Campia Crisurilor

Câmpia Crişurilor

Câmpia Crişurilor

1. 1.      Aşezare geografică şi limite

- Este situată în bazinul inferior al celor trei Crişuri (Repede, Negru, Alb) şi reprezintă compartimentul central al Câmpiei de Vest;

- ocupă o suprafaţă de 3.500 km² (aprox. 21 % din suprafaţa Câmpiei de Vest şi numai 1,46 % din suprafaţa totală a ţării).

Limitele:

• Est: pentru fixarea acestei limite criteriile luate în considerare sunt:

-          Ruptură de pantă între dealuri şi câmpie;

-          Contactul dintre pannonian (specific dealurilor) şi formaţiunile cuaternare de umplutură (specifice câmpiei);

-          Elemente de ordin morfometric şi morfografic, de geografie fizică, caracteristicile aşezărilor, utilizarea terenurilor;

Deci, spre est, câmpia pătrunde larg ca formă şi continuitate, astfel:

-          În bazinul Cigherului (Câmpia Teuţ);

-          În golful Sebişului, pe Crişul Alb până la Buteni şi Berindia;

-          Pe Crişul Negru, până la Holod şi Șoimi;

-          Pe Crişul Repede până la Oşorhei;

-          Pe Barcău până la Marghita şi Abram;

            Gr.Posea stabileşte limita estică pe curba hipsometrică de 160 m; în depresiunile – golf avansează în est până la 180 m; aceasta vizează trena deluvială sau o denivelare între 30 m până la 200 m.

• Sud: limita este dată de partea nordică a conului fosil al Mureşului, marcat de izohipsa de 105 – 108 m; în peisaj se percep schimbările vizibile care marchează trecerea de la zona inundabilă a Crişului Alb spre Câmpia Aradului, care saltă cu 5 – 10 m deasupra luncii.
• Nord: malul drept al Barcăului;
• Vest: graniţa cu Ungaria.

1. 2.      Evoluţia paleogeografică şi geologia

Fundamentul este împărţit în mai mute blocuri care au răspuns diferenţiat faţă de mişcările recente. Există două compartimente (nordic şi sudic), diferenţiate în funcţie de ridicarea cristalinului în zona Inand – Salonta.

Peste acest fundament cristalin s-au depus depozitele sedimentare care, în grabene, ating grosimi de 3.000 – 4.000 m şi peste horsturi – grosimi de sute de metri: marne, argile, nisipuri (depozite mio – pliocene).

Depozitele cuaternare au grosimi de 100 – 400 m: argile, nisipuri, pietrişuri, bolovănişuri, depozite loessoide, depozite aluvionare de luncă. Cea mai mare grosime a Cuaternarului în Câmpia de Vest se află în arealul oraşului Salonta, unde atinge o grosime de 400 m.

Din punct de vedere genetic, Câmpia Crișurilor este o câmpie acumulativă, care s-a format prin depunerea sedimentelor într-un bazin marin şi apoi lacustru: sedimente groase de conglomerate, marne, argile, pietrişuri, nisipuri. După exondare, s-au conturat arealele mlăştinoase, apoi se trece la faza de câmpie mlăştinoasă cu lacuri locale pe ariile de subsidenţă activă.

            Tectonica:

-          Falia principală este cea panonică, crustală, care separă Depresiunea Pannonică de orogenul Munţilor Apuseni;

-          Falii carpatice cu direcţii diferite, localizate sub sedimentar, predominant pe direcţiile NE – SV şi NV – SE. Aceste falii au determinat căderea cristalinului în trepte spre vest, formând sistemul de horsturi şi grabene, dar şi apariţia apelor termale.

1. 3.      Relieful

Prezintă aceeaşi configuraţie:

-          o treaptă înaltă, cu altitudini peste 100 m spre dealuri, alcătuită din glacisuri, terase, câmpii tabulare înalte cu depozite loessoide;

-          o treaptă joasă, cu altitudini sub 100 m, alcătuită din câmpii de divagare, câmpii tabulare joase şi câmpii mlăştinoase, desecate.

            Din punct de vedere altitudinal, se încadrează între 88 m (în vest, pe Crişul Alb) şi 140 – 150 m (la est de Oradea, în cadrul teraselor înalte).

      Tipuri de relief:

      Relieful major: câmpii de glacis (spre unitatea deluroasă) şi câmpii joase aluviale (pe

văile şi luncile joase ale râurilor),

      Relieful mediu:

• terase (5 trepte pe Crişuri) şi lunci;
• glacisuri:
• de eroziune (sub T 5 şi T 4)
• de eroziune şi acumulare (sub T 3 şi T 2)
• recente, coluvio – proluviale (sub frunţile de terasă);
• piemonturi tipice:
• Câmpia piemontană Târnava
  • poale piemontane

      Relieful minor: grinduri, popine, ostroave, renii, forme ale reliefului antropic (diguri, canale, ramblee etc).

