Campia Romana - curs 4

Populaţia şi aşezările în Câmpia Română

Câmpia Română deţine, prin calităţile sale naturale (relief neted, soluri fertile, climat favorabil), un potenţial de habitat foarte ridicat. Dezvoltarea terenurilor arabile obţinute prin îndepărtarea vegetaţiei naturale a atras din cele mai vechi timpuri populaţia.

Dunărea este menţionată încă din Antichitate ca fiind un fluviu extrem de important, care-i apăra de geţi de invaziile dinspre sud. În izvoarele istorice se regăseşte chiar menţionarea unei campanii militare lansate de un general al lui Alexandrul cel Mare, pe nume Ptolemeu al lui Lagos. Relatările se referă la expediţia – fulger a vestitului conducător în anul 335 î.Hr., împotriva geţilor din stânga Istrului, prin zona cuprinsă azi între Turnu Măgurele şi Zimnicea. „Istrul” geto-dacilor a devenit, după cucerirea Dacilor „Danubiul” roman.

Oraşele dunărene se disting prin vechimea şi continuitatea lor. Născute la capete de drumuri comerciale, acestea au îndeplinit în timp funcţii multiple: rol de cetate, de centre comerciale, de transport şi de porturi.

Oraşele din Câmpia Română se confundă cu cele de pe Dunăre și ele datează din perioada antică: Turnu Măgurele (Turris), Cernavodă (Axiopolis), Hârşova (Carsium), Tulcea (Aegyssus), Isaccea (Noviodunum). Oraşelor dunărene li se adaugă un număr însemnat de sate mari care „trădează” aproape fără întrerupere fruntea teraselor, conturând un potenţial uman direct influenţat de funcţiile Dunării.

Locuirea spaţiului Câmpiei Române începe încă din paleolitic (când apar urme sporadice de locuire) şi mai ales din neolitic (5500 – 1900 î. Hr.), când populaţia acelor vremuri ocupă sudul şi vestul câmpiei (culturile de Vădastra şi Boian, Cultura de Cucuteni).  Din neoliticul târziu (2800 – 1900 î.Hr.) datează şi primele dovezi  ale culturii grâului în această parte a locuirii şi chiar ale domesticirii animalelor (oaia, capra, porcul), începe folosirea plugului cu brăzdar din corn de animal.

Începând cu epoca fierului au loc mutaţii importante în organizarea reţelei de localităţi (mai ales în lungul Dunării şi al râurilor importante).

În perioada geto – dacică se remarcă dezvoltarea albinăritului în câmpia şi dealurile Olteniei, prelucrarea metalelor (mai ales pentru podoabe) şi practicarea unei agriculturi extensive. În această perioadă se dezvoltă o reţea de drumuri ce urma cursul Dunării sau al Argeşului, sau care pornea spre est, prin nordul Bărăganului de la valea Argeş.

În perioada ocupării romane se întăresc aşezările de la Dunăre, după care are loc o reorganizare a reţelei de aşezări, care încep să ocupe şi spaţii mai îndepărtate de drumuri, spaţii interfluviale.

Sunt amintite pentru perioada primului mileniu aşezări cum sunt: Vedea şi Radovanu, în partea centrală a câmpiei.

După secolul al XII – lea se produce o creştere a densităţii populaţiei aproape în tot spaţiul câmpiei. În perioada trecerii spre feudalism populaţia câmpiei se ocupa cu o activitate economică complexă: practicarea culturilor agricole (inclusiv pomicultura şi viticultura) şi creşterea animalelor. Pe măsura consolidării statului feudal (Ţara Românească), după secolul XIV, se observă o migrare a populaţiei din spaţiul subcarpatic spre şes, intensificarea schimburilor comerciale cu populaţia din spaţiul carpatic.

Populaţia

Ca peste tot în ţară şi în Câmpia Română populaţia a înregistrat un progres numeric mai ales în secolele XIX şi XX.

