I-IV).
Profesori:
Echipa pedagogică este formată din: prof. dr. Gabriela Creţia, prof. dr. Florica Bechet, prof. dr. Ioana Costa, prof. dr. Liviu Franga, conf. dr. Ana-Cristina Halichias, lect. dr. Maria-Luiza Oancea.
Perspective în carieră:
Acest program de 4 semestre este deschis tuturor absolvenţilor de învatamânt superior de lungă durată, cunoscători ai uneia dintre limbile clasice: latina sau elina. Se pot înscrie şi absolvenţii de la facultăţile cu profil filologic, de la facultăţile din domenii conexe (istorie, filosofie, teologie), dar şi ai altor facultăţi, dacă sunt cunoscători de latină sau elină şi pasionaţi de lumea Antichităţii.
Absolvenţii îsi vor putea continua studiile prin programul de doctorat.
Prin competenţele acumulate pe parcursul studiului, absolvenţii vor putea lucra în următoarele spaţii: instituţii educaţionale; cariere academice; arhive, muzee, biblioteci, centre de cercetare, edituri, redacţii culturale; oricare alt domeniu în care este admisă licenţa de filologie.
Admitere:
1. Componenţa dosarului de înscrieri: diploma de bacalaureat -original, diploma/adeverinţă studii superioare (original), certif. naştere (copie legalizată), 3 fotografii.
2. Probe de admitere:
- O probă de dosar – examinarea de către comisie a dosarelor prezentate de candidaţi la înscriere (pe baza rezultatelor obţinute în anii de studiu şi la licenţă).
- Proba orală: prezentarea în limba română a unui proiect de cercetare care continuă tema abordată în lucrarea de licenţă sau care propune o temă nouă de cercetare.
CONTACT:
Coordonatorul modulului: Conf. dr. Ana Cristina Halichias
E-mail: ana_cristina_halichias@yahoo.com.
Pagină actualizată la 18 Iulie 2012.