În Câmpia Crişurilor există două unităţi distincte:

-          Câmpiile înalte;

-          Câmpia joasă aluvială.

Câmpiile înalte:

-          Formează o fâşie desfăşurată pe rama vestică a dealurilor, având direcţia nord – sud;

-          Altitudinile oscilează între 100 şi 185 m;

-          Sunt fragmentate transversal de cele trei Crişuri, ceea ce a dus la formarea mai multor subunităţi:

• Câmpia Bihariei (la nord de Crişul Repede);
• Câmpia Miersigului (între Crişul Repede şi Crişul Negru);
• Câmpia Cermeiului sau a Călacei (între Crişul Negru Teuz;
• Câmpia Bocsigului sau a Crișului Alb (la sud de Crişul Alb).

-          Cuprind:

• Patru generaţii de glacisuri care se racordează cu terasele fluviatile ale Crişurilor;
• Văi cu lunci întinse şi în mod obişnuit 4 nivele de terase.

-          Genetic sunt câmpii de glacis, piemontane, de terase, de podiş peneplenat şi de podiş terminal sau câmpii tabulare cu loess sau nisipuri.

Câmpiile joase aluviale:

-          Sunt rezultatul acţiunii râurilor peste un compartiment de subsidenţă (al Sarethului, în Ungaria), în timpul Holocenului;

-          Altitudini sub 100 m;

-          Aspectul general este dat de suprafaţa orizontală, care prezintă albii părăsite, mlaştini şi soluri de tip lăcovişte;

-          Interfluviile au aspectul unor câmpuri joase cu microrelief pozitiv şi negativ;

-          Apariţia lacurilor: în Câmpia Teuzului, Lacul Cefa etc;

-          Genetic sunt câmpii mlăştinoase, de luncă şi de tip culoar.

1. 4.      Clima

Clima Câmpiei Crişurilor este temperat – continentală moderată, fiind condiționată de:

-          Influenţele climatice oceanice şi mediteraneene (mai ales în partea sudică, spre Mureş);

-          Adăpostul orografic al Munţilor Apuseni.

• Regimul termic:

-          Temperatura medie anuală: +10,5⁰C;

-          Ianuarie: – 2,2⁰ C

-          Iulie:  +21⁰C;

• Precipitaţiile: 600 mm/an; luna cea mai ploioasă este iunie (maxima în 24 de ore: 128, 5 mm pe 11 iunie 1970, la Chişineu Criş ) şi cea mai secetoasă este ianuarie;
• Vânturile de Vest. Aduc mase de aer de tip oceanic;

1. 5.      Apele

Ape subterane cuprind:

Apele  freatice:

-          Sunt cantonate în depozitele cuaternare alcătuite din nisipuri, pietrişuri, bolovănişuri, care au intercalaţii de argile, prafuri argiloase sau argile prăfoase (depozite permeabile);

-          Adâncimea lor scade de la est la vest: peste 10 m în Câmpia Miersigului şi 0,5 m în câmpiile aluviale şi în luncile râurilor;

-          Nivelul freatic oscilează între 1 și 2 m în apropierea râurilor şi chiar 3 m în depozitele grosiere; amplitudinile mari determină apariţia bălţilor şi a solurilor hidromorfe;

Apele de adâncime:

-          Prezintă caracter ascensional sau chiar artezian;

-          Sunt cantonate în depozite de vârste şi adâncimi diferite;

-          Sunt folosite pentru alimentarea cu apă a localităţilor;

-          Pot fi termale şi minerale.

Apele de suprafaţă sunt reprezentate de:

Râurile:

• Autohtone: au izvoarele în câmpie şi au caracter semipermanent sau temporar: Teuz şi Cigher;
• Alohtone:
• Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş;
• sunt râuri mici, alohtone, care au izvoare în dealuri şi munţi: Bistra şi Fâneaţa Mare (afluenţi ai Barcăului), Hidişel (Crişul Repede), Valea Nouă şi Sartiş (Crişul Negru), Hodişu şi Sebişu (Crişul Alb).

Regimul hidrologic prezintă un maxim de debit în lunile februarie – martie şi un minim în lunile august – octombrie.

Inundaţiile pot fi provocate de râurile mici neîndiguite sau de râurile mari, când cantitatea de apă este mare şi are o presiune extremă asupra digurilor care pot ceda, de ex. Crişul Alb şi Crişul Negru.

