Codul de etică al Universității din București

  1. NORME PRIVIND RESPECTAREA VALORILOR ŞI A PRINCIPIILOR  ETICE

 Art. 1.

(1) Structura și componența comisiei de etică universitară este propusă de consiliul de administrație, avizată de senatul universitar și aprobată de rector. Membrii comisiei sunt persoane cu prestigiu profesional și autoritate morală. Nu pot fi membri ai comisiei de etică universitară persoanele care ocupă vreuna dintre funcțiile: rector, prorector, decan, prodecan, director administrativ, director de departament sau de unitate de cercetare-dezvoltare, proiectare, microproducție.

(2) Comisia de etică universitară propune un regulament de funcţionare care va fi validat de senat în termen de şaizeci de zile de la numirea comisiei.

(3) Comisia de etică universitară realizează un raport anual referitor la situația respectării eticii universitare și a eticii activităților de cercetare, care se prezintă rectorului, senatului universitar și constituie un document public.

Art. 2.

Universitatea din Bucureşti asigură membrilor săi libertate academică deplină, protejându-i împotriva ingerinţelor, presiunilor şi constrângerilor politice, religioase, economice etc, precum şi împotriva cenzurii, manipulărilor şi persecuţiilor, în condiţiile în care aceştia respectă standardele ştiinţifice, legale şi etice, dând dovadă de responsabilitate profesională. 

a. Rezultatele cercetărilor întreprinse de membrii Universităţii nu trebuie modificate, ascunse ori negate, nici chiar atunci când ele lezează unele ideologii şi credinţe, provocând reacţii adverse şi presiuni din partea reprezentanţilor acestora.

b.  Datoria morală a obiectivităţii ştiinţifice îi obligă pe membrii Universităţii să respingă ideea „fabricării" sau denaturării rezultatelor cercetării, chiar dacă aceasta le-ar fi sugerată de finanţatorii direcţi reprezentaţi prin puterea de stat sau diverse structuri private.

c. Libertatea academică nu trebuie folosită, însă, drept argument pentru respingerea criticilor ştiinţifice şi etice, îndreptăţite şi necesare în evoluţia activităţilor de cercetare ale oricărei ramuri de ştiinţă.

d.  În spaţiul intelectual laic, care este Universitatea din Bucureşti, nimeni nu are dreptul să impună altora, sub nici o formă, credinţe religioase, ataşamente politice sau alte categorii de convingeri, care pot constitui doar probleme private ale fiecăruia dintre membrii instituţiei.

e. Universitatea din Bucureşti protejează dreptul la confidenţialitate al membrilor săi (studenţi, profesori, personal tehnic etc), în toate problemele ce ţin de viaţa lor privată, furnizând informaţii referitoate la aceasta, doar cu aprobarea decanatului şi a rectoratului şi numai când cererile sunt îndreptăţite.

Art. 3.

Universitatea din Bucureşti recunoaşte dreptul membrilor săi la autonomie personală, asigurând în acest sens condiţiile necesare pentru ca aceştia să-şi aleagă în mod liber programele de studiu şi de cercetare, oportunităţile şi nivelurile de pregătire pe care le consideră adecvate pentru carierele academice şi profesionale proprii.

a. Pentru ca autonomia personală să fie reală, Universitatea pune la dispoziţia publicului larg şi a membrilor comunităţii academice proprii toate informaţiile importante privind programele de studii şi de cercetare, structura instituţiei, standardele universitare, concursurile de admitere, competiţiile de obţinere a grant-urilor, concursurile de ocupare a posturilor vacante, corpul profesoral, baza materială, serviciile sociale etc.

b.  Informaţiile specifice, menţionate la aliniatul a., se publică în timp util, sub diverse forme, incluzând şi paginile web ale Universităţii.

Art. 4.

Dreptatea şi echitatea constituie valori pe care Universitatea din Bucureşti le promovează cu consecvenţă, adoptând întotdeauna, pentru toţi membrii săi, atitudini corecte şi respingând cu hotărâre discriminarea şi exploatarea, indiferent de caracterul mai direct sau mai subtil în care s-ar produce acestea.

a. Discriminarea sau tratarea inegală a persoanelor, bazată explicit ori implicit pe criterii extraprofesionale precum rasa, etnia, religia, convingerile politice etc, aduce atingeri inacceptabile drepturilor acestora şi perturbă grav egalitatea de şanse, motive pentru care este interzisă, indiferent de formele în care se manifestă.

b.  Principiul dreptăţii şi echităţii presupune, de asemenea, că dreptul nediscriminării pe criterii rasiale, etnice, religioase, politice etc., nu poate şi nu trebuie folosit astfel încât să provoace discriminări inverse.

c.  Toţi membrii Universităţii, indiferent de poziţia pe care o ocupă în ierarhia acesteia, sunt obligaţi să adopte, în orice împrejurare, atitudini adecvate pentru eliminarea conflictelor de interese, care pot afecta sensibil judecăţile, evaluările şi deciziile diverselor persoane şi structuri organizatorice, ducând la practici inavuabile precum favoritismul şi nepotismul, pe de o parte, şi persecuţia şi răzbunarea, pe de alta. Conflicte de interese care constituie încălcări ale eticii universitare pot apărea în situaţiile: când printre membrii comisiilor de admitere, licenţă, disertaţie, doctorat, acordare de granturi, angajare, promovare etc., există şi evaluatori care sunt rude de gradul I sau II cu unii dintre candidaţii evaluaţi; când o persoană are roluri multiple susceptibile de   a-i altera obiectivitatea fiind de exemplu, în acelaşi timp, membru al unei echipe de cercetare care solicită finanţare şi evaluator al proiectului respectiv; când un membru al Universităţii participă la negocieri comerciale cu firme sau organizaţii în care are interese materiale; când colaborările şi angajamentele externe ale unor membri ai corpului didactic şi administrativ al Universităţii împiedică îndeplinirea în bune condiţii a sarcinilor înscrise în statele de funcţii şi fişele posturilor pe care le ocupă etc. În asemenea situaţii şi în altele de natură să ducă la conflicte de interese, membrii Universităţii din Bucureşti se vor recuza din respectivele roluri şi funcţii.

