Podisul Barladului

Podişul Bârladului

           

Ocupă jumătatea sudică a Podişului Moldovei şi este drenat aproape în totalitate de sitemul hidrografic al Bârladului, de unde îşi trage numele.

Dacă limita spre sud, spre câmpie, este estompată, fiind vorba de o tranziţie, limitele de vest (Valea Siretului), de est (Valea Prutului) şi de nord (spre Câmpia Moldovei) sunt clare şi corespund unor linii morfologice principale.

Spre nord–vest limita faţă de Podişul Sucevei trece prin Șaua Ruginoasa – Strunga şi pe aliniamentul localităţilor Hândreşti – Stăniţa – Sagna.

Spre nord, limita faţă de Câmpia Moldovei merge în lungul abruptului de peste 200 m al Coastei Iaşilor. Spre sud, relieful coboară până la altitudinile proprii câmpiei şi se consideră că Podişul Bârladului se opreşte la o linie sinuoasă pe aliniamentul Nicoreşti – Ţepu – Ghidigeni – Valea Mărului – Cudalbi – Măstăcani.

Podişul Bârladului este constituit din formaţiuni sedimentare monoclinale pe un fundament diferit în nord (Platforma Moldovenească) faţă de sud (Depresiunea Bârladului). Limita dintre cele două unităţi structurale este falia Fălciu – Plopana. În nord (Podişul Central Moldovenesc), formaţiunile pe care este modelat relieful aparţin basarabianului şi kersonianului (sarmaţian superior): argile, marne, nisipuri şi orizonturi de gresii şi calcare, în special calcare oolitice. La sud de linia Bacău – Costuleni (SE județului Iaşi) urmează formaţiunile meoţiene: argile, nisipuri cu intercalaţii de cinerite andezitice. În extremitatea sudică, peste acestea urmează depozite ponţiene şi daciene.

În nord, unde predomină plăcile dure grezo–calcaroase, relieful se prezintă sub formă de dealuri şi platouri întinse, larg bombate, cu un pronunţat caracter structural, acoperite în mare parte cu păduri de fag şi de stejar. La sud de Vaslui, masivitatea reliefului se reduce, caracteristice devenind colinele prelungi, separate de văi aproape paralele.

Deşi multe dintre înălţimile interfluviilor din sectorul nordic şi nord – vestic depăşesc 400 – 450 m altitudine (Dl. Cetăţuia la NE de Dagâta, 467 m, Dl. Tansa, 465 m etc), cotele care depăşesc 500 m se aliniază în lungul culmilor din partea central–vestică. Aşa, de exemplu, în cuprinsul culmii Arinoasa ce desparte bazinul Siretului de cel al Bârladului, înălţimile ajung la 522 m în Dl. Arinoasa, 530 m în Dl.Poiana Neamţului iar în nordul culmii dintre Berheci şi Zeletin, în Dl. Doroşan se înregistrează cota maximă, de 564 m.

Altitudinile cele mai coborâte de pe axul văii Bârladului descresc din amonte spre aval (126 m la Negreşti şi 50 m la confluenţa Berbeci – Bârlad), la fel şi în lunca Prutului unde au doar 30...15 m.

Media ponderată a înălţimilor este în jur de 200 m (30 % din suprafaţă se situează la altitudini de 200...300 m; 14 % - între 300 şi 500 m, iar restul de 56 % - sub 200 m). Densitatea fragmentării este de 0,7...0,9 km/km2, mai redusă în nord şi mai accentuată în sud iar energia de relief înregistrează valorile cele mai mari din întreg Podişul Moldovei (37 % din suprafaţă revine văilor cu energie de 150...200 m, 36 % - văilor cu adâncimi de 200...300 m, 10 % - celor între 300...400 m, restul de 17 % având sub 150 m).

Deosebit de caracteristice pentru Podişul Bârladului sunt platourile structurale şi cuestele, condiţionate de orizonturile de gresii şi calcare sarmaţiene. Ele sunt specifice mai ales părţii nordice a acestui podiş, cunoscută sub denumirea de Podişul Central Moldovenesc. Platouri structurale întinse se întâlnesc la nord de localităţile Suhuleţ, Ipatele, Şcheia şi Schitu Duca, la nord–est de Ţibana (Cheia Domniţei), la sud de Iaşi (Repedea – Păun), la sud de Slobozia şi Dobrovăţ etc. Aceste platouri sunt flancate de numeroase cueste care, în unele cazuri ajung la lungimi de zeci de km (Coasta Iaşilor, cuestele din lungul Bârladului Superior, Racovei, Vasluiului, Lohanului ş.a.).

