Campia Banatului

Câmpia Banatului

  1. I.       Aşezare geografică şi limite

Este situată în sudul Câmpiei de Vest.

Limite:

  • Vest şi sud: graniţa ţării cu Ungaria şi Serbia;
  • Est: contactul cu Dealurile de Vest (Dealurile Banatului) şi Munţii Apuseni (Munţii

 Zarandului); limita este sinuoasă, datorită faptului că în lungul văilor mari câmpia pătrunde în unitatea deluroasă; urmează aliniamentul unor localităţi şi a fost stabilită pe criterii geologice, geomorfologice, climatice, hidrologice, biogeografice, pedologice şi de utilizare a terenurilor;

  • Nord: spre Câmpia Crişurilor, limita urmează un aliniament dat de o serie de localităţi,

fiind stabilită pe baze geomorfologice, aliniament ce indică nordul conului fosil al Mureşului, la o altitudine care se menţine la 100 – 110 m;

  1. II.   Evoluţia paleogeografică şi geologia

Câmpia Banatului se suprapune peste un fundament carpatic alcătuit din şisturi cristaline. Fundamentul este extrem de faliat, determinând  un complex de fracturi; faliile orientate nord – sud sunt de tip panonic, iar cele orientate est – vest sunt de tip carpatic. Faliile majore sunt:

-          Lugoj – Zarand;

-          Buziaş – Arad – Nădlac – Jimbolia;

-          Lucareţ

Depozitele acumulate peste acest fundament sunt neogene: nisipuri, pietrişuri, argile,

gresii, marne, nisipuri argiloase. La suprafaţă sunt depozitele cuaternare: argile, nisipuri, depozite loessoide şi nisipuri cu caracter fluviatil.

Datorită fundamentului faliat, regiunea este foarte labilă din punct de vedere tectonic. Actual se remarcă:

  • mişcări de subsidenţă a căror intensitate este de la 1 mm până la 2,5 mm/an, mai ales la vest de Sânnicolaul Mare;
  • mişcări de ridicare cu 0,5 mm/an, mai ales la est de aliniamnetul Vinga – Timişoara – Deta;

Geologic, subsidenţa este marcată printr-o accentuare a grosimii depozitelor cuaternare de la est spre vest: la est de Timişoara depozitele au grosimi de 100 m, între Timişoara şi Sânnicolaul Mare ating 400 m şi la nord de Sânnicolaul Mare acestea au grosimi de 500 m.

            În peisaj, subsidenţa este reflectată prin arii de divagare şi despletire a râurilor, prin arii cu mlaştini şi şesuri aluviale.

  1. III.            Relieful

Predomină altitudinile cuprinse între 100 şi 150 m, cea mai mică fiind de 75 m la Giulvăz şi cele mai mari, 170 – 180 m, până la 200 m, la contactul cu Dealurile de Vest.

În funcţie de fundament, se disting trei trepte de câmpie succesiv de la est la vest:

  1. Rama câmpiilor piemontane înalte (de la periferia Dealurilor Banatului):

-          Sunt pleistocene;

-          Sunt alcătuite dintr-o alternanţă de nisipuri şi pietrişuri carpatice cu argile şi loess;

-          Sunt slab fragmentate;

-          Prezintă câmpuri largi;

  1. Rama câmpiilor piemontane joase:

-          Au extindere mai mică;

-          Fac tranziţia spre câmpiile joase;

-          Apar ca niste golfuri care pătrund în dealuri pe văile râurilor Bega, Timiş, Bârzava;

  1. Rama câmpiilor joase:

-          Sunt de vârstă holocenă;

-          Ocupă cele mai mari suprafeţe;

-          Se caracterizează prin lipsa totală a teraselor, pante foarte mici, albii meandrate, puţin adâncite, albii părăsite, crovuri, lacuri, mlaştini.

În funcţie de geneză şi de modul cum s-au grupat în cadrul Câmpiei Banatului, se

 disting patru grupe de câmpii:

  1. Câmpiile Mureşului;
  2. Câmpiile Timişului şi Begăi;
  3. Câmpia Lugojului;
  4. Câmpiile Bârzavei.

 

  1. 1.      Câmpiile Mureşului

-          Se suprapun peste un fost con de dejecţie vast construit de Mureş prin acumulări şi oscilări (pendulări în plan orizontal);

-          Se disting:

  • Câmpii înalte: Câmpia Vingăi şi Câmpia Nădlacului;
  • Câmpii joase: Câmpia Aradului, Câmpia Jimboliei, Câmpia Arancăi.