d. Toţi membrii Universităţii au obligaţia morală de a preveni şi combate, în toate împrejurările, corupţia care, generând favoritism, inechitate, nedreptate, suspiciune, neîncredere şi adversitate, slăbeşte coeziunea şi sentimentul apartenenţei, viciază climatul universitar în ansamblul său şi aduce prejudicii grave imaginii instituţiei. Universitatea, ca instituţie, sancţionează sever darea şi luarea de mită (în bani, servicii etc.), traficul de influenţă şi orice alte acţiuni care duc la obţinerea unor avantaje nemeritate de către unii candidaţi la concursurile de admitere în facultăţi, la concursurile de ocupare a posturilor didactice, de cercetare şi tehnice, la competiţiile de obţinere a granturilor de cercetare etc.

e.  Universitatea adoptă, prin structurile şi membrii săi, o atitudine fermă de prevenire a abuzului de putere, pe de o parte şi a abuzului de încredere, pe de alta.

f. Pentru ca principiul dreptăţii şi echităţii să-şi păstreze validitatea şi eficienţa este necesar ca prezumţia de nevinovăţie să nu fie niciodată înlocuită cu opusul ei, prezumţia de vinovăţie.

Art. 5.

Universitatea din Bucureşti recunoaşte şi recompensează meritul individual sau de grup care include pe de o parte creativitatea, performanţa şi eficienţa, iar pe de altă parte, dedicaţia faţă de profesie şi ataşamentul faţă de instituţie.

a.  Meritul studenţilor se apreciază pe baza rezultatelor obţinute la examene, lucrări de control, teste; la seminare şi lucrări de laborator; la concursuri profesionale; la cercuri ştiinţifice; în acţiuni civice etc.

b.  Meritul cadrelor didactice şi cercetătorilor se stabileşte în funcţie de calitatea cursurilor şi seminariilor, de calitatea lucrărilor publicate; de granturile de cercetare câştigate; de aprecierea studenţilor; de aportul la dezvoltarea facultăţii; de contribuţia la sporirea prestigiului instituţiei şi specialităţii pe care o servesc etc.

c.  Meritul membrilor structurilor de conducere se stabileşte, cu precădere, în funcţie de eficienţa managementului academic; de nivelul standardelor profesionale şi morale ale instituţiei; de aprecierile studenţilor, subordonaţilor şi forurilor de conducere ierarhic superioare etc.

Art. 6.

Profesionalismul este o valoare etică esenţială pe care Universitatea din Bucureşti o cultivă cu consecvenţă în rândul membrilor săi, prin iniţierea unor programe academice apte să contribuie semnificativ la sporirea cunoaşterii ştiinţifice şi la pregătirea unor specialişti competitivi; prin recunoaşterea şi recompensarea rezultatelor de excelenţă atât la profesori şi cercetători, cât şi la studenţi şi persoane cu atribuţii manageriale şi administrative; prin descurajarea diletantismului şi imposturii etc.

a. Universitatea din Bucureşti încurajează, recunoaşte şi recompensează profesionalismul cadrelor didactice şi cercetătorilor care manifestă competenţă în îndeplinirea tuturor sarcinilor profesionale, solidaritate colegială şi loialitate competiţională, dedicându-se fără rezerve carierei academice, identificându-se cu specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea şi asumându-şi obligaţia morală de a contribui semnificativ la pregătirea temeinică a studenţilor.

b. Universitatea din Bucureşti apreciază pozitiv ataşamentul şi fidelitatea celor care îşi construiesc cea mai mare parte sau întreaga carieră academică în serviciul ei, şi dezaprobă atitudinea celor care o folosesc doar ca pe o „sinecură de titlu şi status", făcând o distincţie netă între persoanele care servesc instituţia şi cele care se servesc de ea.

c. Universitatea din Bucureşti recunoaşte şi recompensează meritele acelora dintre membrii săi care sunt invitaţi să predea ori să facă cercetare în alte instituţii din ţară şi străinătate, dar veghează, în acelaşi timp, ca durata stagiilor de activitate exterioară, să nu prejudicieze pregătirea studenţilor, dezvoltarea cercetării şi dezvoltarea generală a propriei instituţii.

d. Universitatea din Bucureşti veghează ca toţi membrii săi care fac cercetare, dezvoltând cunoaşterea în domeniile lor de interes, să dovedească integritate şi competenţă, să respecte standardele profesionale, să recunoască aportul altor persoane şi instituţii la cercetarea întreprinsă, să evite conflictele de interese, să răspundă exigenţelor morale şi legale ale cercetării, să accepte dezbaterile critice privitoare la rezultatele obţinute şi să manifeste, întotdeauna, onestitate şi corectitudine intelectuală.

Art. 7.

Comisia răspunde autorului sesizării în termen de 30 de zile de la primirea sesizărilor și îi comunică acestuia rezultatul procedurilor, după încheierea acestora.

 

II.  RESPECTAREA PROPRIETĂŢII INTELECTUALE, A DREPTURILOR DE AUTOR, A STANDARDELOR DE INTEGRITATE ACADEMICĂ

 Art. 8

Onestitatea şi corectitudinea intelectuală sunt valori etice promovate cu fermitate de Universitatea din Bucureşti, întrucât în absenţa lor, dreptul la proprietate intelectuală şi evaluarea corectă a performanţelor studenţilor, cadrelor didactice şi tuturor celorlalţi angajaţi ar avea de suferit din cauza unor practici inacceptabile precum copiatul, plagiatul, „fabricarea" rezultatelor cercetărilor, tentativele de corupere etc.

a. Codul deontologic al activităţilor academice, standardele de bună practică universitară şi normele morale în vigoare protejează proprietatea intelectuală şi drepturile de autor; încălcarea acestora este blamată, indiferent dacă ea este voluntară sau involuntară.  

b. Apreciind că aceste drepturi sunt esenţiale pentru prestigiul şi performanţele instituţiei, pentru reputaţia membrilor ei şi pentru desfăşurarea unei vieţi academice normale, Universitatea din Bucureşti aderă necondiţionat la principiile respectării depline a proprietăţii intelectuale şi asigurării integrităţii academice; ea face din promovarea lor un element central al activităţii proprii şi al politicii sale de dezvoltare instituţională.  

c. Respectarea proprietăţii intelectuale şi a drepturilor de autor este o obligaţie profesională fermă a tuturor membrilor comunităţii noastre academice. Încălcarea dovedită a acestei obligaţii este o culpă gravă şi ea va fi sancţionată sever, cu pedepse ce pot merge pînă la exmatriculare, demitere, întrerupere a colaborării etc.