Mai spre sud, în jumătatea inferioară a bazinului Bârladului, cu o întindere a faciesului mai nisipos al pliocenului, structura monoclinală este pusă în evidenţă doar de orientarea general – consecventă a culmilor şi văilor, aici predominând colinele structurale (formate prin eroziune).

Relieful de acumulare (lunci, glacisuri, conuri de dejecţie) ocupă circa 20% din suprafaţa podişului şi are răspândirea cea mai mare în lungul văilor Prutului şi Bârladului. Lunca Prutului pe malul românesc are lăţimi de 4 – 8 km, o constituţie argilo – nisipoasă şi un microrelief specific de albii părăsite (numite local „Pruteţe”), microdepresiuni de tasare, grinduri etc. Ea evoluează de câţiva ani în regim amenajat, din care cauză, în fizionomia actuală, alături de microformele naturale (în mare parte nivelate) apar elemente de origine antropică (diguri, canale) care au rolul de a-i spori utilitatea agricolă.

Lunca Bârladului, cu lăţime cuprinsă între 1,5 şi 3 km, cu aceeaşi constituţie dar mai umedă, supusă adesea inundaţiilor dinspre versant şi prin revărsarea Bârladului este, de asemenea, parţial amenajată pentru a intra în circuitul agricol.

Celelalte văi (ale Racovei, Vasluiului, Crasnei, Tutovei, Zeletinului, Berheciului, Elanului etc) prezintă lunci înguste, a căror evoluţie este influenţată puternic de aportul coluvio – proluvial al versanţilor. Acest fenomen este foarte evident în sectorul colinar, sculptat în formaţiuni nisipoase pliocene, aici având loc intense procese de agradare (înălţare prin acumulări) a albiilor şi de îmbătrânire prematură a văilor.

În lungul Prutului au fost identificate cinci nivele de terase (cea mai înaltă – la 134 – 140 m alt.rel.), cele inferioare având o extindere foarte mare şi un grad de utilizare agricolă avansat. Valea Bârladului este însoţită şi ea de terase dar, cu excepţia treptelor de 20 – 25 m şi 30 – 40 m, acestea sunt mult mai fragmentate decât terasele Prutului, având o răspândire discontinuă şi o structură asemănătoare cu cea a acumulărilor coluvio – proluviale, ceea ce le face greu de identificat. În aceeaşi situaţie se află şi terasele de pe văile Tutovei, Pereschivului, Zeletinului şi Berheciului; în afara treptelor de luncă, în lungul acestor văi au fost stabilite 2 nivele: de 5 – 8 m şi de 10 – 20 m (I. Hârjoabă, 1962).

Procesele geomorfologice actuale sunt foarte active, dar există deosebiri între nord şi sud:

– în nord sunt frecvente alunecările de teren masive, profunde, cu alternanţe de sectoare active şi sectoare stabilizate, pe depozitele sarmaţiene predominant argiloase de aici;

– în sud, pe depozitele mai nisipoase ale pliocenului, este larg răspândită eroziunea torenţială, iar alunecările de teren sunt mai puţin răspândite.

            Podişul Bârladului are un climat temperat de dealuri, puternic influenţat de masele de aer continentale din estul Europei. În aceste condiţii, radiaţia solară este de 116 – 120 kcal/cm2. Temperatura medie anuală variază între 80 şi 9,80C.

            Cele mai coborâte valori termice din timpul iernii se înregistrează în lungul văilor Bârladului şi afluenţilor săi din jumătatea de nord a bazinului (Crasna, Vaslui, Racova ş.a.).

            Caracterul continental al climatului este bine pus în evidenţă şi de cantitatea de precipitaţii, care variază în medie între 450 şi 600 mm anual, în funcţie de altitudine.

            Regimul eolian este puternic influenţat de orientarea reliefului. Astfel, în partea de nord frecvenţă mare au vânturile de NV, SE, S şi N (Vaslui), iar în partea central – sudică (Bârlad), cele de N, S, SV şi NE.

            Resursele de apă sunt relativ mici. Apele freatice şi cele captive ascendente au debite reduse dar sunt satisfăcătoare din punct de vedere calitativ. Cele mai bogate surse de apă şi de bună calitate se găsesc în terasele şi lunca Prutului, în cuprinsul platourilor structurale din nord, protejate de orizonturile de gresii şi calcare sarmaţiene şi, în cantităţi mai reduse în luncile secundare şi în depozitele deluviale de pe versanţi.