Lacurile:

-          naturale: L. Şerpilor (lângă Salonta), Lacul cu Stuf (12 ha), Lacul Peţea (cu apă termală, lângă Băile 1 Mai); lacuri întreţinute pentru piscicultură: complexul Cefa, complexul Inand, L. Mădăraş, L. Homorog;

-          antropice: pentru irigaţii, pentru regularizarea şi retenţia debitelor maxime realizate pe râurile mici: Cigher şi cele din bazinul Barcăului.

1. 6.      Elemente biogeografice

Vegetaţia este reprezentată de:

-          Silvostepă:

• este prezentă în câmpiile joase, ocupând o suprafaţă mare spre sud, pe Crişul Alb – Teuz şi o fâşie îngustă în nord, lângă graniţă (Borş);
• este alcătuită din pâlcuri de păduri (stejar pedunculat, frasin, ulm, plop, salcie şi un strat arbustiv: sânger, păducel, cruşin, lemn câinesc, măceş, soc negru) şi pajişti (acestea au fost reduse din cauza extinderii terenurilor agricole);

-          păduri de stejar: sunt situate în câmpiile înalte şi sunt alcătuite predominant din cer şi gârniţă, la care se adaugă frasin, carpen, arţar tătăresc, ulm, tei si un strat arbustiv (păducel, lemn câinesc, măceş) plus un strat ierbaceu;

-          Vegetaţia azonală: zăvoaie cu plop (în luncile înalte) şi salcie şi arin (în luncile joase);

-          Vegetaţie palustră: stuf, papură, pipirig.

Fauna terestră:

-          Specii submediteraneene: broasca ţestoasă de uscat, vipera, scorpion, călugăriţa;

-          Speciile silvostepei: şoarece de câmp, popândău, hârciog, iepure de câmp, păsări (dropia, prepeliţa, potârnichea);

-          Speciile pădurii: ierbivore (căprioara, cerbul lopătar), carnivore (vulpe, dihor, hermelină, nevăstuică, pisică sălbatică), păsări (ciocănitoarea, şoim, cucuvea, mierlă, piţigoi).

Fauna acvatică:

-          Piscicolă: mreană, clean, somn (în est), crap, plătică, caras, ştiucă (în vest);

-          Mamifere: vidra, bizamul;

-          Avifauna: raţe, gâşte sălbatice, egrete, stârci, lişiţe.

1. 7.      Solurile

-          Zonale: cernisoluri, luvisoluri, cambisoluri;

-          Azonale:

• Protisoluri, reprezentate de aluviosoluri (în luncile râurilor şi în câmpiile joase cu exces de umiditate) şi psamosoluri (pe nisipuri);
• Hidrisoluri, prezente în arealele joase (câmpii joase);
• Pelisoluri (soluri foarte argiloase) şi salsodisoluri (soluri sărăturoase), prezente în areale mici, în toate câmpiile joase.

1. 8.      Populaţia

Prin caracteristicile reliefului, Câmpia Crişurilor este un spaţiu propice populării, din

cele mai vechi timpuri până în prezent:

-          dovezi ale locuirii sunt datate din perioada neolitică, sub forma unor culturi (Cultura „Criş”, Cultura „Otomani”);

-          în timpul ocupaţiei romane sunt datate o serie de localităţi (de ex. Oradea);

-          în secolele următoare apar voievodatele, iar localităţile îşi continuă existenţa; Cetatea de la Biharia este centrul Voievodatului lui Menumorut (sec. IX – X);

-          din sec. XII apar primele semne ale colonizării maghiare, care continuă până în sec.XVIII;

-          din sec.XVIII începe colonizarea altor categorii de populaţii: germani, cehi, croaţi, slovaci;

Evoluţia numerică a populaţiei este influenţată de un bilanţ natural negativ (– 5,4 ‰ în

jud. Arad, până la – 3,7 ‰ în Bihor).

            Densitatea medie a populaţiei este de 74 loc./km²; peste 2000 loc./km² în Oradea; în rest, valori între 20 şi peste 200 loc/km².

1. 9.      Aşezările umane

Satele:

-          după structură: adunate;

-          după funcţii: agricole – cerealiere şi agro – zootehnice;

-          după mărime: foarte mici (sub 200 loc., 5 %); mici (200 – 500 loc., 18 %), mijlocii (500 – 1500 loc., 57 %), mari (1500 – 4000 loc., 20 %), foarte mari (peste 4000 loc., 2 %: Şimand, Tălmaci, Tinca).

