Culoarul Siretului

Siretul, cel mai mare râu din ţară ca debit (222 m3/s la vărsare) străbate România pe direcţia generală nord – sud pe o distanţă de 596 km (din totalul de 706 km). Între intrarea în ţară (oraşul Siret) şi sud de Adjud el străbate Podişul Moldovei; la sud de Adjud intră în Câmpia Română, menţinându-se în această unitate până la vărsarea în Dunăre.

            Porţiunea dintre intrarea în ţară şi nord de Roman am studiat-o la Podişul Sucevei, astfel că doar porţiunea dintre nord de Roman şi sud de Adjud constituie subdiviziunea propriu - zisă numită Culoarul Siretului, de rang egal cu Podişul Sucevei, Câmpia Jijiei şi Podişul Bârladului.

            Deşi, în general, putem considera Culoarul Siretului ca limită între Podişul Moldovei şi Subcarpaţii Moldovei şi ai Curburii, el aparţine primului, întrucât a fost tăiat în formaţiunile sedimentare uşor monoclinale sarmaţiene (între nord de Roman şi Bacău) şi pliocene (între Bacău şi sud de Adjud), specifice Podişului Moldovei şi nu în molasa cutată miocenă specifică Subcarpaţilor.

            De obicei prin „culoar de vale” se înţelege mai ales lunca şi terasele râului respectiv, versanţii aparţinând mai degrabă unităţilor limitrofe (versantul drept aparţine Subcarpaţilor, versantul stâng – Podişului Bârladului).

            Dacă realizăm mai multe profile transversale prin Culoarul Siretului, constatăm că acesta este asimetric: versantul drept este prelung, în pantă mică şi terasat, în timp ce versantul stâng este scurt, în pantă mare şi de obicei fără terase.

            Această asimetrie poate fi pusă pe seama împingerii continue a râului Siret spre est de către afluenţii viguroşi de dreapta ai acestuia (Moldova, Bistriţa, Trotuş), dar şi pe seama unei înălţări tectonice mai rapide a Subcarpaţilor comparativ cu Podişul Bârladului.

            În multe situaţii terasele de pe malul drept sunt acoperite parţial sau complet de acumulări coluvio – proluviale care, frecvent, le uniformizează (forma de terasă nu mai este vizibilă, fiind înlocuită cu cea de glacis acumulativ). De multe ori, acest glacis este retezat de către Siret, lăsând impresia că sunt terase la anumite altitudini, în realitate fiind vorba de pseudoterase (această situaţie se semnalează mai ales între Bacău şi Adjud).

            Între Roman şi Bacău s-au semnalat opt terase: T1, 3 – 4 m; T2, 5 – 7 m; T3, 10 – 20 m; T4, 35 – 40 m; T5, 50 – 60 m; T6, 130 – 140 m; T7, 160 – 170 m; T8, 200 – 210 m (V. Băcăuanu şi colab., 1980).

            Versantul drept, puternic înclinat, reprezentând în general o coastă (abrupt cuestiform format ca rezultat al eroziunii laterale a Siretului), cu denivelări de peste 200 m faţă de albia râului, este afectat aproape peste tot de intense procese geomorfologice actuale (îndeosebi alunecări şi torenţialitate).

            Climatul Culoarului Siretului este puternic influenţat de fizionomia acestuia; astfel, în sezonul rece frecvent se produc inversiuni termice (în luna ianuarie la nivelul luncii temperatura medie este de – 4,5 oC, în timp ce pe versanţi este de – 3...– 3,5 oC); direcţia dominantă a vîntului este nord – sud, pe poziţia a doua fiind sud – nord, iar în zonele confluenţelor cu Moldova, Bistriţa şi Trotuşul direcţia dominantă este nord-vest – sud-est, secundar sud-est – nord-vest (de exemplu la Bacău).

            Influenţele climatice continentale se reflectă în frecvenţa mare a Crivăţului iarna (în medie 3 – 4 zile pe an, bătând dinspre nord), persistenţa stratului de zăpadă în medie între 1 decembrie şi 15 martie, verile fierbinţi şi secetoase (cu excepţia lunii iunie), cantităţi moderate de precipitaţii (540 – 560 mm anual).

            Lacurile de baraj antropic amenajate pe râul Siret sunt: Galbeni, Răcăciuni şi Bereşti (între Bacău şi Adjud) şi Călimăneşti (la sud de Adjud). Primele trei au şi hidrocentrale cu putere instalată de 25 – 30 MW fiecare. Toate aceste lacuri, dar îndeosebi cel de la Galbeni (întrucât este cel mai din amonte) sunt colmatate în proporţie de peste 50 %, în următoarele 2 – 3 decenii fiind posibil ca ele să fie umplute complet cu aluviuni. Lângă Bacău, pe râul Bistriţa, se află acumulările Bacău I (Şerbăneşti) şi Bacău II (Cremenea), cu microhidrocentrale, ultimul având şi rol de agrement. Şi aceste două lacuri sunt în bună măsură colmatate.