            Apele de suprafaţă sunt reprezentate de râul Bârlad şi afluenţii săi: Sacovăţ, Stavnic, Rebricea, Vaslui, Crasna – pe stânga şi Buda, Racova, Simila, Tutova, Pereschiv, Berheci – pe dreapta. În Prut se varsă câteva pâraie mici printre care: Bohotin, Moșna, Sărata, Elan, Horincea şi Chineja iar în Siret – Răcătău, Polocin ş.a.

            În Podişul Bârladului fenomenul scurgerii este foarte redus, fapt ilustrat şi de raportul dintre suprafaţa mare a bazinului Bârladului (6644 km2) şi debitul său foarte mic (6 m3/s). În această unitate predomină tipul de alimentare pluvială moderată, care imprimă reţelei hidrografice un regim de scurgere de tip torenţial. Scurgerea cea mai accentuată se înregistrează primăvara (peste 50%) iar vara se produc viituri frecvente şi inundaţii, care alternează cu perioade de secare. Pentru suplimentarea rezervelor de apă, pe râurile din Podişul Bârladului în ultimele decenii ale secolului XX s-au construit peste 30 de iazuri (Ciocăneşti, Puşcaş, Soleşti etc.).

            Debitul solid al râurilor este foarte ridicat (7,6 kg/s în medie) şi turbiditatea mare (1960 g/m3 în medie).

            Din punct de vedere biopedogeografic, Podişul Bârladului este un teritoriu în care se interferează zonele de pădure, de silvostepă şi de stepă, care se succed astfel de la NV la SE.

            Zona forestieră este reprezentată de etajele fagului (pe culmile de peste 400 m) şi stejarului (la sub 400 m) care, datorită trecerii  la silvostepă şi a defrişărilor, au o distribuţie spaţială foarte discontinuă. Compoziţia floristică a acestor etaje este foarte variată, ca urmare a poziţiei lor de tranziţie între nordul şi sudul Moldovei cât şi ca urmare a diversităţii litologice şi morfologice a podişului. În arealele de făgete sau cu fag dominant se asociază solurile brune – luvice cu luvisolurile albice iar în etajul cvercineelor predomină solurile brune argiloiluviale care, spre est şi sud–est fac loc tot mai mult solurilor cenuşii; acestea din urmă (cu succesiunea de orzonturi Am/Ame/Bt/C) sunt caracteristice numai estului ţării noastre, fiind nişte soluri de pădure transformate în timp în molisoluri, ca urmare a stepizării sau, în orice caz, a înlocuirii vegetaţiei de pădure cu vegetaţia de pajişte.

            Silvostepa se întâlneşte în lungul culoarului Prutului, în nordul Podişului Covurlui, Depresiunea Elanului, o parte din Dealurile Fălciului şi pătrunde adânc spre nord în lungul Bârladului şi al afluenţilor acestuia până la nord de Vaslui. Solurile din cadrul solvostepei sunt mai ales cernoziomurile cambice.

            Vegetaţia de stepă, păstrată pe areale mici de pajişti şi fâneţe pe cernoziomuri carbonatice şi semicarbonatice se întâlneşte doar în extremitatea de sud (Podișul Covurlui).

            Solurile zonale sunt însoţite de o gamă mare de soluri cu extindere redusă, determinate de particularităţile locale ale condiţiilor pedogenetice. Pot fi menţionate peticele de rendzine de pe platourile structurale cu calcare la zi din nordul podişului, solurile cu evoluţie întârziată (cernoziomuri subţiri de pantă şi regosoluri), prezente pe versanţii cu procese geomorfologice actuale active, solurile aluviale, hidromorfe (lăcovişti) şi halomorfe (sărături) acoperite cu vegetaţie adecvată, prezente în luncile Bârladului şi ale afluenţilor principali.

            La nivelul anului 1992, natalitatea în Podișul Bârladului avea valori cuprinse, în general, între 20 și 30 ‰, ajungând pe alocuri la 35 ‰, iar sporul natural – între 15 și 25 ‰.