Art. 9

Definirea încălcării proprietăţii intelectuale şi a drepturilor de autor. Orice reproducere completă sau incompletă a unor contribuţii intelectuale trebuie să fie atribuită adecvat, prin specificarea autorului ei, a operei etc. Neatribuirea corespunzătoare creează confuzii şi poate genera lezarea drepturilor morale ale autorilor; ea constituie o încălcare a deontologiei academice şi o deficienţă (în cel mai bun caz) sau o culpă (în cazurile grave) în ceea ce priveşte integritatea academică. Totodată, ea constituie o încălcare serioasă a obligaţiilor profesionale.  

a. Încălcarea proprietăţii intelectuale şi a drepturilor morale ale autorilor se concretizează prin:

- copierea sau parafrazarea necreatoare a unui text preexistent fără specificarea  autorului

- citarea neatribuită a unor idei, argumente, date, rezultate etc. într-o manieră care lasă impresia că acestea ar aparţine celui care citează

- prezentarea publică de către cineva a unor idei, rezultate de cercetare, ipoteze, date,  reprezentări (vizuale, auditive, obiectuale), formule, algoritmi, demonstraţii, secvenţe de program etc. ale altor autori ca fiind ale sale proprii

- însuşirea contribuţiilor intelectuale (traduceri, sistematizări, tabele, figuri etc.) ale altor autori şi prezentarea lor public, fără menţionarea explicită a surselor acestor contribuţii.

b. Cel care reproduce materialele trebuie să precizeze explicit cui aparţine paternitatea acestora (sau, cel puţin, să precizeze că aceasta nu îi aparţine lui personal), astfel încît să fie evitată orice confuzie şi orice atribuire nelegitimă a paternităţii şi a creativităţii.  În cazul reproducerii unor materiale pentru care drepturile de autor nu au fost revendicate sau nu au fost rezervate, ori în cazul în care autorii au renunţat deliberat la orice drepturi de proprietate, integritatea academică este afectată chiar dacă nu sunt lezate anumite drepturi de autor bine determinate şi bine protejate.

c. (1). Lezarea proprietăţii intelectuale sau a integrităţii academice înseamnă că o prestaţie intelectuală (text scris sau vorbit, material audio sau video etc.) produce o confuzie (sau un fals) cu privire la proprietatea intelectuală, confuzie ce persistă şi după parcurgerea întregii prestaţii (a întregului text sau material) astfel că cititorii, auditorii sau spectatorii nu pot, în final, atribui corect paternitatea operei.

(2). În cazurile în care nu persistă o confuzie de acest fel, reproducerea neatribuită a contribuţiilor altor autori nu este, în genere, considerată culpabilă.

d. Nu se consideră reprobabilă citarea neatribuită a unor contribuţii intrate în sfera culturii generale sau a cunoaşterii comune, a căror paternitate, fiind larg cunoscută, nu poate crea confuzie sau o arogare frauduloasă de merite.

e. Dacă persoana care citează (fără a atribui corespunzător) specifică explicit faptul că citatul aparţine altcuiva, precizînd astfel că nu îşi arogă în nici un fel paternitatea sa (pe baza unor formulări ca: «se afirmă adesea că...», «s-a mai afirmat uneori şi că...», «unii autori au susţinut că...»), ea nu poate fi acuzată de folosire frauduloasă a surselor sau de încălcare a drepturilor de autor – dar, în funcţie de context, i se poate reproşa imprecizia, lipsa de acurateţe, neglijenţa etc. Abuzul de citate neatribuite este inacceptabil şi blamabil profesional. 

Art. 10

Caracterul textului în care apare problema atribuirii este relevant pentru concluziile privind prezenţa sau absenţa unei culpe şi gravitatea ei. Deşi obligaţia atribuirii precise a paternităţii rămîne mereu valabilă, în manuale, tratate cu caracter didactic şi alte materiale destinate pregătirii de specialitate, există presupoziţia tacită că autorii transmit, cel puţin în parte, stocul de rezultate intelectuale deja acumulate în ţară sau în lume; ca atare, în aceste cazuri, există o mai mare libertate de a cita sau reproduce rezultatele altor autori, de a le lista sau sintetiza etc., cu precizarea surselor folosite, conform practicilor uzuale. Scopurile specifice prestaţiilor didactice fac ca reproducerea rezultatelor obţinute de alţi autori nu numai să nu fie automat culpabilă, dar să fie chiar încurajată (între anumite limite). Dar rămâne şi aici valabilă obligaţia profesională ca materialele didactice să conţină şi un aport personal, distanţându-se astfel de simpla compilaţie a rezultatelor altor autori.

Art. 11.

a. În cazul prestaţiilor didactice orale (cursuri vorbite, seminarii, expuneri etc.), în care nu se folosesc ghilimelele, notele de subsol şi toate celelalte mijloace ce uşurează atribuirea exactă în scris, fiecare cadru didactic are obligaţia de a evita orice confuzie între rezultatele altor autori şi aportul său personal, de a nu crea auditoriului impresia falsă că i se comunică idei absolut originale, când, de fapt, ceea ce se transmite este doar o reproducere de rezultate ale altor autori.

b. Cadrele didactice au datoria de a face specificarea de principiu că fac apel la, şi/sau reproduc, contribuţii ale altor autori, chiar dacă, date fiind condiţiile specifice procesului didactic, ele nu pot atribui foarte precis fiecare enunţ citat sau pasaj reprodus dintr-un anumit autor.

c. În toate situaţiile de acest tip, nu trebuie să existe nici neglijenţă (omisiune accidentală culpabilă a atribuirii), nici intenţia de a mistifica (de a-şi aroga paternitatea unor contribuţii străine), chiar dacă atribuirea precisă nu este posibilă în absolut toate cazurile şi pentru toate unităţile de discurs.

Art. 12

Existenţa unor contribuţii originale într-o anumită operă sau lucrare nu absolvă de răspundere morală şi profesională pe autorul acesteia, dacă, pe lângă aceste contribuţii, el a inclus în lucrare şi anumite fragmente (neatribuite corespunzător) a căror prezenţă constituie o încălcare a proprietăţii intelectuale.

