Riscuri environmentale

1  2

Nicoleta IONAC, Sterie CIULACHE

Ghid de cercetare environmentală

Editura Ars Docendi, 150 p. + 7 fig. + 2 anexe, 2005, ISBN : 973-558-202-3

Mediul înconjurător, care se identifică în sens fizic, cu mediul geografic, este format din mai multe componente (aerul, apa, solul, pânza freatică etc.) cu caracteristici distincte, implicând mijloace şi metode de cercetare dintre cele mai diferite. Şi cu toate că s-au scris importante lucări de metodologie a cercetării pentru fiecare dintre componentele menţionate, este greu de nominalizat un ghid complet, care să îndrume cercetătorul în toate etapele activităţii de producere a cunoştinţelor noi în domeniu. Iar etapele respective pot fi mai multe sau mai puţine în funcţie de nivelul la care se detaliază activităţile, dar şi de tipul de cercetare. În toate cazurile însă, există o primă etapă a măsurării parametrilor de mediu, o a doua a prelucrării datelor astfel produse şi o a treia, a elaborării raportului de cercetare. Se poate vorbi, desigur, şi de etape intermediare extrem de importante, precum transmiterea informaţiei, când e vorba de datele obţinute în sistemele naţionale sau internaţionale de supraveghere şi control ale mediului sau interpretarea indicatorilor sintetici rezultaţi în urma prelucrării complexe şi minuţioase a volumului foarte mare de informaţii primare. Etapa transmiterii datelor poate lipsi însă, în cazul cercetărilor punctuale, când echipa de cercetare îşi face ea însăşi măsurătorile necesare, iar etapa interpretării poate fi asociată celei a elaborării raportului ştiinţific.

Şi pentru că ghidul de faţă nu poate oferi – indiferent de gradul de esenţializare adoptat, toate informaţiile strict necesare pentru cercetarea tuturor componentelor şi problemelor mediului, în toate etapele desfăşurării acesteia, materialul selectat a fost structurat într-o schemă privitoare la cercetarea poluării atmosferice, cu detalieri asupra unor aspecte mai recent intrate în atenţia lumii ştiinţifice cum sunt poluarea radioactivă, poluarea cauzată de radiaţia ultravioletă, poluarea electromagnetică etc. Cu speranţa că aducând un plus, oricât de mic, de cunoaştere metodologică, el va fi de folos studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor şi cercetătorilor tineri din domeniul cercetării environmentale.

 

 

 

 

 

 

 

 

Pagină actualizată la 02 Decembrie 2015.