Natalitatea este un indicator care, în perioada anilor 1930 – 1940, este foarte ridicat (34 ‰), mortalitatea destul de ridicată (18 – 20 ‰), deci sporul natural în perioada interbelică era în jur de 14 ‰. Spre sfârşitul secolului XX, sporul natural a mai scăzut, ajungând al 11,4 ‰. După revoluţia din 1989, fenomenul care a afectat întreaga ţară s-a resimţit şi în Câmpia Română. S-a ajuns, astfel, la un spor natural negativ, de – 1.4 ‰, datorat morbidităţii ridicate, condiţiilor socio – economice tot mai rele şi gradului ridicat de îmbătrânire a populaţiei (mai ales în mediul rural).

Densitatea populaţiei are valori ridicate în judeţele cu o economie mai dinamică (axată pe industria extractivă şi prelucrătoare, cu un număr mai mare de oraşe): Prahova, Dâmboviţa, Galaţi, Ilfov (130 – 185 loc./km2), sau mai reduse în județele Olt şi Argeş (90 – 100 loc./km2). În jurul oraşului Bucureşti, şi pe axa ce-l leagă pe acesta de oraşul Ploieşti sunt cele mai mari densităţi ale populaţiei raportate la kilometru pătrat.

La o privire a densităţii populaţiei pe provincii istorice (care cuprind şi spaţiul deluros şi de podiş), observăm că în Oltenia densitatea medie este de 82 loc/km2, iar în Muntenia, de 98.9 loc./km2.

Dintre cele trei trepte importante de relief (câmpiile de subsidenţă şi văile mici, câmpiile tabulare şi câmpiile piemontane), concentrările cele mai mari ale populaţiei le au treptele mai înalte. O concentrare mare a populaţiei se înregistrează şi în zona de contact dintre câmpie şi dealuri sau podişuri (deci în nord).  Densitatea medie a locuitorilor în Câmpia Română are o valoare de 130 loc/km2 (V. Cucu, 2002). Această valoare este puternic influenţată de prezenţa municipiului Bucureşti, de zone de vechi aşezări pe Valea Argeşului şi Valea Dunării.

Semnificativă este prezenţa unor oraşe importante: Ploieşti, Buzău, Tâgovişte şi a Capitalei.

Densităţi sporite sunt specifice bazinului Siretului inferior (80 – 150 loc./km2), zonă aflată sub directa influenţă a centrelor industriale Galaţi şi Brăila.

Structura etnică a populaţiei este dominată de români, la care se adaugă, în procente scăzute, populaţia bulgară (în lungul Dunării), evrei (în oraşele mai mari: Bucureşti, Craiova, Brăila, Galaţi), greci (Bucureşti, Brăila, Galaţi), polonezi, italieni (Bucureşti), rromi (Câmpia Olteniei, Bucureşti, Olteniţa).

Structura populaţiei după religii este ocupată în proporţie foarte ridicată de ortodocşi, catolici, romano – catolici şi protestanţi (penticostali, creştini evanghelici şi adventişti) în judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova şi Municipiul Bucureşti.

Aşezările rurale

Cele mai vechi aşezări rurale bine individualizate în Câmpia Română datează încă din neolitic. În Muntenia Centrală şi în Câmpia Olteniei erau bordeiele, locuinţe semiîngropate, mai dense în luminişurile pădurii. Abia în secolul XIX apar în mediul rural în Câmpia Română casele din chirpici, sau din nuiele împletite (în zona luncii Dunării), sau din bârne (în apropierea corpurilor de pădure). În secolul XX, după al Doilea Război Mondial, apar casele din cărămidă acoperite cu ţiglă sau cu tablă.

În spaţiul Olteniei apar locuinţele întărite, cunoscute sub denumirea de cule (mai ales în spaţiul subcarpatic şi al podişului, rar în câmpie). Denumirea vine din limba turcă unde „kule” sau „kale” însemnă cetate, întăritură. De aici denumirea insulei ce se afla la gura de vărsare a Cernei în Dunăre înainte de construirea barajului de la Porţile de Fier (Ada Kaleh), (V. Cucu, 2002).

Dintre aşezările temporare amintim târlele (un loc neîmprejmuit şi acoperit, unde se odihnesc vitele sau oile în timpul păşunatului) – în Bărăgan, Câmpia Buzăului, a Râmnicului şi a Gherghiţei. În secolul XIX, în jurul târlelor se întemeiază cătune şi apoi sate.

