Podisul Mehedinti - prezentare geografica

Podişul Mehedinţi

1. Limite

- reprezintă una din cele mai mici dar şi mai bine individualizate regiuni geografice ale ţării; este ca o treaptă intermediară între Munţii Mehedinţi şi Piemontul Motrului, despărţit de acesta din urmă prin ulucul depresionar Halânga – Comăneşti (sau T. Severin – Bala);

- individualitatea geografică a P.M. a fost observată de L. Mrazec în 1896, dar originalitatea sa a fost evidenţiată de Emm. de Martonne care, deşi prezintă unele caractere geografice ale sale în contextul Carpaţilor Meridionali, îl numeşte „podiş”;

- între P.M. şi unităţile vecine limitele sunt nete; faţă de Munţii Almăjului, discontinuitatea este creată de Depresiunea Orşovei; de aici şi până la Motru, limita faţă de Munţii Mehedinţi corespunde unui aliniament cu diferenţe litologice (calcare în munţi, cristalin în podiş), diferenţe de altitudine (1000...1200 m în munte, 500...600 m în podiş), diferenţe de vegetaţie şi utilizare a terenurilor (pădurile predomină în munţi iar păşunile – în podiş); de asemenea, contactul este marcat şi prin versanţi povârniţi (în munte) şi prezenţa aşezărilor doar în podiş; între Orşova şi Gura Văii, P.M. se termină brusc în dreptul culoarului dunărean, dincolo de care se află Podişul Miroci din Serbia, cu care prezintă multe trăsături comune; de la Gura Văii spre NE, P.M. vine în contact cu un culoar (0,5 – 5 km lăţime) format din depresiuni mici separate între ele prin şei (Culoarul Depresionar Mehedinţean, parte a Dealurilor Coșuștei); faţă de acesta, P.M. se termină prin versanţi cu pante accentate, cu o diferenţă de nivel de 100...250 m; între cele două unităţi apar şi alte deosebiri: spălare în suprafaţă, şiroire, păduri şi sate mici în podiş, alunecări de teren, torenţi, fâneţe, pomicultură şi sate mai mari şi alungite pe văile principale – în Dealurile Coşuştei; în NE, valea Motrului îl separă de Subcarpaţii Getici, marcând diferenţieri bruşte îndeosebi de ordin geologic şi de fizionomie; doar în amonte de Cămuieşti există un defileu epigenetic scurt, tăiat de Motru în roci cristaline; aşadar, aici, cristalinul din P.M. trece şi pe stânga Motrului, în Subcarpaţi, însă acest petec de cristalin nu are decât 0,5 km2 şi este acoperit parţial cu roci sedimentare, astfel că nu influenţează cu nimic peisajul subcarpatic;

2. Geologie

            P.M., deşi este o unitate geografică cu înălţimi caracteristice regiunilor deluroase, are o alcătuire petrografică şi o structură geologică specifice munţilor (aparţine din punct de vedere geo-structural Carpaţilor Meridionali, întâlninidu-se aici aproape toate unităţile structurale ale acestora: pânza getică, autohtonul danubian şi pânza de Severin); în proporţie de 50...55 %, P.M. este alcătuit din roci metamorfice (cristalin), restul fiind roci sedimentare şi, un procent foarte mic – granite – în zona Baia de Aramă; rocile sedimentare sunt de trei categorii: sedimentar permo – mezozoic al autohtonului danubian (predominat calcare jurasic-cretacice inferioare, de care se leagă relieful carstic de aici), sedimentar cretacic cutat al Pânzei de Severin (strate de Sinaia), identic cu flişul Carpaţilor Orientali şi sedimentar mio – pliocen posttectonic, în general mult mai friabil, întâlnit în bazinul Bahna, în zona de est (Jidoştița – Bala) şi ca o fâşie foarte îngustă între Balta şi Ponoarele;