Câmpia Vingăi:

-          Este o câmpie piemontană terasată ce continuă spre vest Podişul Lipovei;

-          Este cea mai veche şi cea mai înaltă dintre câmpiile mureşene;

-          Altitudinile scad de la 170 – 180 m în NE şi E la 100 – 110 m în V;

-          Cuprinde: două câmpuri interfluviale bombate şi alungite, patru terase ale Mureşului, terasele tăiate ale Begăi, crovuri pe depozitele loessoide (în vest);

Câmpia Nădlacului:

-          Este o câmpie piemontană terminală, având aspect tabular de tip bărăgan, fiind nefragmentată;

-          Este a doua ca vechime, fiind o prelungire spre NV a Câmpiei Vingăi;

-          Altitudini de 90 – 100 m;

-          Prezintă multe crovuri cu adâncimi de 2 – 4 m, datorită depozitelor de loess acumulate eolian, care ascund conurile aluviale ale Mureşului;

Câmpia Aradului:

-          Este o câmpie aluvionar – piemontană, având un pronunţat caracter tabular;

-          Altitudinile scad de la est (120 – 140 m) la vest (100 m);

-          Prezintă numeroase crovuri (grosimea loessului creşte de la est, 3 – 4 m la vest, 10 – 15 m).

Câmpia Jimboliei:

-          Este o câmpie piemontană terminală, fiind considerată continuarea vestică a Câmpiei Vingăi;

-          Este o câmpie de tranziţie spre câmpia de subsidenţă a Timişului;

-          Altitudini în jur de 90 m;

-          Are aspect tabular, fiind nefragmentată;

-          Dezvoltă crovuri pe depozitele de loess;

-          Apar şi dune de nisip fixate în arealul localităţilor Biled – Satchinez;

-          Relief antropic: excavaţii de la exploatările de argilă, unele devenind mici cuvete lacustre;

-          Apar mlaştini: cea mai cunoscută, în apropierea localităţii Satchinez (40 ha), declarată rezervaţie ornitologică.

Câmpia Arancăi:

-          Este câmpie joasă de divagare, cu arii mlăştinoase, braţe şi meandre părăsite, canale de divagare şi grinduri;

-          Altitudinile scad de la 90 m în est la 80 m în vest;

-          Este drenată de un vechi curs al Mureşului, denumit Aranca;

-          În est apar crovuri (semnalează prezenţa depozitelor de loess) şi în vest apar dune de nisip fixate (în apropierea localităţii Teremia Mare).

  1. 2.      Câmpia Timişului

-          Este o câmpie joasă;

-          Se suprapune peste o regiune de subsidenţă şi este o câmpie de acumulare fluviatilă joasă cu caractere clare de divagare;

-          Se caracterizează prin: pantă extrem de redusă, nivel piezometric ridicat al pânzei freatice, suprafeţe mlăştinoase, văi înmlăştinite, braţe şi gârle părăsite;

-          În sud prezintă crovuri;

-          Subsidenţa accentuată:

  • A început în pliocen, s-a continuat în cuaternar şi în prezent;
  • Este demonstartă de depozitele cuaternare care au grosimi ce depăşesc 100 m şi cresc de la est spre vest;
  • Este reflectată în relief prin: divagarea râurilor, inundaţii periodice, înmlăştinirea unor regiuni, arii mari ocupate cu lăcovişte, şesuri aluviale extinse ale râurilor Timiş şi Bega;

-          Relief antropic: două canale de legătură între Timiş şi Bega şi canalul navigabil Bega.

  1. 3.      Câmpia Lugojului

-          Apare ca un golf tectonic tipic, colmatat cu aluviuni şi alungit până la Depresiunea Caransebeş;

-          Altitudini între 140 – 170 m;

-          Este o câmpie piemontană joasă, fiind considerată o prelungire mai înaltă a Câmpiei Timişului spre dealuri;

  1. 4.      Câmpiile Bârzavei

-          Sunt câmpii de glacis piemontan, unicate în Câmpia de Vest;

-          Altitudini între 160 – 170 m sub dealuri şi 100 – 110 m spre regiunea de subsidenţă;

-          În ansamblu, sunt câmpii cu caracter piemontan, dat de interfluvii plane, fragmentate de văi largi dispuse divergent.