Art. 13

Preluarea într-o carte a unui text sau fragment de text propriu apărut anterior în periodice, reluarea într-o publicaţie de mai mare tiraj a unei contribuţii personale apărute deja într-o publicaţie de mică circulaţie (revistă de specialitate, acte ale unui congres etc.), reluarea într-un manual sau material didactic a unei contribuţii proprii publicate anterior într-o lucrare de cercetare, republicarea aceluiaşi text personal într-o altă limbă şi alte autoreproduceri similare nu sunt, considerate culpabile. În toate cazurile (inclusiv în acela al unor lucrări elaborate de studenţi), autorul are însă datoria morală de a preveni explicit cititorul că reia un text sau material deja publicat (în cazul lucrărilor studenţeşti: material deja prezentat), precizând unde anume a apărut acesta iniţial (respectiv, la ce curs sau seminar a fost deja prezentat).

Art. 14  

În cazurile în care cineva face abuz de autocitare, publicând şi republicând în mod repetat, fără motive întemeiate, aceeaşi contribuţie proprie, în încercarea de a crea o falsă impresie de prolificitate intelectuală, atunci autocitarea devine culpabilă din punctul de vedere al normelor de integritate academică. Deosebit de gravă este tentativa de fraudă intelectuală constând în autoreproduceri de contribuţii proprii menite să asigure beneficii nemeritate (promovarea pe un post superior, câştigarea unui concurs sau a unor distincţii etc.) Universitatea din Bucureşti nu va tolera asemenea practici ce produc confuzii şi false reputaţii de creativitate, sancţionându-le ca încălcări grave ale obligaţiilor profesionale.

Art. 15.

Studenţii nu au libertatea de a-şi reproduce propriile lucrări în vederea obţinerii de calificative diferite, la materii sau la probe diferite. În măsura în care aceasta înseamnă a obţine credite diferite cu aceeaşi prestaţie universitară, fapta îmbracă forma unei fraude şi ea va fi sancţionată cu refacerea lucrării.

Art. 16

Principiile etice, unanim recunoscute, care stau la baza preocupărilor pentru respectarea proprietăţii intelectuale sunt: responsabilitatea individuală, autonomia evaluării morale faţă de cea juridică, diferenţierea responsabilităţii şi proporţionalitatea sancţiunilor, integritatea academică.  

 a. Responsabilitatea individuală. Fiecare membru al comunităţii universitare  - student, cercetător sau cadru didactic -  are o răspundere morală personală pentru respectarea drepturilor de proprietate intelectuală şi a principiilor de bună practică relevante în acest sens; aceeaşi răspundere revine şi tuturor celor ce aspiră la intrarea în Universitate: candidaţi la ocuparea unor funcţii, participanţi la concursuri de admitere sau de ocupare a unor posturi.  

b. Fiecare membru al comunităţii sau aspirant de a se preocupa de această problemă are obligaţia de a se informa cu privire la criteriile de corectitudine (de bună practică) relevante şi de a se asigura că nu produce personal încălcări ale acestor norme. Ignoranţa (cu privire la normele şi cerinţele bunei practici în această sferă) nu constituie o scuză pentru încălcarea lor şi pentru lezarea drepturilor de proprietate. De la primul contact cu Universitatea şi până la încheierea activităţii, fiecare participant la viaţa academică are obligaţia morală şi profesională de a se familiariza cu standardele de bună practică şi de a le respecta.

c. Fiecare membru al comunităţii academice are obligaţia de a manifesta intransigenţă faţă de conduite sau practici ce lezează drepturile de autor – deoarece încălcarea proprietăţii intelectuale nu este o simplă problemă personală (a celui vinovat sau a celui lezat), ci o chestiune de moralitate publică şi de performanţă instituţională. Chiar dacă părţile lezate nu se sesizează, sunt afectate moralitatea vieţii academice şi prestigiul instituţiei. Colectivele, forurile academice şi organele de conducere ale Universităţii trebuie să se autosesizeze cu privire la aceste fapte, iar membrii comunităţii academice au datoria morală de a nu le ascunde, trece sub tăcere sau ignora. Toleranţa faţă de asemenea fapte sau conduite nu poate fi justificată şi va fi considerată culpabilă.

Art. 17.

Responsabilitatea morală şi cea juridică.  

a. Drepturile la proprietatea intelectuală sunt protejate de lege. Dincolo de drepturile recunoscute juridic există drepturi morale inalienabile: drepturile fiecărui autor ca rezultatele şi contribuţiile sale să fie respectate, ca ideile avansate şi datele obţinute  de el să nu fie preluate sau valorificate fără recunoaşterea necesară, ca însuşirea frauduloasă a contribuţiilor intelectuale să fie sancţionată corespunzător. Aceste drepturi constituie elemente indispensabile ale activităţii şi ale performanţei academice şi, ca atare, în această sferă trebuie să fie considerate prioritare.     

b. La fel ca toţi cetăţenii, membrii comunităţii academice sunt răspunzători în faţa justiţiei pentru orice act contrar prevederilor legale privind respectarea proprietăţii intelectuale. Ei au o responsabilitate morală pentru respectarea acesteia. Această responsabilitate morală face parte dintre responsabilităţile profesionale esenţiale ale tuturor participanţilor la viaţa universitară.

c. Responsabilitatea morală de a respecta drepturile de autor este independentă de cea juridică – deoarece ea rezultă din codul deontologic şi normele morale în vigoare în lumea academică, ca şi din obligaţiile profesionale ale membrilor comunităţii academice. Chiar dacă un act din viaţa academică nu întruneşte caracteristicile necesare pentru a intra sub incidenţa legii şi, eventual, de a fi pedepsit de justiţie, el intră sub incidenţa evaluării morale şi a deontologiei universitare, şi poate fi sancţionat public moral, inclusiv instituţional, dacă se dovedeşte că încalcă normele academice în vigoare.

d.  Inexistenţa unei culpe juridice sau a unui verdict punitiv legal nu poate elimina răspunderea profesională şi deontologică a membrilor Universităţii, a tuturor celor ce desfăşoară activităţi în cadrul acesteia; dreptul instituţiei de a evalua şi sancţiona activitatea academică din punct de vedere deontologic este o componentă a autonomiei universitare, şi el decurge din faptul că respectarea normelor deontologice specifice vieţii academice este o obligaţie profesională pentru orice student şi orice angajat.

 e. Încălcarea eticii academice prin nerespectarea proprietăţii intelectuale şi prin lezarea drepturilor morale ale autorilor este o încălcare gravă a obligaţiilor profesionale. Dacă, sub aspect juridic, faptele reprobabile de acest tip se prescriu, din punct de vedere moral şi profesional ele nu pot fi prescrise. 

f. Organele de conducere, colectivele, cadrele şi studenţii au obligaţia morală şi profesională de a depista eventualele acte reprobabile (de lezare a drepturilor de autor) şi de a lua atitudine împotriva lor (independent de existenţa sau inexistenţa unei sesizări juridice) în vederea protejării unei calităţi definitorii pentru activitatea universitară: integritatea academică.    