            Din punctul de vedere al vegetaţiei, faunei şi solurilor, culoarul aparţine silvostepei (în cea mai mare parte desţelenită, înlocuită cu terenuri arabile); solurile întâlnite sunt: predominant cernoziomuri cambice şi cernoziomuri argiloiluviale, în lunca Siretului – soluri aluviale şi protosoluri aluviale, iar pe versantul drept, marcând trecerea spre pădurile nemorale – soluri cenuşii.

            În lunca Siretului, mai ales între Roman şi Bacău, se pot întâlni numeroase pâlcuri de pădure de luncă (zăvoaie) alcătuite din esenţe moi (plop, răchită, arin).

Versantul stâng, fiind mai abrupt, este în bună parte împădurit cu specii de foioase (stejar,

gorun, fag, carpen, tei argintiu, cireş, ulm, frasin ş.a.), iar pe alocuri utilizat ca păşune (islaz), de obicei puternic degradată.

            Versantul drept, fiind mai puţin înclinat şi prelung, este mai mult utilizat agricol decât cel stâng (terenuri cultivate mai ales cu porumb, viţă de vie, alte cereale, dar şi păşuni).

            Densitatea populaţiei este de peste 100 loc/km2, iar în teritoriul administrativ al municipiilor Bacău, Roman şi Adjud – peste 500 loc/km2.

            Satele sunt în general mijlocii şi mari (mai ales cele amplasate la contactul şesului aluvial cu versanţii, pe ambele maluri – Bereşti-Bistriţa, Prăjeşti, Cleja, Valea Seacă, Pănceşti sau cele situate pe prima terasă – Filipeşti, Nicolae Bălcescu, Răcăciuni, Sascut), cele mici fiind amplasate de obicei pe grindurile din luncă (Siretu, Şerbeşti, Cotu Grosului, Adjudu Vechi etc); acestea din urmă periodic sunt afectate de inundaţii (mai puţin în porţiunea Bacău – Adjud, în care există cele trei lacuri de acumulare), cum au fost cele din 2008 care au afectat puternic localitatea Săuceşti de la nord de Bacău.

            Cele trei oraşe (municipii toate trei) – Bacău (aprox. 200.000 locuitori), Roman (aprox. 70.000 loc.), Adjud (aprox. 25.000 loc.) sunt situate la confluenţele Siretului cu Bistriţa, Moldova, respectiv cu Trotuşul.

            Municipiul Bacău, cel mai mare oraş din zonă şi al doilea din Podişul Moldovei, este atestat documentar de la 1408, a fost reşedinţă domnească în secolul XVI şi s-a dezvoltat spectaculos după 1960. Din 1968 este reşedinţa judeţului Bacău. Este situat pe terasele I şi a II-a ale Bistriţei şi în lunca acesteia (riscul de inundaţie din partea Bistriţei este în prezent anulat de amenajarea celor două lacuri de acumulare de pe acest râu – Şerbăneşti şi Cremenea). Este centru universitar şi cultural de interes regional, are aeroport internaţional, este nod de cale ferată (din magistrala 500 Bucureşti – Suceava se ramifică linia Bacău – Bicaz). Are o industrie dezvoltată şi diversificată: Intreprinderea de Avioane („Aerostar”), Combinatul de Ingrăşăminte Chimice (SOFERT), fabrica de celuloză şi hârtie „Letea”, concernul alimentar „Agricola Internaţional S.A.”, Intreprinderea de Maşini – Unelte, fabrica de panificaţie „Pambac” ş.a. Ca obiective turistice menţionăm: biserica Precista şi ruinele Curţii Domneşti din sec. XVI, casa memorială a poetului George Bacovia, casa memorială a pictorului Nicu Enea, iar în apropiere, la Hemeiuşi – parcul dendrologic.

            Municipiul Roman este amplasat pe terasele I şi a II-a de la confluenţa Moldova – Siret şi parţial în lunca Moldovei şi în cea a Siretului; aparţine de judeţul Neamţ (este al doilea oraş al acestui judeţ, ca număr de locuitori şi importanţă). Se remarcă prin industria metalurgică (Fabrica de ţevi) şi cea alimentară (zahăr şi dulciuri). Obiectivul turistic cel mai important este Episcopia Romanului şi Bacăului.

            Municipiul Adjud se află în lunca comună a Siretului şi Trotuşului, aparţine de judeţul Vrancea, se remarcă prin industria celulozei şi hârtiei (combinatul „Vrancart”) şi industria materialelor de construcţie (fabrică de BCA) şi este important nod de cale ferată (din magistrala 500 Bucureşti – Suceava se ramifică linia transcarpatică Adjud – Ciceu, ce leagă magistralele 500 şi 400).

            În luncă (pe toată lungimea culoarului) şi pe terasele de pe dreapta (doar în sectorul Roman – Bacău) se cultivă cu precădere porumb, sfeclă de zahăr, cartof, grâu, rapiţă, plante furajere, iar pe terasele mai înalte şi pe glacisul de pe partea dreaptă la sud de Bacău se cultivă, pe lângă plantele amintite mai sus şi viţă de vie. La Nicolae Bălcescu (sud de Bacău) se află un mare complex de creştere a porcinelor, iar la Sascut – un complex de creştere a taurinelor.

 

 

 

 

 

 

 

Pagină actualizată la 12 Aprilie 2013.