 

 

 

IV. Clima

-          Se află sub influenţa circulaţiei vestice şi submediteraneene.

-          Regimul termic:

  • Temperatura medie anuală: 10,70C;
  • Temperatura medie a lunii iulie: 21,50C;
  • Tempratura medie a lunii ianuarie: – 1,20C;
  • Temperatura maximă absolută: 42,50C (1 aug.1950, Teremia Mare);
  • Temperatura minimă absolută: – 35,50C (24 ian. 1960, Timişoara).

-          Precipitaţiile medii anuale: 600 mm; scad de la est (700 mm/an la Făget) la vest (536 mm/an la Sânnicolaul Mare).

-          Vânturile:

  • Permanante: Vânturile de Vest (se manifestă mai mult în altitudine, aducând influenţe de tip oceanic) şi Austrul (bate din SV, este secetos vara);
  • Locale: Coşava (are caracter de foehn);

-          Anotimpurile:

  • Ierni scurte şi mai blânde, cu temperaturi ce trec frecvent de 00C;
  • Primăverile sunt timpurii, ploioase şi mai călduroase;
  • Verile sunt călduroase şi lungi, cu ploi cu caracter torenţial;
  • Toamnele sunt lungi şi ploioase.
  1. V.    Apele

Apele de suprafaţă

Râurile sunt:

  • Autohtone: au izvoare în câmpie şi un caracter semipermanent sau temporar;
  • Alohtone: sunt reprezentate de sistemele hidrografice ale Mureşului, Begăi (ce aparţin grupei de vest, având colector pe Tisa), Timişul, Bârzava şi Moraviţa (aparţin grupei de sud – vest, având colector Dunărea):

Mureşul:

-          Este cel mai mare râu care traversează Câmpia de Vest;

-          Izvorăşte din Carpaţii Orientali şi intră în câmpie la Lipova;

-          Pe teritoriul Câmpiei de Vest nu primeşte afluenţi, doar pe teritoriul Ungariei primeşte Aranca (un râu autohton care a moştenit o veche albie a Mureşului).

-          Traversează oraşul Arad;

Bega:

-          Izvorăşte din Munţii Poiana Ruscă şi traversează oraşul Timişoara;

-          Este singurul râu interior din România canalizat pentru navigaţie; canalul a fost început în anul 1728 şi finalizat în 1912; pescajul maxim este de 1,4 m; pentru a regulariza debitul s-au construit o serie de canale prin care se fac aducţiuni de apă din Timiş;

-          Se varsă în Tisa pe teritoriul Serbiei şi are ca principal afluent pe Bega Veche (care izvorăşte din Podişul Lipovei).

Timişul:

-          Izvorăşte din Munţii Semenic, fiind considerat râul principal care drenează Câmpia Banatului, începând de la Lugoj;

-          Principalii săi afluenţi sunt: Timişana (care adună toate pâraiele din Dealurile Buziaşului şi curge paralel cu Timişul peste 20 km), Bega Mică şi Bârzava cu Moraviţa (pe teritoriul Serbiei).

Lacurile sunt:

-          Lacuri de meandre şi albii părăsite;

-          Lacuri de crovuri;

-          Lacuri antropice:

  • Amenajarea unor mlaştini;
  • Iazuri şi heleştee: L. Pogăniş (unul dintre cele mai mari lacuri din Câmpia de Vest);
  • Lacuri de agrement.

Apele subterane

  • Pânzele freatice: se află la adâncimi ce variază între 5 şi 20 m (în cadrul teraselor şi

câmpiilor înalte) şi 1 – 3 m (în câmpiile joase şi lunci).

  • Stratele acvifere (de adâncime):

-          Sunt situate la adâncimi mai mari de 60 m;

-          Sunt termominerale (peste 300), cu compoziţie chimică diferită;

-          Sunt exploatate prin foraje, dar apar şi izvoare la Călacea şi Timişoara;

-          Ape minerale reci: Arad, Păuliş, Lipova, Buziaş.