Oraşele

-          în câmpie: Oradea, Salonta, Chişineu – Criş, Pâncota;

-          la contactul cu dealurile: Sebiş, Ineu;

Oradea:

-          peste 220.000 loc., situat pe Crişul Repede;

-          municipiu, reşedinţa judeţului Bihor;

-          pol de atracţie regional din punct de vedere al populaţiei şi economiei regiunii;

-          funcţii mixte: administrative, industriale, de servicii;

Oraşe mici, sub 25.000 loc:

Salonta:

-          situat pe canalul Culişer;

-          este cel mai dezvoltat din această categorie;

-          peste 22.000 loc.

-          funcţii mixte (industriale şi de servicii);

Ineu: 11.000 loc, situat pe Crişul  Alb, funcţii mixte;

Chişineu – Criş: 9.500 loc, situat pe Crişul Alb, funcţii agrar – industraile;

Pâncota: 7.800 loc., situat lângă Munţii Zarandului, este oraşul viilor;

Sebiş: 7.200 loc, situat pe Crişul Alb, funcţii agro – industriale;

10.  Resursele naturale

-          de suprafaţă: soluri fertile, apele de suprafaţă, roci de construcţie (argilă, nisip cuarţos, balast);

-          de adâncime: petrol, ape termale (Borş, Salonta).

11.  Agricultura

Factorii care favorizează dezvoltarea agriculturii sunt: solurile fertile, parametrii climatici, relieful, apa.

Utilizarea terenurilor: terenuri agricole: 90 % din suprafaţa câmpiei:

• Arabil: 76 %;
• Păşuni: 20 %
• Fâneţe: 3 %;
• Podgorii: 0,5 %;
• Livezi: 0,4 %.

Cultura plantelor:

-          Cereale: grâu, porumb, orz;

-          Plante tehnice: floarea soarelui, soia, cânepă pentru fuior, sfecla de zahăr, tutun, soia;

-          Legume: în jurul oraşelor Oradea, Salonta;

-          Plante furajere: trifoi, lucernă, borceag, sfeclă furajeră;

-          Pomi fructiferi, căpşuni, pepeni;

-          Viţă de vie: podgoriile Pâncota, Diosig – Oradea;

Creşterea animalelor:

-          este concentrată în ferme mijlocii şi se bazează pe păşuni naturale (islazuri), fâneţe şi plante furajere cultivate;

-          se cresc: bovine, porcine, ovine, păsări;

-          se practică: apicultura, piscicultura, creşterea fazanilor.

12.  Industria

-          Ind. energiei electrice: termocentrală la Oradea;

-          Ind. metalurgică: alumină la Oradea;

-          Ind. constructoare de maşini: Oradea (maşini – unelte, accesorii pentru mijloace de transport, ind. mecanică pentru agricultură).

-          Ind. chimică: Oradea (lacuri, vopsele, insecticide);

-          Ind. materialelor de construcţie: Oradea (beton, plăci de azbociment, ceramică de construcţii), Ineu (produse din beton), Bârsa (ceramică);

-          Ind. lemnului: Ineu (din 1870), Oradea, Salonta, Sebiş, Pâncota.

13.  Transporturile

• Rutiere:

- E 60 (punct de fronieră la Borş, apoi – Oradea – Cluj - Napoca);

- D.N. 79 (Satu Mare – Oradea – Arad – Timişoara);

• Feroviare:

-          calea ferată Oradea – Episcopia Bihorului, foarte veche – din 1858;

-          magistrala III: Bucureşti – Oradea – Episcopia Bihorului (punct de frontieră cu Ungaria);

-          linii secundare care se desprind din Oradea;

• Aeriene: aeroport: Oradea;
• Speciale: cabluri, oleoducte, gazoducte, transport urban (tramvaie, troleibuze în Oradea).

14.  Turismul

Obicetive naturale:

-          Rezervaţiile de la Băile 1 Mai, Ineu, Sânmartin, Adea;

-          Apele termale din jurul Oradei şi Salontei;

-          Apele minerale de la Tinca, Cermei, Chişineu – Criş;

Obiective antropice:

-          Oraşul Oradea (centrul medieval, social – istoric);

-          Staţiunile balneo – climaterice Băile Felix, Băile 1 Mai;

-          Complexele piscicole de la Cefa, Inand, Tămăşda;

-          Ruinele cetăţilor vechi de la Biharea, Cheresig, Salonta, Pâncota;

-          Castelele feudale de la Sebiş, Ineu, Şimand;

-          Biserici, mânăstiri la Sânmartin, Şimand, Satu Nou;

-          Podgoria Pâncota.