Tipuri de aşezări rurale

Valorificarea agricolă a terenurilor, condiţiile climatice moderate, prezenţa unei reţele dense de căi de comunicaţii, au permis o continuă concentrare a populaţiei în spaţiul de câmpie. Astfel, s-a ajuns la localităţi rurale de mari dimensiuni (Voluntari, Jilava, în jurul Bucureştiului, cu peste 10.000 loc.). Densitatea medie a localităţilor rurale variază între 2 (în câmpiile de subidenţă şi tabulare) şi 6 sate/100 km2 (la contactul cu podişurile sau dealurile şi în văile râurilor). Media de mărime demografică variază între sate mijlocii (500 – 1000 loc.) şi sate foarte mari (peste 4.000 loc.).

Tipurile morfostructurale de aşezări caracteristice câmpiei sunt cele adunate, cu subtipurile concentrat şi aglomerat.

Tipurile funcţionale cele mai răspândite sunt: aşezările cu funcţii predominant agricole, industriale şi mixte. Dintre cele agricole, se remarcă subtipurile cu funcţii agricole – cerealiere (răspândite în aproape toată câmpia) şi cele cu funcţie agricol – legumicolă (în apropierea marilor oraşe). Aşezări cu funcţii agro – industriale sunt destul de des întâlnite în spaţiul Câmpiei Române (Baloteşti, Floreşti, Ianca, Plopu etc.).

Aşezările urbane

În spaţiul Câmpiei Române există oraşe (actuale sau din cele care şi-au pierdut acest statut) încă din perioada antică (Giurgiu, Hârşova). Aici au apărut oraşe legate de prezenţa Dunării ca axă importantă de circulaţie sau în lungul râurilor (Jiu – Craiova, Olt – Slatina, Buzău – Buzău, Prahova – Ploieşti. 

În perioada medievală s-au individualizat oraşele – târguri (Târgovişte, Craiova, Roşiori de Vede, Caracal), sau fostele raiale turceşti (Giurgiu, Brăila, Turnu Măgurele).

Până în perioada modernă, toate aceste aşezări au avut o „viaţă” foarte agitată, cu perioade de progres şi de declin economic.

În anul 1912, în C. Română existau destul de puţine oraşe mici (Mizil, Slatina), mijlocii (Giurgiu, Târgovişte) sau mari (Bucureşti, Brăila, Galaţi, Ploieşti şi Craiova).

Oraşele în Câmpia Română:

Nr. Crt.

Oraşul

Populaţia în 1992

(loc.)

Populaţia în 2002

(loc.)

  1.  

Alexandria

58 500

50600

  1.  

Balş

24 600

21 100

  1.  

Băileşti

22 300

20 000

  1.  

Bolintin Vale

11500

11600

  1.  

Bucureşti

2 067 000

1 920 000

  1.  

Brăila

234000

216000

  1.  

Budeşti

10000

9700

  1.  

Buftea

19 300

20 300

  1.  

Buzău

148000

133000

  1.  

Calafat

20400

18 900

  1.  

Caracal

39100

34800

  1.  

Călăraşi

76900

70000

  1.  

Corabia

22300

20400

  1.  

Craiova

303900

302000

  1.  

Drobeta Turnu - Severin

115200

104000

  1.  

Faurei

4300

4000

  1.  

Feteşti

35300

33100

  1.  

Focşani

101000

103000

  1.  

Galaţi

326000

298000

  1.  

Găeşti

18300

15500

  1.  

Giurgiu

74100

69000

  1.  

Ianca

11300

11700

  1.  

Însurăţei

7300

7300

  1.  

Lehliu Gară

6600

6500

  1.  

Mihăileşti

7300

7400

  1.  

Mizil

17000

15500

  1.  

Olteniţa

31800

27200

  1.  

Otopeni

-

10200

  1.  

Piteşti

179000

168000

  1.  

Ploieşti

252700

232400

  1.  

Pogoanele

7700

7700

  1.  

Râmnicu Sărat

41000

38000

  1.  

Roşiori de Vede

37600

31800

  1.  

Segarcea

8500

8000

  1.  

Slatina

85000

79000

  1.  

Slobozia

56600

52100

  1.  

Tâgovişte

98000

89400

  1.  

Tecuci

46000

42000

  1.  

Titu

11000

10000

  1.  

Turnu Măgurele

36900

30100

  1.  

Ţăndărei

14200

12500

  1.  