            Densitatea populației în aceeași perioadă era cuprinsă între 50 și 100 loc./km2 în ariile cu spor natural foarte ridicat (peste 25 ‰) și mai mică în celelalte regiuni. O densitate mai mare (75 – 125 loc./km2) se înregistra în lungul cuestelor Iașului, Racovei și Horincei (unde condițiile de dezvoltare economică sunt complexe), în sudul Colinelor Tutovei și în valea Bârladului (unde sunt podgorii și culturi irigate) și în lungul versantului stâng al Siretului, la contactul cu pădurea. În cea mai mare parte a Colinelor Tutovei, în Dealurile Fălciului, în mare parte a Podișului Covurlui și în valea Prutului la sud de Huși, densitatea este de 50 – 75 loc/km2. Cea mai mică densitate se înregistrează în partea mijlocie a Depresiunii Elanului: 25 – 50 loc/km2. De asemenea, încă din anii 90 ai secolului trecut se constată o neconcordanță între sporul natural mare și valorile densității, ca urmare a plecărilor definitive. În acest context, se poate aprecia că Podișul Bârladului a constituit și încă este un rezervor de forță de muncă, în care grupa populației tinere este numeroasă.

            Balanța mobilității prezintă, încă din anii 50 – 60 ai secolului XX și până în prezent un sold migrator negativ dintre cele mai mari din țară. Plecările definitive cele mai intense (peste 30 % din locuitorii cu drept de muncă din acest teritoriu) s-au produs mai ales din Colinele Tutovei, din sud-vestul Podișului Central Moldovenesc și din sudul Dealurilor Fălciului, iar cu valori mai moderate, din Depresiunea Elanului și din locurile cu agricultură mai dezvoltată din estul și sud-estul Podișului Central Moldovenesc (cu vii și livezi). Pendulările forței de muncă în interiorul Podișului Bârladului sunt mai ales spre Vaslui și Bârlad și, în mai mică măsură, spre Iași.

            Rețeaua de așezări este puternic condiționată de caracteristicile reliefului, iar fizionomia așezărilor, tipurile de așezări și de gospodării reflectă procesul îndelungat de defrișare pentru terenuri necesare agriculturii. Din acest punct de vedere, marea majoritate a așezărilor sunt de vale. Astfel, în lungul văilor Prutului și Bârladului sunt așezări de terasă. Tot în văi sunt așezările de șes aluvial, aflate la contactul cu versanții și pe grinduri, dezavantajate de inundații și de excesul de umiditate. Altele se situează la obârșiile văilor secundare, unde dispun de apă și climat de adăpost. Foarte multe așezări sunt pe versanți lipsiți de terase, unde au dificultăți din cauza degradărilor de teren. Cele mai multe din această categorie se află în Colinele Tutovei. Așezările situate pe platouri sunt mai puține.

            În Podișul Bârladului predomină așezările mici (sub 800 locuitori). Ele sunt foarte numeroase în Colinele Tutovei, unde majoritatea satelor au sub 500 locuitori. Aceasta se explică prin modul de fragmentare a reliefului, prin slaba dezvoltare a surselor de apă, prin posibilitățile limitate de construire a unor moșii sătești mari, prin roirea așezărilor în urma defrișărilor și prin răspândirea puternică a răzeșiei în trecut. În celelalte părți ale Podișului Bârladului, așezările mici alternează, diseminat, cu cele mijlocii (800 – 1500 loc.) și, în mai mică măsură, cu cel mari (peste 1500 locuitori). Acestea din urmă se găsesc în nord-estul teritoriului (zona Răducăneni – Moșna – Huși), în anumite locuri din lungul văii Prutului și în Podișul Covurlui. Densitatea așezărilor este mai mare decât în restul Podișului Moldovei, predominând valorile de peste 6 așezări la 100 km2, în timp ce în unele locuri din Colinele Tutovei și din partea centrală a Podișului Cdentral Moldovenesc se înregistrează peste 15 așezări la 100 km2 iar în Depresiunea Elanului și în Podișul Covurlui numărul acestora este sub 6.

            Majoritatea satelor sunt de tip răsfirat.

            Cele mai mari orașe sunt Vaslui (care este și reședința județului omonim) și Bârlad, fiecare cu peste 70.000 locuitori. Dintre acestea, Bârladul are avantajul că se află la jumătatea distanței dintre cele mai mari orașe ale Moldovei – Iași și Galați, dar este dezavantajat net de condițiile naturale (lunca frecvent inundată a Bârladului, nivelul freatic foarte aproape de suprafață etc). În plus, Vasluiul are poziție mai centrală în cadrul județului, la care se adaugă intersectarea aici a drumurilor Iași – Galați și respectiv Bacău – Huși și relieful mai favorabil decât în cazul Bârladului. De aceea, după 1960, statul a realizat investiții mai mari în Vaslui, care a reușit să ajungă din urmă Bârladul, acesta din urmă având o tradiție mai bogată ca oraș.

