Selecție Erasmus - mobilități de practică 2016-2017 (sem.2)

 

Universitatea din București a decis în Biroul Executiv al Consiliului de Administrație din 15 mai 2017 lansarea selecției pentru stagii de mobilități pentru stagii de practică în cadrul Programului ERASMUS, în perioada iunie – 30 septembrie 2017, cu finanțare din fonduri ERASMUS 2016-2017, capitolul SMP (student mobility for placement), pentru un număr de 16 mobilități, cu un total de finanțare de 30.800 EURO.

Selecția pentru aceste mobilități va avea lor la nivel central, la Biroul Erasmus+ al UB, nu la nivelul fiecărei facultăți.

Candidații pot depune la Biroul ERASMUS+ al UB până la data de 9 iunie 2017 (ora 13:00) dosarele pentru selecție, respectiv :

  • Curiculum vitae, format Europass, într-o limbă străină,
  • Atestat de cunoaștere a unei limbi străine (copie) – nivel minim B2,
  • Situație Școlară,
  • Scrisoare de motivație, într-o limbă străină,
  • Plan de activități de practică pe durata stagiului Erasmus (care să conțină activitățile propuse a se desfășura în instituția gazdă - după modelul Learning Agreement for Traineeship Fisier de tip .doc ! UB Learning Agreement for traineeships 2016-2017), - 3 exemplare, semnate doar la nivel de facultate din UB.
  • Recomandare din partea conducătorului de lucrare de licență/dizertație/doctorat care să conțină acordul pentru respectivul stagiul de practică Erasmus,
  • Copie după cartea de identitate.
  • Scrisoarea de acceptare pentru perioada stagiului de formare Erasmus, semnată de instituția gazdă (opțional; reprezintă un plus la punctaj).

PRECIZARE: candidații trebuie să identifice personal instituția care îi poate accepta pentru un stagiu de practică și să solicite personal scrisoarea de aceeptare.

 Criterii de eligibilitate și selecție:

  • să fie student/masterand/doctorand al Universităţii din Bucureşti (la cursuri zi) - la selecție și pe durata stagiului de practică Erasmus
  • să facă dovada cunoaşterii unei limbi străine (certificat/diplomă/atestat - nivel minim B2);
  • să nu aibă nicio restanță / să fie integraliști;
  • să aibă media școlară minim 7,50 (din anii academici anteriori și inclusiv semestrul I  din a.a. 2016-2017);
  • să prezinte o scrisoare de intenţie/motivaţie într-o limbă străină;
  • să prezinte un curriculum vitae, în format EUROPASS, într-o limbă străină;
  • să prezinte un plan de activități de practică, după modelul Learning Agreement for Traineeship
  • să prezinte o scrisoare de acceptare pentru stagiul de practică prevăzut (opțional).

Stagiile de practică Erasmus vor fi finanțate pentru o perioada de minim 2 luni si maxim 3 luni (stagiile se pot efectua până la data de 30.09.2017 maxim).

 Conform deciziei Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) şi anunţului din Apelul Naţional pentru mobilităţi 2016, grantul lunar pentru un student care beneficiază de stagiu de practică ERASMUS este stabilit după cum urmează:

Țara de destinație

Grant € / lună*

Austria, Belgia, Croația, Cehia, Cipru, Grecia, Germania, Finlanda, Franța, Irlanda, Italia, Islanda, Liechtenstein, Luxemburg, Norvegia, Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Slovenia, Spania, Turcia, Danemarca, Suedia

700

Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, FYRO Macedonia, Malta, Polonia, Slovacia, Ungaria.

650

*luna este calculată la 30 zile.

Organizaţiile de primire pentru stagii de practică pot fi instituţii publice/private de pe piaţa muncii:

  • orice organism public sau privat activ pe piața forței de muncă sau în domeniile educației, formării și tineretului. De exemplu, o astfel de organizație poate fi:
    • întreprindere mică, mijlocie sau mare, publică sau privată (inclusive întreprinderile sociale);
    • un organism public la nivel local, regional sau național;
    • un partener social sau alt reprezentant din domeniul forței de muncă, inclusiv camerele de comerț, asociații meșteșugărești/profesionale și sindicate;
    • un institut de cercetare;
    • o fundație;
    • o școală/un institut/un centru educațional (la orice nivel, de la învățământul pre-școlar la cel secundar superior, inclusiv formarea profesională și educația adulților);
    • organizație, o asociație, un ONG non-profit;
    • un organism care oferă servicii de orientare profesională, consigliere profesională și informare;
    • instituție de învățământ superior dintr-o țară participantă la program.

Următoarele tipuri de organizații nu sunt eligibile ca organizații gazdă pentru stagii dedicate studenților:

  • instituții ale UE și alte organisme ale UE, inclusiv agențiile specializate (lista completă a acestora este disponibilă pe site-ul ec.europa.eu/institutions/index_ro.htm);
  • organizații care administrează programele UE, cum ar fi agențiile naționale (pentru a evita un posibil conflict de interese și/sau finanțarea dublă).

Pregătiri necesare:

Înainte de plecare studentul Erasmus va semna un contract de practică ce amenajează programul pentru plasament asumat de cele 3 părţi: student, instituţia de trimitere şi întreprindere (Learning agreement for traineeship Fisier de tip .doc ! UB Learning Agreement for traineeships 2016-2017).