 

VI. Elemente biogeografice

Vegetaţia zonală:

  • Stepa şi silvostepa:

-          Sunt modificate antropic, de aceea putem vorbi de o stepă secundară;

-          Sunt localizate în partea de vest;

-          Silvostepa cuprinde:  stejari termofili (stejar brumăriu şi stejar pufos), tufişuri cu porumbar, păducel, lemn câinesc şi pajişti stepice cu colilie, păiuş şi bărboasă;

  • Pădurea:

-          Este localizată în partea de est;

-          Este alcătuită din cer, gârniţă în amestec cu stejar pedunculat, frasin, arţar, jugastru, ulm, tei argintiu.

Vegetaţia azonală:

-          Vegetaţia de luncă este reprezentată de: păduri de stejar pedunculat (în lunca înaltă), zăvoaie cu salcie, plop şi arbuşti (în lunca inundabilă), pajişti de luncă cu iarbă moale, pir, coada vulpii;

-          Vegetaţia arenicolă: este prezentă pe dune, fiind reprezentată de păduri plantate antropic, de tip perdea de protecţie, alcătuite din salcâm şi plop negru;

-          Vegetaţia halofilă: este situată pe solurile sărăturate, fiind alcătuită din specii ierboase;

-          Vegetaţia higrofilă şi hidrofilă: pipirig, rogoz, papură, stuf (lângă mal), nuferi, irişi şi albăstriţa de apă (spre interior).

Fauna:

  • Terestră: este de tip central – european cu elemente submeditereaneene (broasca ţestoasă de uscat, vipera, scorpionul, călugăriţa);

-          Silvostepă: rozătoare (şoarece de câmp, popândău, hârciog, iepure de câmp) şi păsări (dropia, prepeliţa, potârnichea, sitarul);

-          Pădure: ierbivore (căprioara, cerbul lopătar), carnivore (vulpe, dihor, hermelină, nevăstuică, pisică sălbatică), păsări (şoim, ciocănitoare, cucuvea, mierlă, piţigoi, erete).

  • Acvatică: peşti (mreană, clean, somn în est şi crap, plătică, caras, ştiucă, biban în vest), mamifere (vidra, bizamul), avifauna (raţe şi gâşte sălbatice, egrete, stârci, lişiţe);

Rezervaţii şi monumente ale naturii:

-          Rezervaţia ornitologică de la Satchinez: deţine o suprafaţă de 40 ha şi conservă

mediul natural al mlaştinilor, lacurilor şi păsările rare care le populează (egreta pitică, ţigănuşul, lopătarul, specii de stârci: roşu, galben, de noapte);

-          Parcul dendrologic de la Bazoş: deţine o suprafață de 60 ha şi conservă peste 350

specii de arbori şi peste 400 specii de arbuşti exotici; dintre speciile rare existente în parc amintim: abanos, arborele lalela, arţar american, salcie plângătoare, ulm plângător, gutui japonez;

-          Parcul dendrologic de la Macea: suprafaţă 17 ha şi dintre arborii rari amintim: tisa,

arborele pagodelor, nucul american, teiul;

-          Rezervaţia de la Sânmartin: ocroteşte mediul natural al sărăturilor.

-          Monumente ale naturii:

  • Plante: stejarii seculari din Parcul Copiilor  din Timişoara, arborele pagodelor, castan comestibil (Castanea sativa), laleaua pestiriţă, magnolii;
  • Animale: dropia, egreta, cerbul lopătar;
  • Forme de relief: vulcanul de bazalte Dealul Roşu, conul vulcanic Şumiga, vulcanul noroios de tip grifon de la Foroci;

 

  1. VII.          Solurile

Soluri zonale:

-          Clasa cernisoluri: este majoritară, fiind reprezentată de cernoziomuri şi faeoziomuri;

-          Clasa luvisoluri, reprezentată de preluvosoluri tipice şi roşcate;

-          Clasa cambisoluri, reprezentată de eutricambosoluri tipice (apar în golful Lugojului);

Soluri azonale:

-          Clasa protisoluri: reprezentată de aluviosoluri (în luncile râurilor), psamosoluri (pe nisipurile din Câmpiile Arancăi, Jimboliei, Aradului);

-          Clasa hidrisoluri: gleiosoluri şi stagnosoluri în arealele joase din Câmpia Timişului;

-          Clasa pelisoluri: vertisoluri (Câmpia Bârzavei);

-          Clasa salsodisoluri: soloneţuri şi solonceacuri (în areale mici în câmpiile joase).

