
Universitatea din Bucureşti organizează, în perioada 23 iulie - 5 august 2012, a 52-a ediţie a Cursurilor de vară de limba română, de cultură şi civilizaţie românească.
Creată sub patronajul marelui lingvist Alexandru Rosetti în anii ’60, la Sinaia, şi condusă vreme îndelungată de profesorul Boris Cazacu, Şcoala de Vară a Universităţii din Bucureşti reprezintă cea mai veche iniţiativă a unei universităţi româneşti de a promova limba şi cultura română în lume. De-a lungul a jumătate de secol, Cursurile de Vară ale Universităţii din Bucureşti şi-au câştigat un binemeritat prestigiu prin participarea a numeroase cadre didactice universitare din ţară şi străinătate, precum şi a unor distinşi academicieni, oameni de cultură, artişti.
După experienţa reuşită din 2010 şi 2011, în acest an a 52-a ediţie a Cursurilor de Vară se va ţine din nou la Bucureşti, capitala României. Atestat în 1469, Bucureştiul a cunoscut între cele două războaie mondiale o perioadă de înflorire pe plan arhitectural şi cultural, care i-a atras supranumele de „Micul Paris”. În prezent oraşul are o populaţie de peste 2.000.0000 de locuitori, fiind, din punct de vedere demografic, a şasea capitală din Uniunea Europeană.
Dacă veţi alege Bucureştiul, nu veţi regreta! Veţi descoperi un oraş nu lipsit de farmec, cu clădiri de epocă şi monumente istorice, dar şi cu o viaţă urbană modernă şi intensă: numeroase săli de concerte, teatre şi cinematografe, institute culturale, sute de restaurante şi cafenele, magazine moderne, parcuri, lacuri etc. (http://www.strazibucuresti.ro/harta-bucuresti-3d.html, http://www.bucuresti.ro/).
Pagină actualizată la 13 Februarie 2012.