Art. 18

Diferenţierea responsabilităţii. Faptele semnificative din punctul de vedere al încălcării drepturilor de proprietate intelectuală sunt foarte variate, iar evaluarea şi sancţionarea lor vor fi adaptate la, şi proporţionale cu, gravitatea pe care o au din punct de vedere moral şi instituţional.

a. Erorile accidentale şi nesemnificative trebuie detectate şi tratate adecvat, dar ele nu pot fi puse pe acelaşi plan cu practicile sistematice de însuşire frauduloasă a rezultatelor altor autori. Ca în orice situaţie creată de conduite reprobabile, existenţa sau inexistenţa intenţiei culpabile şi a caracterului deliberat este esenţială. În toate evaluările şi deciziile privind lezarea proprietăţii intelectuale sau încălcarea normelor de bună practică academică se va ţine seama de această diferenţă

b. Se va ţine seama de scopul şi rezultatele faptelor comise, a căror gravitate creşte o dată cu importanţa consecinţelor lor - de exemplu, obţinerea unor poziţii academice, a unor distincţii sau premii, sau a unor beneficii (titluri, calităţi academice etc.) prin încălcarea drepturilor de autor are un plus de gravitate faţă de alte abateri din categoria discutată. 

c. Universitatea din Bucureşti îşi propune în primul rând să joace un rol constructiv, de educare a comunităţii în spiritul respectului pentru proprietatea intelectuală şi al integrităţii academice depline; mai ales în cazul studenţilor şi al tuturor abaterilor involuntare, prioritare sunt obiectivele formative, nu cele punitive.

d. În toate cazurile (inclusiv în cel al studenţilor), se vor sancţiona faptele reprobabile de la prima abatere, conform principiului toleranţei zero. În genere, în cazul abaterilor comise din lipsă de experienţă sau din simplă neglijenţă, se va urmări prioritar corectarea conduitei şi educarea în spiritul respectului proprietăţii intelectuale, nu măsurile punitive extreme. În situaţii mai grave (de exemplu, de recidivă) se va merge până la sancţiuni maxime. 

Art. 19.

Nu poate exista un algoritm unic de detectare, apreciere şi sancţionare a faptelor de încălcare a proprietăţii intelectuale; drept rezultat, numai specialiştii din fiecare domeniu pot evalua exact caracterul şi gravitatea acestor fapte.

Art. 20

Problema publicităţii. Deontologia profesiei cere ca membrii comunităţii academice care doresc să semnaleze încălcări ale proprietăţii intelectuale să se adreseze în primul rând colectivelor şi forurilor instituţiei, colegilor, iar nu să scurtcircuiteze traseele specializate de rezolvare a problemelor academice prin luări de poziţie mass media – ceea ce ar sugera că Universitatea este incapabilă să se ocupe ea însăşi de chestiunea integrităţii academice şi că numai scandalul public poate rezolva situaţia. Nu este corect, din punctul de vedere al deontologiei universitare, ca un reproş academic adresat de un coleg altui coleg să fie formulat public în mass media înainte de a fi expus în interiorul instituţiei, fiind astfel ocolit însuşi mediul academic în care lucrează cei implicaţi. Spaţiul academic este, de fapt, mediul optim pentru evaluarea şi sancţionarea încălcărilor proprietăţii intelectuale.  

Art. 21

Există o responsabilitate morală nu numai a celor care încalcă drepturile de autor, ci şi a tuturor celor ce constată, anunţă sau discută public prezumtive abateri de la normele de integritate academică. Colportarea de presupuneri nefondate, lipsite de dovezi precise, cu privire la asemenea abateri este culpabilă. Universitatea din Bucureşti nu va tolera atitudini necolegiale, neprofesionale şi neacademice în această sferă. Orice acuzaţie gratuită, adusă cu rea credinţă, orice colportare de zvonuri nejustificate este de natură să lezeze demnitatea academică şi să dăuneze vieţii universitare. Pentru a descuraja asemenea derapaje morale, se vor lua toate măsurile corespunzătoare. 

Art. 22

Anunţarea constatării unor lezări aduse proprietăţii intelectuale trebuie făcută neîntârziat şi explicit, cu toate precizările relevante (privind autorul sau autorii, lucrările şi pasajele implicate, fragmentele relevante etc.) şi cu furnizarea dovezilor necesare. Acuzaţiile voalate şi vagi, insinuările, sugestiile imprecise şi necontrolabile etc., menite să creeze o atmosferă de suspiciune, fără însă a permite clarificarea lucrurilor, contravin deontologiei universitare şi nu vor fi tolerate. La baza constatării şi discutării unor posibile încălcări ale drepturilor de autor trebuie să stea principiul bunei credinţe şi cel al transparenţei. Iniţiatorii acestor constatări şi discuţii trebuie să urmărească exclusiv scopul protejării integrităţii academice şi nu scopuri personale egoiste sau interese inavuabile. Rezultatul iniţiativelor respective trebuie să fie clarificarea faptelor şi restabilirea drepturilor de proprietate, nu crearea unei atmosfere generale de suspiciune care să se menţină în jurul unor persoane fără lămurirea acuzaţiilor aduse lor.

Art. 23.

