Membri
1. Pot fi membri ai CLTA cadre didactice universitare şi cercetători în domeniul lingvisticii, precum şi studenţi ai învăţământului post-universitar (masteranzi, doctoranzi).
2. Cadrul didactic sau cercetătorul care doreşte să devină membru al CLTA va înainta Consiliului de conducere o cerere însoţită de două recomandări ale unor membri ai Centrului.
3. Cererea de primire ca membru al Centrului este aprobată prin vot secret de Adunarea Generală a membrilor CLTA, cu majoritate simplă de voturi.
4. Nu se face nicio diferenţă între membrii fondatori şi cei admişi ulterior în Centru, toţi având calitatea de membru.
5. Renunţarea la calitatea de membru se face prin cerere scrisă înaintată Consiliului de conducere.
6. CLTA poate desemna membri de onoare, persoane fizice din ţară şi străinătate care prin activitatea lor contribuie la creşterea prestigiului Centrului.
Conducere
7. CLTA este condus de un cadru didactic cu titlul de profesor, având calitatea de director.
8. Directorul este ales pe 4 ani de către membrii Centrului, reuniţi în Adunare Generală.
9. Atribuţiile Directorului Centrului:
a. reprezintă instituţia în faţa conducerii Facultăţii, a Rectoratului Universităţii din Bucureşti, în faţa instituţiilor similare din ţară şi străinătate;
b. îndeplineşte toate sarcinile încredinţate de Consiliul de conducere;
c. prezintă lunar, trimestrial sau de câte ori este nevoie situaţia economico-financiară, ştiinţifică şi profesională a întregii activităţi în faţa Conducerii Universităţii şi a propriului colectiv;
d. stabileşte cadrul administrativ al Centrului.
10. Activitatea de cercetare este coordonată de un secretar ştiinţific ales de Adunarea Generală.
11. Atribuţiile Secretarului ştiinţific:
a. răspunde de strategia activităţii de cercetare;
b. răspunde de publicaţiile ştiinţifice ale Centrului;
c. realizează raportul anual de evaluare a activităţii centrului.
12. Problemele de natură administrativ-economică ale Centrului vor fi coordonate de către un secretar, ales de Adunarea Generală.
13. Atribuţiile Secretarului:
a. îndeplineşte toate activităţile de secretariat;
b. răspunde de evidenţa cheltuielilor Centrului.
14. Directorul, secretarul ştiinţific şi secretarul formează Consiliul de conducere al Centrului – organism care coordonează întreaga activitate ştiinţifică şi economică a Centrului.
15. Adunarea Generală a membrilor CLTA se întruneşte de cîte ori este nevoie, dar cel puţin o dată pe trimestru.
16. Strategia activităţii de cercetare, bugetul de cheltuieli şi venituri se stabilesc de către Consiliului de conducere.
17. Consiliul de conducere se întruneşte în şedinte ori de câte ori este nevoie, dar cel putin odată pe lună pentru rezolvarea problemelor curente ale Centrului de cercetare. La întruniri participă şi directorii de departamente.
Organizare
18. Centrul este organizat în Departamente: Departamentul de Lexicologie şi Terminologie, Departamentul de Analiză a Discursului şi a Interacţiunii Comunicative, Departamentul de Retorică şi Stilistică, Departamentul de Gramatică şi Consultanţă Lingvistică, Departamentul de Didactică a limbii române ca limbă maternă şi străină.
19. Departamentele sunt conduse de directori de departament, aleşi de Adunarea Generală.
20. Atribuţiile directorilor de departament:
a. coordonează activitatea departamentului;
b. urmăresc proiectele de cercetare în desfăşurare şi creează posibilităţi de noi contracte şi granturi.
21. Se pot înfiinţa noi departamente şi se pot desfiinţa sau comasa cele existente, la propunerea Consiliului de conducere sau a membrilor Centrului, în conformitate cu dispoziţiile finale privind modificarea prezentului statut.
Pagină actualizată la 18 Noiembrie 2010.