Vânju Mare

7600

6900

  1.  

Videle

13000

12000

  1.  

Zimnicea

17100

15500

 

Se observă o depopulare a majorităţii oraşelor (indiferent de mărimea lor), ca urmare a polarizării pe care o constituie oraşele dinamice pentru populaţia tânără sau pentru segmentul de populaţie activă, dar şi o migrare spre mediul rural a segmentului de populaţiei îmbătrânită sau a familiilor defavorizate economic. O dinamică mai accentuată o au oraşele de la limita cu unităţile nordice: Drobeta Turnu Severin – Craiova – Balş – Slatina – Piteşti – Ploieşti – Buzău – Râmnicu Sărat – Focşani – Tecuci.

 

Economia

Agricultura în C. Română este condiţionată de solurile fertile, de climatul în general favorabil, de amenajările executate în ultimele decenii (desecări, îndiguiri, irigaţii). Cele mai numeroase suprafeţe îndiguite sunt în Lunca Dunării, suprafețe irigate – în câmpiile tabulare de la nord de Dunăre şi în Bărăgan. La toate acestea se adaugă, pe suprafeţe întinse, utilizarea unor fertilizatori naturali sau artificiali. Din totalul fondului funciar, cele mai mari suprafeţe sunt cele agricole (arabil, legumicol, viticol, păşuni), alături de ape şi bălţi şi de păduri (pe suprafeţe reduse).

Cultura plantelor se bazează pe cereale pentru boabe în proporţie de peste 60% (grâu, porumb şi secară, iar pe suprafeţe mai reduse – orz şi orzoaică). Plantele tehnice (soia şi ricin, alături de floarea – soarelui şi rapiţă) sunt cultivate mai ales în judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, alături de sfecla de zahăr (jud. Ialomiţa). Tutunul, care în secolul XIX ocupa suprafeţe întinse în Câmpia Română, este astăzi cultivat pe suprafeţe reduse datorită nerentabilităţii sale.

În ultima perioadă a avut loc o puternică fragmentare a terenurilor şi de aici chiar a suprafeţelor cultivate. De asemenea, a avut loc şi o conversie a culturilor (de la dominant grâu cu porumb spre cele mai rentabile economic – floarea soarelui, legume etc.).

Pomicultura şi viticultura nu sunt caracteristice Câmpiei Române, cu excepţia centrelor viticole din Câmpia Olteniei. Aceste culturi sunt practicate în apropierea localităţilor rurale, dar pe suprafeţe mici şi fără performanţe de calitate deosebite. Aşa cum am menţionat cea mai importantă zonă viticolă este Drăgăşani (dar are o extensie mai mare în Podișul Getic). Acelaşi lucru poate fi spus despre curbura externă a Subcarpaţilor la contactul cu câmpia, podgoriile din zonele deluroase se extind și spre est.

Creşterea animalelor în Câmpia Română.

Această ramură este reprezentată de combinatele de creştere a animalelor şi de animalele crescute în gospodăriile individuale. Păşunile cele mai extinse sunt în luncile râurilor şi în lunca Dunării. Se cresc:  bovine, ovine, porcine şi păsări.

Piscicultura se practică pe râurile ce străbat câmpia (biban), în Dunăre (crap, somn) sau în lacurile din lunca Dunării şi în limanurile fluviatile (crap, caras).

Industria uşoară s-a dezvoltat pe baza produselor animaliere: industria inului şi a cânepei, reprezentată de topitorii (Buzău, Alexandria) şi de filaturi de in şi cânepă (Bucureşti, Galaţi); industria mătăsii (naturală – Bucureşti, pasmanterii – Zimnicea); industria bumbacului, cu filaturi la Bucureşti, Piteşti, Galaţi, Slobozia, Olteniţa, cu ţesătorii la Bucureşti şi Ploieşti; industria confecţiilor şi tricotajelor la Bucureşti, Craiova, Călăraşi, Brăila, Drobeta – Turnu Severin; industria pielăriei, blănăriei şi a încălţămintei este reprezentată în: Bucureşti, Ploieşti, Bucovăţ (lângă Craiova); industria încălţămintei la Bucureşti, Piteşti.