 

  1. VIII.       Populaţia

Condiţiile de relief şi climă au permis popularea acestei regiuni din cele mai vechi timpuri până în prezent, în acest sens existând numeroase dovezi arheologice, unele din Neolitic.

Evoluţia numerică a populaţiei şi densitatea populaţiei:

-          Se înregistrează o stagnare a evoluţiei numărului de locuitori, impunându-se un anumit comportament demografic de tip bănăţean, aflat sub influenţa coloniştilor şvabi; acesta se reflectă în dimensionarea familiei şi planificarea familială (familia are cel mult doi urmaşi);

-          Bilanţ natural scăzut;

-          Denistate medie: 50 loc/km2 în mediul rural şi oraşele mici şi 100 loc/km2 în apropierea marilor oraşe (Timişoara, Arad).

 

IX. Aşezările umane

Satele

  • După mărime: predomină satele mijlocii (500 – 1500 loc.) şi mari (1500 – 4000 loc), cu excepţia Câmpiei Bârzavei, unde predomină satele mici (sub 500 loc) şi mijlocii; apar şi sate mari (peste 4000 loc), mai ales în lungul Mureşului.
  • După structură: sunt sate adunate (specifice câmpiei) şi sate compacte (specifice populaţiei şvabe);
  • După funcţii: sate agricole (cerealiere, legumicole, creşterea animalelor), turistice, industriale (petrolifere, ind. uşoară, ind. lemnului, ind. materialelor de construcţii), rezidenţiale (în apropierea marilor oraşe).

Oraşele

După numărul locuitorilor sunt:

-          Oraşe mari: Timişoara (peste 300 000 loc, situat pe Bega, reşedinţa jud. Timiş) şi Arad (peste 200 000 loc, situat pe Mureş, reşedința jud. Arad); ambele sunt  municipii şi deţin funcţii complexe;

-          Oraşe mici, sub 15 000 loc:

Declarate între 1948 şi 1968: Sânicolau Mare, Jimbolia, Buziaş;

Declarate după 1968: Curtici, Nădlac, Deta;

Declarate după 2000: Sântana, Pecica, Recaş, Gătaia, Ciacova.

 

  1. X.    Resursele naturale

Resurse de subsol:

-          Petrol şi gaze naturale: Orţişoara, Biled, Variaş, Satchinez, Pecica, Teremia Mare;

-          Ape termale: utilizate la încălzirea serelor, topitorii de cânepă, fabrici de cărămizi;

-          Ape minerale: folosite în balneoterapie;

-          Dioxid de carbon: 15 areale în Câmpia Vingăi; este cantonat în structuri de adâncime, fiind utilizat la băututi răcoritoare, la preparate cosmetice şi în metalurigie.

Resurse de suprafaţă:

-          Sourile fertile şi parametrii climatici;

-          Apele de suprafaţă;

-          Izvoarele minerale;

-          Rocile de construcţie: argila, nisipul cuarţos, balast, bazalt (Lucareţ).

 

XI. Agricultura

Fiind o regiune joasă şi cu relief subsident, a ridicat o serie de probleme legate de lucrările agro-tehnice:

-          În sec. XIV s-au realizat lucrări agrotehnice de îmbunătăţire a fertilităţii solurilor prin utilizarea gunoiului de grajd;

-          Din sec. XVIII s-au realizat lucrări de asanare a terenurilor înmlăştinite prin îndiguiri şi desecări; au apărut canalele care au preluat apele din râurile mari, în timpul inundaţiilor.

În prezent, terenurile agricole deţin o pondere de 85 %, dintre care 90 % sunt terenuri arabile.

Cultura plantelor:

-          Cereale: grâu, ovăz, porumb, orz, orez (plantă introdusă prima dată în ţară pe valea Bârzavei la sf.sec.XVIII de către colonişti);

-          Leguminoase pentru boabe;

-          Plante tehnice: floarea soarelui, soia, in pentru sămânţă, cânepă;

-          Plante furajere: lucernă, secară, sfeclă furajeră;

-          Viţa de vie: podgoria Aradului, cu centre la Pâncota şi Şiria.