Încălcarea involuntară a proprietăţii intelectuale. Ignorarea regulilor de folosire adecvată a surselor, lipsa de experienţă, neglijenţa sau superficialitatea pot conduce la încălcarea nepremeditată a proprietăţii şi a drepturilor de autor. De asemenea, deficienţe de procesare a textelor sau a înregistrărilor audio-video (apărute în procesul redactării executate de autor sau de o editură, în cursul montajului etc.) pot conduce la omisiuni sau erori de atribuire adecvată a paternităţii. Absenţa unei intenţii de însuşire frauduloasă a contribuţiilor şi meritelor altor autori elimină culpa morală a celor implicaţi şi diminuează (proporţional) sancţiunea instituţională cuvenită, dar ea nu exonerează de orice răspundere, nu anulează caracterul regretabil al faptei şi nu justifică ignorarea ei. Uneori, nu este vorba de fraude intelectuale, ci de erori sau omisiuni. Dar chiar dacă faptul blamabil este involuntar, trebuie asigurat ca el să nu fie facilitat de lipsa de profesionalism, neseriozitatea sau lipsa scrupulozităţii academice necesare. Erorile accidentale astfel apărute, chiar dacă nu reprezintă o culpă comparabilă cu însuşirea frauduloasă a ideilor sau rezultatelor altor autori, vor fi totuşi examinate şi tratate adecvat de forurile universitare abilitate să controleze şi să asigure calitatea academică (colectivul de cercetare, departamentul, consiliul facultăţii sau cel ştiinţific, comisia de examen etc). În cazul repetării lor, se pot impune sancţiuni instituţionale drastice, justificate de refuzul sistematic de a respecta deontologia profesională şi cerinţele implicate de existenţa drepturilor de autor. Cei implicaţi au datoria morală de a face tot ceea ce depinde de ei pentru remedierea erorii comise şi restabilirea deplină a paternităţii.  

Art. 24

Pentru prevenirea unor erori accidentale, Universitatea din Bucureşti va elabora o pagină web dedicată, pe situl Universităţii, în care vor fi precizate detaliat condiţiile de bună practică relevante, ceea ce s-ar putea numi un cod de folosire corectă a surselor. Pentru studenţi, vor exista aici precizări specifice, inclusiv exemple de erori curente, clarificări ilustrate ale unor tipuri frecvente de încălcări ale proprietăţii intelectuale etc. Respectarea acestui cod este şi va rămâne o obligaţie profesională pentru toţi angajaţii Universităţii şi membrii comunităţii academice, iar încălcările lui vor fi pasibile de sancţiuni corespunzătoare.

Art. 25

Încălcarea voluntară a drepturilor de proprietate. În cazul candidaţilor (la admitere sau ocuparea unor poziţii universitare), dacă se constată apariţia unor lezări aduse proprietăţii intelectuale, comisiile de admitere, examen sau concurs vor constata faptele comise, le vor evalua şi sancţiona corespunzător. În mod normal, aceste lezări atrag excluderea celor vinovaţi din examen, colocviu sau concurs, iar în cazurile grave, pot atrage şi sancţiuni suplimentare (mergând până la excludere, exmatriculare, sau demitere, pentru cei care sunt deja în Universitate). Comisiile vor comunica neîntârziat forurilor de conducere academică (consilii ale facultăţilor, consilii ştiinţifice, decanate, direcţii ale institutelor etc.) o dată cu rezultatele concursului şi eventualele fapte reprobabile petrecute. Forurile în cauză vor propune măsurile cuvenite, inclusiv de ordin punitiv, iar conducerea Universităţii va decide definitiv în legătură cu acestea. Chestiunile mai complicate pot necesita investigaţii suplimentare şi un aviz din partea Comisiei de etică, care vor fi solicitate acesteia, la nevoie, de către Rectorat.

Art. 26

În cazul studenţilor, constatarea faptelor relevante va fi făcută de către cadrele didactice prezente la examen, care vor întocmi un process-verbal înaintat Biroului Consiliului facultăţii. Acesta va decide sancţiunea în termen de 24 de ore. Recidiva va fi sancţionată cu toată severitatea.

Art. 27           

În cazul angajaţilor Universităţii din Bucureşti, cadre didactice, cercetători, personal auxiliar, investigarea faptelor se va face de către forurile de conducere respective (consilii ale facultăţilor, consilii ştiinţifice ale institutelor, conducerea departamentelor etc.), care vor propune sancţiunile cuvenite. Comisia de etică al Universităţii din Bucureşti va evalua, la cererea acestora, posibila culpă morală implicată, si va decide, pe baza acestor analize, asupra sancţiunilor necesare.

Art. 28

În cazul constatării unor încălcări ale proprietăţii intelectuale în publicaţiile periodice ale Universităţii din Bucureşti sau în volume apărute la editurile noastre, ori în alte publicaţii, aflate însă sub coordonarea ştiinţifică a unui membru al instituţiei noastre, conducătorii revistelor sau editurilor respective, membrii colegiilor de redacţie, redactorii şi coordonatorii ştiinţifici respectivi vor semnala neîntârziat cazurile respective şi vor lua toate măsurile necesare pentru restabilirea paternităţii textelor în cauză, precum şi pentru asigurarea reparaţiilor morale necesare. Revistele vor publica în proximele numere texte de constatare a fraudelor intelectuale respective, condamnându-le explicit şi restabilind public drepturile de autor lezate. Editurile şi coordonatorii ştiinţifici vor publica neîntârziat în revistele de specialitate texte similare, astfel ca proprietatea intelectuală să fie restituită public celor în drept într-un interval de timp cât mai scurt. În toate cazurile, se vor dispune măsurile necesare pentru evitarea pe viitor a unor situaţii similare şi se vor stabili precis responsabilităţile existente. Ascunderea unor asemenea episoade nedorite va fi considerată o culpă. 

Art. 29

Transparenţa, ca principiu etic succeptibil să contribuie la asigurarea egalităţii de şanse în competiţie şi a accesului echitabil la resurse, este practicată şi cultivată în Universitatea din Bucureşti prin punerea la dispoziţie celor interesaţi - membri ai comunităţii academice, candidaţi, absolvenţi, public - a tuturor informaţiilor pe care aceştia sunt îndreptăţiţi să le primească, în cantităţi suficiente şi de o calitate ireproşabilă.

a. Universitatea din Bucureşti asigură transparenţa cu privire la condiţiile şi regulile de desfăşurare a concursurilor de admitere, de licenţă, de disertaţie, de doctorat etc., a concursurilor de ocupare a posturilor, a evaluărilor periodice ale angajaţilor, a interviurilor şi examenelor de promovare, precum şi cu privire la orice alte informaţii legate de criteriile de evaluare, aplicarea acestora, desfăşurarea concursurilor, obligaţiile posturilor pe care candidaţii şi le adjudecă în urma concursurilor etc.

b. Universitatea din Bucureşti asigură transparenţa totală cu privire la fondurile pe care ea însăşi, dar şi alte instituţii publice din ţară şi din străinătate, firme, fundaţii, persoane fizice etc. le acordă pentru dezvoltarea activităţilor de învăţământ cercetare şi administrare. Transparenţa se referă nu numai la sumele acordate, ci şi la modul şi eficienţa utilizării lor în concordanţă cu obiectivele şi normele incluse în proiectele pe baza cărora au fost obţinute.

c. Universitatea din Bucureşti recomandă cadrelor didactice şi cercetătorilor săi să menţioneze în lucrările lor sprijinul material pe care l-au primit din partea ei şi/sau a oricărui alt sponsor, pentru realizarea lucrărilor respective.