Industria alimentară valorifică tot materii prime agricole (cereale, plante tehnice, legume, zarzavaturi, fructe, produse animale, peşte). Industria morăritului s-a dezvoltat în aproape toate municipiile din Câmpia Română, dar şi în localităţi rurale mai mari; zahăr se produce la Buzău, Corabia, Zimnicea, Urziceni, Făurei, Ianca, Călăraşi, iar produse zaharoase se fac la Bucureşti. Fabrici de ulei sunt la Galaţi, Buzău, Slobozia, Urziceni, Bucureşti – Bragadiru; conserve de legume se produc la: Tecuci, Vădeni (lângă Galaţi), Feteşti, Călăraşi, Valea Roşie (Olteniţa), Giurgiu, Turnu Măgurele, Corabia; conserve şi preparate din carne se produc la Galaţi, Bucureşti, Piteşti, conserve din peşte – la Galaţi. Fabricile de produse lactate sunt destul de numeroase în câmpie şi au apărut ca urmare a dezvoltării intreprinderilor mici şi mijlocii (Galaţi, Bucureşti, Ploieşti). Băuturi alcoolice se produc la: Focşani, Bucureşti, Piteşti, Brăila, Galaţi etc.

Industria energetică se bazează pe exploatarea produselor petroliere din zona Câmpiei Olteniei (Gherceşti, Coşoveni, Tufani), din zona centrală a Câmpiei Române, situată între Olt şi Dâmboviţa (Corbii Mari, Stoeneşti, Titu, Videle, Vadu Lat, Blejeşti, Cartojani), din zona estică a Câmpiei Române (Moara Vlăsiei, Balta Albă, Independenţa, Ulmu, Lişcoteanca, Bordei Verde, Jugureanu). Alături de zăcămintele de ţiţei se află şi cele de gaze naturale (Urziceni, Dridu, Padina, Gârbovi – Jud. Ialomiţa; Văcăreşti, Guraş Şuţii, Finta – Jud. Dâmboviţa). Producerea energiei electrice se face printr-o mare hidrocentrală, cea de la Porţile de Fier II, la care se adaugă termocentrale la: Işalniţa – Craiova, Brăila, Bucureşti, centrale electrice la Piteşti, Călăraşi şi Galaţi, centrale electrice şi de termoficare la Turnu Măgurele, Zimnicea etc.

Industria siderurgică este reprezentată de  marele centru siderurgic de la Galaţi, la care se adaugă Târgovişte şi mai nou, Călăraşi.

Industria construcţiilor de maşini este prezentă şi are tradiţii la Ploieşti şi Bucureşti, alături de Târgovişte, Turnu Măgurele, Brăila, Focşani, Craiova etc. Se produc de la utilaje industriale până la automobile şi planoare (Craiova).

Industria chimică este reprezentată în principal de combinatele pentru îngrăşăminte de la Turnu Măgurele şi Ploieşti, combinatele petrochimice de la Piteşti şi Ploieşti.

Industria lemnului foloseşte materii prime provenite din spaţiul carpatic sau subcarpatic. Se produce mobilă şi parchet la Bucureşti, Piteşti; instrumente muzicale la Bucureşti, chibrituri la Bucureşti şi Brăila.

Transporturile s-au axat în general pe marile culoare de vale ale câmpiei Române sau, în ultimele decenii, au legat oraşele mari cu activitate economică mai intensă. Cea mai densă reţea de transporturi este în partea centrală a câmpiei, pentru că aici avem şi cel mai dinamic sector economic, cea mai mare densitate a numărului de locuitori, cea mai mare densitate a aşezărilor.

Reţeaua feroviară este reprezentată de toate cele opt magistrale feroviare, pentru că acestea pornesc din Bucureşti (nod polarizator). Prin urmare, magistrala I – spre Drobeta Turnu Severin (Timişoara); magistralele II, III şi IV leagă Bucureşti de Ploieşti şi pornesc spre Arad, Oradea, Baia Mare; magistralele V, VI şi VII trec prin Ploieşti şi se îndreaptă spre Buzău, Râmnicu Sărat, Focşani pentru a ajunge la Suceava, Iaşi şi Galaţi, iar magistrala VIII trece prin estul Câmpiei Române, spre Feteşti – Constanţa. Spre sud se îndreaptă şi cea mai veche cale ferată din Câmpia Română, acum electrificată : Bucureşti – Giurgiu, ce trece peste podul de la Ruse (2,2 km lungime) spre Bulgaria. La acestea se adaugă o serie de căi ferate ce nu sunt pe magistrale dar au o importanţă deosebită pentru legăturile pe care le realizează, spre Târgovişte, Piteşti, Zimnicea, Urziceni etc.