            Industria din această parte a Moldovei s-a dezvoltat târziu, a evoluat lent și posedă mai ales unități mici din ramurile alimentară și textilă.

            Materiile prime de care dispune acest teritoriu sunt, în cea mai mare parte agricole, în oarecare măsură forestiere și foarte puține de subsol. Resursele energetice aproape lipsesc, apa industrială și potabilă ridică probleme, rețeaua rutieră și feroviară pe direcția vest – est este slab dezvoltată sau absentă și cea existentă astăzi a apărut târziu.

            Industria, care s-a dezvoltat în a doua jumătate a secolului XX, valorifică materiile prime specifice teritoriului, în principal agricole. Resursele naturale locale fiind limitate, s-a dezvoltat mai mult industria bazată pe tehnologia de vârf a unor materii prime și semifabricate provenind din alte zone ale țării și din import.

            Cea mai mare unitate industrială în ramura constructoare de mașini este intreprinderea de rulmenți din Bârlad, intrată în producție în 1953 și lărgită mult în 1974. Tot în Bârlad este Intreprinderea de elemente pneumatice și aparate de măsură și control (intrată în producție în 1974), care fabrica echipament și instalații pentru industriile metalurgică, chimică și alimentară.

            În Vaslui există o intreprindere relativ nouă de ventilatoare și o fabrică de aparate de măsură și control specializată în termostate.

            Industria alimentară este destul de diversificată și are o răspândire teritorială largă, cu unități de morărit la Bârlad, Vaslui, Huși, Murgeni, Târgu – Bujor, Podu Turcului, Negrești etc, de industria uleiului la Bârlad și Vaslui, de industrializarea cărnii la Vaslui, Huși, Negrești și a laptelui la Bârlad și Vaslui, Murgeni (brânzeturi), Huși, Negrești. Industria conservelor de legume și fructe s-a dezvoltat la Huși, Răducăneni, Bârlad iar vinificația se face în numeroase centre precum Huși (vinuri renumite), Vaslui (înnobilare de vinuri și secție de coniac), Nicorești, Târgu Bujor, Bunești – Averești, Negrești etc.

Industria textilă avea (la nivelul anului 1992) unități la Vaslui (filaturi de bumbac, fabrică de fibre și fire poliesterice, țesătorie de bumbac și topitorie de cânepă), Bârlad (vată, filatură și țesătorie de vigonie), Huși (ciorapi și filatură de bumbac), Târgu Bujor, Berești (covoare). De asemenea, la Huși era o fabrică de încălțăminte și mănuși din piele.

Prelucrarea lemnului dispune de materia primă oferită de pădurile din Podișul Central Moldovenesc, Dealurile Fălciului, nordul Colinelor Tutovei, care, din suprafața totală a Podișului Bârladului dețin 17 %. Prelucrarea lemnului se face în intreprinderile de la Vaslui (mobilă, mobilier comercial, ambalaje), Bârlad (mobilă), Huși (butoaie, ambalaje), Negrești, Podu Turcului, Murgeni, Târgu Bujor, Răchitoasa.

Cele mai bune terenuri pentru agricultură sunt pe terasele râurilor, dar acestea ocupă suprafețe restrânse. Versanții degradați și șesurile aluviale impun lucrări de ameliorare pentru folosirea lor în condiții bune. Practic, o mare parte a teritoriului este formată din versanți cu condiții mai puțin prielnice culturilor. În multe locuri aceștia au fost excesiv pentru pășunat.

La creșterea suprafețelor degradate a contribuit mult și vechiul sistem de tip răzeșesc de lotizare a teritoriului, transversal pe văi, de pe culmea dealului până la pârâu. Nu întâmplător a fost înființată aici renumita stațiune de cercetări geomorfologice și hidrologice de la Perieni.

Au fost efectuate lucrări de terasare a versanților și combatere a eroziunii în bazinele râurilor Racova, Zeletin, Berheci, Chineja, dar sunt încă mulți versanți pe care degradările sunt foarte avansate (la Solești, Popeni, Plopana etc) și necesită investiții mari pentru recuperarea lor.