Art. 30.

Responsabilitatea este promovată de Universitatea din Bucureşti atât în dimensiunea profesională, cât şi în cea civică, pe de o parte, prin orientarea programelor de studii şi de cercetare către nevoile societăţii, iar pe de altă parte, prin solicitarea respectării de către membrii săi a standardelor etice şi profesionale în toate împrejurările, inclusiv în cele în care reprezintă public instituţia.

a. Responsabilitatea nu exclude dreptul membrilor Universităţii de a formula critici publice - în şedinţe de departament şi de Consiliu; în şedinţe ale Senatului Universităţi; în întruniri studenţeşti etc. - privitoare la încălcarea unor standarde legale etice, ştiinţifice sau pedagogice, dacă respectivele critici sunt întemeiate şi susţinute cu probe.

b. Responsabilitatea presupune abţinerea membrilor comunităţii academice de a formula public opinii care ar putea fi interpretate drept încercări de dezinformare, calomnii sau denigrări ale unor programe şi/sau persoane din propria instituţie.

Art. 31.  

Respectul şi toleranţa se numără printre valorile morale pe care Universitatea din Bucureşti le cultivă constant, în scopul creării şi întreţinerii unui climat favorabil unor relaţii pe cât posibil armonioase, echilibrate şi raţionale între diferitele grupări şi diferiţii membrii ai comunităţii sale academice. Aceasta înseamnă că nimeni nu are dreptul să aducă atingeri demnităţii celorlalţi; că limbajele suburbane, jignitoare, ireverenţioase sau vulgare sunt indezirabile; că umilirea, intimidarea, ameninţarea şi atacul la persoană sunt inacceptabile; că exploatarea şi hărţuirea, sub orice formă de manifestare, sunt condamnabile; că intoleranţa, mai ales cea bazată pe diferenţele fireşti dintre oameni, constituie o încălcare gravă a celor mai elementare norme morale şi că neînţelegerile, disputele şi conflictele inerente trebuie rezolvate exclusiv pe calea dialogului şi a dezbaterilor civilizate, utilizând argumente raţionale, concordante cu realitatea şi orientate întotdeauna către diminuarea ori stingerea acestora.

a. Universitatea din Bucureşti condamnă hărţuirea în înţelesul ei general de comportament degradant, intimidant sau umilitor care urmăreşte sau duce la afectarea gravă a capacităţii unei persoane de a-şi desfăşura în mod firesc activităţile profesionale şi de studiu sau de a-şi exercita drepturile, indiferent de formele în care s-ar putea manifesta acesta.

b. Hărţuirea sexuală, una dintre formele de hărţuire cu posibilitate mai ridicată de producere, este strict monitorizată şi sever sancţionată în Universitatea din Bucureşti, cu atât mai mult cu cât situaţiile cu adevărat grave, capătă grade de notorietate care exclud posibilitatea erorilor de apreciere.

c. Hărţuirea cauzată de rivalitatea pentru putere este şi trebuie să fie o preocupare atentă a tuturor membrilor şi a tuturor structurilor organizatorice ale Universităţii din Bucureşti, întrucât are un potenţial ridicat de perturbare a activităţilor profesionale şi poate fi camuflată de numeroasele acţiuni, aparent principiale, mai tranşante ori mai subtile ale grupurilor de interese.

d. Hărţuirea de orice fel, exercitată de către persoane cu funcţii ierarhice superioare asupra altora situate pe trepte inferioare ale ierarhiei universitare, implică şi abuzul de putere, ceea ce constituie o circumstanţă agravantă şi determină creşterea severităţii sancţiunilor pe care le adoptă Universitatea din Bucureşti în astfel de cazuri.

e. Comportamentul insultător, manifestat prin expresii injurioase, umilitoare, intimidante etc., este inacceptabil şi contrar eticii comunităţii academice, indiferent de poziţiile ierarhice ale celor implicaţi, el putând degenera în abuz de putere, când se exercită asupra inferiorilor ierarhici, sau în hărţuire când se repetă asupra aceleeaşi persoane sau asupra aceluiaşi grup de persoane.

Art 32.

Bunăvoinţa este o normă etică dezirabilă pe care Universitatea din Bucureşti o cultivă şi o practică în toate domeniile de activitate şi în toate împrejurările în care nu sunt încălcate normele legale şi etice. Aceasta înseamnă că atât recunoaşterea şi recompensarea celor merituoşi cât şi înţelegerea şi sprijinirea celor aflaţi în dificultate sunt încurajate, în timp ce nepăsarea, egoismul, invidia, vanitatea, insolenţa şi cinismul sunt considerate nu doar indezirabile, ci chiar detestabile.

  1. NORME PRIVIND APLICAREA ŞI REZOLVAREA INCOMPATIBILITĂŢILOR PREVĂZUTE DE LEGEA EDUCAŢIEI NAŢIONALE NR. 1/2011

Art. 33.