Reţeaua rutieră este reprezentată de drumuri de importanţă europeană, naţională şi judeţeană.

Reţeaua internaţională: şoseaua E 60 ce leagă nord – vestul şi centrul Europei de sudul continentului, E 71 ce trece prin sudul Europei şi E 85 ce leagă nordul de sudul Europei.

Pe teritoriul Câmpiei Române se află autostrăzile: Bucureşti – Piteşti, în lungime de 105 km și Bucureştiul – Cernavodă, spre Constanța, dar care încă nu este finalizată pe tronsonul Cernavodă – Constanța. În lucru este și autostrada București – Ploiești.

Transporturile fluviale sunt reprezentate de Dunăre şi de porturile sale: Brăila, Giurgiu, Galaţi (cel mai mare). La acestea se adaugă porturi de mici dimensiuni la Calafat, Corabia, Turnu Măgurele, Zimnicea, Olteniţa (construcţii de nave de agrement).

Transporturile aeriene sunt sprijinite de prezenţa aeroporturilor din Bucureşti (Otopeni – internaţional, cel mai mare şi mai modern din ţară, cu două terminale, unul pentru plecări şi altul pentru sosiri; Băneasa – pentru curse interne şi charter) şi la Craiova.

Comerţul în Câmpia Română a fost impulsionat de prezenţa zonelor libere sau a regimului de Porto Franco în trecut (la Galaţi, Brăila) şi mai nou, doar a zonelor libere (cea mai activă economic fiind la Giurgiu, apoi la Galaţi, Brăila).

Turismul

În Câmpia Română se concentrează obiective de interes turistic şi cea mai mare parte a amenajărilor destinate odihnei şi agrementului în principalele oraşe. În cadrul acesteia iese în evidenţă zona Bucureşti, care include atât oraşul cât şi un sector din Câmpia Bucureştiului (subunitate a Câmpiei Vlăsiei), fiind una din cele mai importante regiuni turistice din ţară. Aici se află muzee naţionale de artă, istorie, ştiinţele naturii, geologie, case memoriale, ruinele palatului şi ale Curţii Domneşti, biserici cu valoare arhitectonică din secolele XVII – XIX, edificii marcante din secolele XIX şi XX (Ateneul Român, Universitatea, Institutul de Arhitectură, Muzeul de Istorie a Municipiului Bucureşti, Opera Română), Grădina Botanică, parcuri (Cişmigiu, Carol, Herăstrău).

            În jurul Capitalei cele mai multe obiective şi amenajări de interes turistic sunt grupate în câteva complexe: Snagov (lac, pădure cu rezervaţie naturală, mânăstire din sec. XVII), Mogoşoaia (palatul ridicat în vremea lui Constantin Brâncoveanu şi pădure), Pasărea – Cernica (mânăstire, lac, pădure, punct de agrement).

            Alte obiective turistice se află îndeosebi în oraşele mari, municipii reşedinţe de judeţ: Craiova, oraş atestat documentar în secolul XV, are muzee, monumente de arhitectură din secolele XVII – XVIII, câteva biserici din secolele XVI – XVII. Târgovişte, menţionat în documente în anul 1396, capitala Ţării Româneşti în secolele XV – XVI, păstrează numeroase vestigii ale istoriei neamnului cuprinse mai ales în complexul Curtea Domnească, mai multe biserici vechi. În Ploieşti există câteva muzee cu un conţinut aparte (Ceasul de-a lungul vremii, Muzeul Petrolului). În Brăila se păstrează câteva ziduri din cetatea ce datează din sec. XIV – XV, edificii din secolele XIX şi XX, la care se adaugă staţiunea balneoclimaterică de pe malul Lacului Sărat. În Galaţi se impun : faleza Dunării, clădiri monumentale din secolul XIX, portul etc.

 

 

 

 

 

 

 

Pagină actualizată la 31 Mai 2012.