De asemenea, au fost executate și lucrări hidroameliorative pentru înlăturarea excesului de umiditate din șesurile Bârladului și Prutului, cum sunt desecările din sectorul Albița – Fălciu (20.000 ha), din sectorul vechii confluențe Jijia – Prut, îndiguirile de pe Bârlad sau sistemul de irigații Stănișești – Fălciu. Construirea unor bazine de retenție a apei (Solești, Pușcași, Pogana etc) contribuie la reducerea inundațiilor.

Terenurile arabile dețin 56,2 % din suprafața totală dar calitatea arabilului este în parte mediocră, mai ales pe versanți. Pășunile dețin 11 % din suprafață, fânețele 1 %, viile 3,4 % și livezile 1,2 %. Suprafața amenajată pentru irigat este de 4,9 % din arabil.

Terenul arabil este folosit cu precădere pentru cultivarea cerealelor, care găsesc condiții bune de cultură în Depresiunea Elanului, pe terasele și șesurile auviale ale Prutului și Bârladului și pe interfluviile cu pante mici. Porumbul, prin tradiție, ocupă primul loc între culturi, folosindu-se cu precădere soiuri hibride, mult mai productive decât cele tradiționale.

Grâul se cultivă mai ales în depresiunile Elanului, Hușilor, Vasluiului, în estul Podișului Central Moldovenesc, în interiorul Colinelor Tutovei iar celelalte cereale (orz, secară, ovăz) ocupă suprafețe mult mai mici.

Un loc important în privința plantelor tehnice îl ocupă plantele uleioase:

  • floarea–soarelui în Depresiunea Elanului, sudul Colinelor Tutovei, valea Bârladului inferior;
  • soia – în regiunea Vasluiului;
  • inul pentru ulei – în Dealurile Fălciului și bazinul superior al Bârladului.

Tutunul are condiții foarte bune de cultură pe solurile nisipoase și este extins în jumătatea estică a Colinelor Tutovei și în aproape toate comunele dintre Bârlad și Prut.

Legumicultura se practică mai ales pe valea Prutului (Grozești, Răducăneni, Costuleni, est de Huși), pe valea Bârladului și pe văile unor afluenți ai acestora.

Viticultura găsește condiții foarte bune pe o parte însemnată a teritoriului Podișului Bârladului. La podgoriile vechi și renumite (Nicorești, Huși, Răducăneni – Bohotin), s-au adăugat altele mai noi (Dealurile Bujorului, Berești, Podu Turcului, Duda – Epureni) și au fost extinse viile nobile în locul hibrizilor.

Pomicultura are, de asemnea, condiții bune de dezvoltare, cu predominarea prunului, mărului, cireșului și vișinului. Livezi importante se găsesc în regiunile Comarna – Tomești (cireș, vișin și măr) și Răducăneni – Moșna (cireș, vișin, gutui), în bazinul superior al Bârladului (Țibănești, Tansa, Dagâța), în Colinele Tutovei (Voinești, Puiești, Perieni) și la contactul dintre Depresiunea Elanului și Dealurile Fălciului (Viișoara, Roșiești, Șuletea, Epureni).

Creșterea animalelor se sprijină pe suprafețele mari cu pășuni și pe culturile furajere. Fânețele și pășunile sunt prezente în lunci și pe versanții afectați de procese intense de degradare, dar calitatea pășunilor de versant este redusă, sprijinind mai ales creșterea extensivă a oilor.

Pe ansamblul Podișului Bârladului precumpănește creșterea oilor, dezvoltată mai ales în Depresiunea Elanului, Dealurile Fălciului, Colinele Tutovei, estul și sud-estul Podișului Central Moldovenesc, rasele crescute fiind țurcana în nord, țigaia și merinosul în est și sud. Creșterea oilor se face încă în mod extensiv, tradițional, nemodernizat.

Creșterea bovinelor este în dezvoltare, dar se menține cu un număr de animale la 100 ha teren agricol sub media țării și a Podișului Moldovei. Aceeași situație este caracteristică și în ce privește creșterea porcinelor.

Subunitățile Podișului Bârladului sunt:

  • Podișul Central Moldovenesc;
  • Colinele Tutovei;
  • Dealurile Fălciului și Depresiunea Elanului;
  • Podișul Covurlui;
  • Culoarul Bârladului;
  • Culoarul Prutului.

 

 

 

 

 

 

 

Pagină actualizată la 04 Aprilie 2012.