În vederea realizării documentului de ”Learning agreement for traineeship (Acord de formare pentru plasament) coordonatorul studentului din facultatea UB trebuie să se pună de acord cu coordonatorul din instituția gazdă (supervisor) pentru:

a)      Identificarea competențelor, cunoștințelor și aptitudinilor pe care studentul trebuie și are posibilitatea să le acumuleze în perioada de plasament.

b)      Identificarea foarte clară a sarcinilor pe care studentul va trebui să le îndeplinească în instituția unde se va realiza plasamentul.

c)      Identificarea modalității și a planului de monitorizare și evaluare a studentului în perioada stagiului de plasament.

d)      Stabilirea încă de la început dacă i se vor acorda studentului credite ECTS pentru activitatea sa, sau dacă această activitate va fi recunoscută doar în suplimentul la diplomă, sub formă de competențe acumulate.

După perioada de mobilitate:

-          Pentru un plasament care este parte din curriculum, instituţia de trimitere trebuie să acorde recunoaştere academică pentru perioada petrecută în altă ţară prin acordarea creditelor transferabile (ECTS) sau a unui sistem echivalent. Recunoaşterea va avea la bază contractul de practică semnat de către toate părţile înainte de începerea mobilităţii;

-          Pentru cazul particular în care plasamentul nu este parte din curriculumul studentului, organizaţia de trimitere va furniza recunoaştere cel puţin prin înregistrarea acestei perioade în suplimentul la diplomă.


Va fi acordat un sprijin financiar sau vor fi percepute taxe?

Studenţii pot primi un grant Erasmus + menit să acopere transportul precum şi costuri de subzistenţă pe perioada mobilităţii. Pe durata stagiului Erasmus, studentul nu poate beneficia de un alt sprijin financiar din partea Comisiei Europene.

Plata burselor naționale către studenții care pleacă în stagii de practică Erasmus se va menține pe toată durata stagiului în străinătate.

 

 

Selecția dosarelor va avea lor la nivelul Biroului Erasmus+ al UB.

 

Punctajul pentru selecție este realizat prin media artimetică a punctajului acordat pentru următoarele criterii (punctaj între 1 şi 10, 10 reprezentând punctaj maxim):

1.      Situaţia şcolară (media anilor de studiu): punctajul este egal cu media anilor de studii. 
2.      Cunoştinţele lingvistice: punctajul reprezintă fie nota obținută la testul de limbă străină, fie nota obținută prin echivalarea nivelului corespunzător atestatelor de limbă străină depuse la dosar. În cazul rezultatelor care conțin doar nivel de limbă și nu conțin notă, punctajul se acordă după cum urmează: Nivel C2 - 10 puncte, Nivel C1 - 9 puncte, Nivel B2 - 7 puncte,  Nivel B1 - 5 puncte.
3.      Evaluarea dosarului (scrisoarea de movitație, plan de activități, recomandare),
4.      Plan de activități de practică (evaluarea efectuată de persoana desemnată din facultate),
5.      Scrisoarea de acceptare/invitație (opțional, se acordă punctaj suplimentar).

 Criteriile de departajare sunt în ordine:

  1. punctajul obținut pentru planul de activități,
  2. punctajul obţinut pentru cunoştinţele lingvistice,
  3. punctajul obținut pentru situaţia şcolară.

Ulterior deciziei comisiei de selecție afișării rezultatelor, candidații pot depune contestații privind selecția în termen de 2 zile lucrătoare de la data afișării rezultatelor.


Alina CRISTOVICI,

Șef Departament Relații Internaționale

ANUNȚ - 20.06.2017 - privind rezultatele selecției pentru stagii de practică Erasmus 2016-2017:

Până la data de 9 iunie 2017, un număr de 36 de dosare au fost depuse la Biroul Erasmus+ al UB, în vederea selecției pentru mobilități de practică Erasmus 2016-2017 (perioada iunie - 30 septembrie 2017). Planurile de activități de practică ale candidaților au fost transmise în facultăți, în vederea evaluării și notării acestora.

Comisia Centrală Erasmus se va întruni pentru efectuarea selecției, ulterior primirii tuturor notelor acordate de facultăți, după data de 21 iunie 2017, iar rezultatele selecției vor fi anunțate după data de 26 iunie 2017.

Rezultatele selecției pentru mobilități de practică Erasmus 2016-2017 vor fi afișate pe pagina Biroului Erasmus+, iar candidații vor fi înștiințati prin e-mail.

Alina Cristovici,

Șef Departament Relații Internaționale

 

REZULTATELE SELECȚIEI PENTRU STAGII DE PRACTICĂ ERASMUS 2016-2017

(data afișării - 28.06.2017)

 

În urma analizării și evaluării dosarelor depuse pentru stagii de practică Erasmus 2016-2017, Comisia Centrală de Selecție Erasmus a decis declararea a 35 de candidați drept titulari de grant, cu finanțare Erasmus (o candidată și-a retras dosarul înaintea întrunirii Comisiei și a analizei dosarelor).

 Fisier de tip .xls ! rezultate selectie stagii de practica Erasmus 2016-2017

Finanțarea acestor stagii este pentru minim 60 de zile calendaristice de stagiu (stagii care să se finalizeze până cel târziu la data de 30 septembrie 2017), prin suplimentarea sumei alocate inițial pentru această selecție.

Precizăm că durata minimă a stagiului eligibilă pentru finanțare Erasmus este de 60 de zile calendaristice, un stagiu mai mic de 60 de zile nu poate fi finanțat.

Întrucât toate dosarele analizate au fost declarate admise și candidații respectivi au fost declarați titulari de grant Erasmus, nu există perioadă de contestații. 

În data de 29.06.2017 (după ora 15:00) titularii vor primi prin e-mail îndrumările și documentele aferente efectuării stagiului Erasmus.


Alina Cristovici,

Șef Departament Relații Internaționale

 


 

 

 

 

Pagină actualizată la 28 Iunie 2017.