Creşterea animalelor:

-          Se practică în ferme mici şi mijlocii (particulare), dar şi în mari complexe zootehnice (apărute în a doua jumătate a sec.XX);

-          Se cresc porcine, bovine, cabaline, păsări.

 

  1. XII.          Industria

A atins un maxim al dezvoltării în sec. XX, în a doua jumătate a acestuia înregistrând o supradimensionare şi o naţionalizare. În prezent se află într-un proces amplu de restructurare şi privatizare.

Mari centre industriale polarizatoare au fost Timişoara şi Arad, acestea concentrând o industrie complexă: maşini – unelte, produse electrotehnice, produse de ceramică fină, utilaje industriale şi agricole, produse chimice, mobilă şi prefabricate din lemn, ceramică pentru construcţii, produse textile şi alimentare.

Restul oraşelor sunt monoindustriale, predominând o singură ramură industrială: ind. uşoară, prelucrarea lemnului şi materiale de construcţii.

 

  1. XIII.       Transporturile

Transporturile rutiere

  • E 68 sau „Drumul Mureşului”, cu două puncte de frontieră: Nădlac (spre Ungaria) şi Turnu (la nord de Nădlac);
  • E 70 sau „Drumul Timişului”, cu două puncte de frontieră: Moraviţa şi Jimbolia (spre Serbia);
  • D.N. 79: Satu Mare – Oradea – Arad – Timişoara.

Transporturile feroviare

-          Prezintă cea mai densă reţea feroviară dintre unităţile de relief din ţară;

-          Prima linie: Timişoara – Jimbolia (1857);

-          Magistrala feroviară I: Bucureşti – Timişoara, cu punct de frontieră la Stamora – Moraviţa (spre Serbia);

-          Magistrala feroviară II: Bucureşti – Arad, cu punct de frontieră la Curtici (spre Ungaria);

-          Din cele două noduri feroviare (Timişoara şi Arad) pleacă numeroase linii secundare;

-          Se remarcă linia ferată unicat denumită „Linia Podgoria Aradului”, cu ecartament mic; a fost dată în exploatare în anul 1906, fiind prima de acest gen din Europa de Est şi a opta din lume; în prezent, această linie uneşte localităţile situate între Arad şi Ghioroc.

Transporturile navale: sunt de tip fluvial, pe canalul navigabil Bega; singurul port fluvial din ţară de pe râurile interioare este Timişoara. În prezent, canalul Bega nu este foarte utilizat, devenind un punct de atracţie pentru oraşul Timişoara, datorită amenajării unor spaţii verzi (parcuri) în lungul său.

Transporturile aeriene: aeroporturi sunt în oraşele Timişoara (este internaţional, fiind situat în localitatea Giarmata – Vii, în apropierea oraşului) şi la Arad (curse interne).

Transporturi speciale: linii de înaltă tensiune, gazoducte, oleoducte, transport urban (Timişoara şi Arad).

  1. XIV.       Turismul

Obiective naturale:

-          Izvoare de apă minerală (arealul localităţii Buziaş);

-          Rezervaţii naturale;

-          Pădurile din apropierea oraşelor;

Obiective antropice:

-          Aradul: clădiri vechi, Cetatea (1762 – 1783), ştrand cu apă termală, insula Mureşului şi pădurile Ceala şi Glogovăţ;

-          Arealul Podgoriei Aradului: castelul de la Galşa, ruinele cetăţii de la Şiria, Castelul Bolhoşi de la Şiria, Miniş – staţiune viticolă experimentală şi cu pivniţe vechi, din sec. XVII, Păuliş (ape minerale), Braţca (parc cu rarităţi floristice);

-          Lipova: Cetatea de la Şoimoş (sec. XIII, refăcută de Iancu de Hunedoara), Băile Lipova (cu ape minerale), Muzeul de Istorie, bazarul în stil turcesc din sec.XVIII.

-          Timişoara: Muzeul Banatului, situat în Castelul Huniazilor şi în Bastionul Cetăţii, clădiri cu stiluri arhitectonice aparte, Mitropolia, monumente, parcuri, Canalul Bega;

-          Buziaş: staţiune balneoclimaterică de interes naţional.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pagină actualizată la 04 Mai 2012.