Funcţiile dintr-o instituţie de învăţământ superior, aflate într-o poziţie directă de conducere,   control,   autoritate   sau  evaluare   instituţională,   se  află  în  relaţie de incompatibilitate, în sensul art. 295 alin. (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi nu pot fi ocupate concomitent de către soţi, afini şi rude până la gradul al III-lea inclusiv, după cum urmează:

a)  preşedintele Senatului universităţii cu rectorul, prorectorii, preşedintele consiliului de administraţie în cazul instituţiilor de învăţământ superior particulare şi confesionale particulare, directorul Consiliului pentru studiile universitare de doctorat, decanii, prodecanii, directorul general administrativ, membrii consiliului de administraţie, directorii de departamente, conducătorii şcolilor doctorale, conducătorii unităţilor instituţiei de învăţământ superior, conducătorii structurilor permanente sau temporare aflate în subordinea directă a preşedintelui Senatului universităţii şi, acolo unde există, conducătorii liniilor/secţiilor de studiu în limbi ale minorităţilor naţionale.

b) rectorul cu prorectorii, preşedintele consiliului de administraţie în cazul instituţiilor de învăţământ superior particulare şi confesionale, directorul Consiliului pentru studiile universitare de doctorat, decanii, prodecanii, directorul general administrativ, membrii consiliului de administraţie, directorii de departamente, conducătorii şcolilor doctorale, conducătorii unităţilor instituţiei de învăţământ superior şi, acolo unde există, conducătorii liniilor/secţiilor de studiu în limbi ale minorităţilor naţionale;

c) prorectorul și directorul Consiliului pentru studiile universitare de doctorat cu decanii, prodecanii, președintele consiliului de administrație, în cazul instituțiilor de învățământ superior particulare și confesionale, directorul general administrativ, membrii consiliului de administrație, directorii de departamente, conducătorii școlilor doctorale, conducătorii unităților aflate în subordonarea prorectorului sau directorului respectiv și, acolo unde există, conducătorii liniilor / secțiilor de studiu în limbi ale minorităților naționale subordonate prorectorului sau directorului respectiv;

d) membrii consiliului de administrație cu decanii, prodecanii, președintele consiliului de administrație în cazul instituțiilor de învățământ superior particulare și confesionale, directorul general administrativ, directorii de departamente, conducătorii școlilor doctorale, conducătorii unităților instituției de învățământ superior și, acolo unde există, conducătorii liniilor / secțiilor de studiu în limbi ale minorităților naționale;

e)    directorul general administrativ cu decanii, prodecanii, președintele consiliului de administrație în cazul instituțiilor de învățământ superior particulare și confesionale, cu persoanele cu funcții de conducere în cadrul departamentului / serviciilor tehnico-administrative și cu personalul aflat în subordine;

f)    decanul cu prodecanul facultății respective, directorii de departamente din cadrul facultății respective, conducătorii școlilor doctorale subordonate facultății respective, conducătorii unităților subordonate facultății respective și, acolo unde există, conducătorii liniilor / secțiilor de studiu în limbi ale minorităților naționale din cadrul facultății respective;

g) prodecanul cu directorii de departamente din cadrul facultății respective, conducătorii școlilor doctorale subordonate facultății respective, conducătorii unităților subordonate facultății respective și, acolo unde există, conducătorii liniilor / secțiilor de studiu în limbi ale minorităților naționale din cadrul facultății respective;

h)   directorul de departament cu conducătorii unităților subordonate departamentului respectiv și, acolo unde există, conducătorii liniilor / secțiilor de studiu în limbi ale minorităților naționale din cadrul departamentului respectiv;

i)    conducătorul școlii doctorale cu conducătorii unităților subordonate școlii doctorale respective;

j)    conducătorul de doctorat cu studenții-doctoranzi conduși de acesta.

Art. 34

 

Orice persoană se află în incompatibilitate cu calitatea de membru într-o coomisie de evaluare, de contestație, de concurs sau de promovare având ca obiect evaluarea activității profesionale și/sau țtiințifice a unui angajat al instituției de învățământ superior cu care se află în relație de soți, afini și rude până la gradul al III-lea inclusiv.

Prezența ca membru în următoarele structuri colective de conducere nu generează incompatibilități în sensul art. 295 alin. (4) din Legea educației naționale nr. 1/2011:

a)      senatul universitar;

b)      consiliul facultății;

c)      consiliul departamentului;

d)     consiliul pentru studiile universitare de doctorat;

e)      consiliul școlii doctorale.

Art. 35

 

În cadrul unui departament definit conform art. 133 din Legea educației naționale nr. 1/2011, se află în relație de incompatibilitate în sensul art. 295 alin. (4) din Legea educației nr. 1/2011, și nu pot fi ocupate concomitent de persoane care se află unul/una față de celălalt/cealaltă într-o poziție de conducere, control, autoritate sau evaluare instituțională directă la orice nivel, funcțiile didactice de profesor, conferențiar, lector/șef de lucrări, asistent care desfășoară activități didactice aferente aceleiași discipline sau unități didactice (curs) din planul de învățământ al unui program de studii universitare sau al unui program postuniversitar, respectiv cursuri, seminarii/lucrări de laborator asociate disciplinelor din planul de învățământ gestionat de același departament.

Art. 36

Admiterea la studii universitare de doctorat are loc cu respectarea regimului incompatibilităților precizate la articolele 33-35 din prezentul cod.

 

 IV.        CONSIDERAŢII ŞI NORME FINALE

Art. 37.

Universitatea din Bucureşti consideră prezentul Cod de etică mai curând ca pe un instrument de educare a membrilor săi, în sensul prevenirii încălcării normelor eticii universitare, decât ca pe un instrument de constrângere.

Art. 38.

Pentru cazurile excepţionale în care Comisia de Etică va media, în conformitate cu statutul său, „diferende care implică opţiuni morale în activitatea didactică şi de cercetare", va putea recomanda conducerii Universităţii adoptarea unor măsuri adecvate pentru stingerea respectivelor diferende şi va da sancţiuni potrivit legii.

Art. 39.

Prezentul Cod de etică trebuie aplicat de către toţi membrii comunităţii academice a Universităţii din Bucureşti, indiferent de poziţia pe care o ocupă aceştia în ierarhia instituţiei.

Art. 40.

Codul de etică al Universităţii din Bucureşti nu trebuie folosit nici pentru supunerea subalternilor, nici pentru subminarea superiorilor, ci respectat în litera şi spiritul său, pentru crearea şi dezvoltarea unui climat intelectual propice desfăşurării unor activităţi didactice şi de cercetare competitive pe plan naţional şi internaţional.

Art. 41.

Prezentul Cod de etică devine operant începând cu data adoptării lui de către Senatul Universităţii din Bucureşti, cu majoritatea simplă a voturilor membrilor acestuia. El va fi revizuit anual, eventualele modificări devenind prevederi regulamentare în urma aprobării lor cu majoritate simplă de către membrii Senatului Universităţii din Bucureşti.

Art. 42.

Nerespectarea acestui Cod implică sancţiuni potrivit Codului Muncii şi Legii Educaţiei, pentru salariat, respectiv potrivit Regulamentului de activitate profesională pentru studenţi.

 

 

 

 

 

 

Pagină actualizată la 01 Noiembrie 2011.