3. Relieful

            P.M. este apropiat de munte nu numai prin rocă şi structură ci şi prin evoluţia reliefului, marcată de toate ciclurile de nivelare succedate în Carpaţi; Emm. De Martonne afirma că „ e greu să găseşti un exemplu mai tipic de peneplenă dominată de înălţimi izolate din calcar sau cristalin, care sunt martori ai primei faze de eroziune”;

- ca aspect general al reliefului, în acest podiş se pot delimita trei părţi, sub forma unor fâşii cu lăţimi variabile, orientate în lungul podişului adică NE – SV (conform cu structurile geologice principale):

  • unitatea deluroasă, în vecinătatea Munţilor Mehedinţi (Dealurile Moiseşti – Mălărişca şi Dealurile Izvernei), formate pe cristalinul pânzei getice; 
  • unitatea mai largă, cu aspect de podiş (poduri interfluviale foarte dezvoltate, separate de văi adânci şi cu versanţi abrupţi), situată în jumătatea estică adică spre Dealurile Coșuștei;
  • un uluc depresionar, între cele două unităţi amintite anterior, între Baia de Atamă şi Orşova, cu o porţiune scurtă între Cireşu şi Bahna în care acesta este suprimat, cele două unităţi anterior menționate venind aici în contact direct; în sectorul Bahna – Orşova, aspectul depresionar (depresiune deluroasă) este datorat sedimentarului tânăr friabil (miocen) în timp ce în sectorul Cireşu – Baia de Aramă, ulucul depresionar s-a format prin fenomene tectonice şi carstice;

- altitudinile cele mai mari se întâlnesc în Dealurile Izvernei (885 m în Vf. Patriarhului; 788 m în Vf. Cuca Mare); în culoarul depresionar Bahna – Baia de Aramă, altitudinile sunt de 300...400 m în SV şi 480...520 m în N şi NE; depresiunile (Bahna, Cireşu, Balta, Izverna, Nadanova, Obârşia Cloşani etc.) sunt suspendate în spatele unor chei; unitatea estică (cu aspect de podiş) are interfluviile la 600...650 m în N şi NV şi 400...500 m în S şi SE;

- se poate delimita şi o a patra unitate morfologică a P.M. şi anume cornetele calcaroase (numele de „cornet” vine de la vegetaţia dominată de specia corn – Cornus mas); aceste cornete se interpun între unitatea podişurilor (din est) şi ulucul depresionar (din centru); aceste cornete marchează, practic, aliniamentul de calcare jurasice din cadrul autohtonului danubian, desfăşurat pe direcţia NE – SV; la traversarea acestei bare de calcare, râurile (Coşuştea, Topolniţa ş.a.) formează sectoare înguste (chei); cele mai impunătoare şi mai cunoscute cornete sunt: Cerbonia (Cornetul Cerboanii, 810 m), Cornetul Babelor (770 m) şi Cornetul Bălţii (701 m);

- majoritatea cercetătorilor consideră că interfluviile netede, plate, din P.M. sunt retezate de suprafaţa Râu – Şes la 550 – 600 m altitudine absolută;

            Relieful carstic

- prezenţa calcarelor face ca relieful carstic, cu formele şi fenomenele sale caracteristice, să ocupe un loc important în peisajul regiunii;

- formele care se impun mai întâi în peisaj sunt cornetele, înălţimi izolate cu înfăţişarea unor acoperişuri de şuri uriaşe; privind de aproape la cornetele mai mari se observă o evidentă asimetrie: povârnişul sud-estic, săpat în capetele de strat, este mai abrupt decât cel nord-vestic, care corespunde în general feţei stratelor; acest caracter este mai pronunţat la Cornetul Bălţii;

- pe lângă aceste cornete mari, există şi multe altele mai mici, numite „corneţele”, înşirate în tot lungul depresiunii Baia de Aramă – Cireşu şi chiar în prelungirea acesteia spre SV, până la Dunăre, cum ar fi cele de la Ponoare, Nadanova, Gornoviţa, Sfodea şi Jupâneşti (localnicii spun „Sopănești”);

- alte forme carstice din P.M. sunt aşa-numitele „lunci”, în fapt, polii (depresiuni carstice) deşi nu sunt sculptate 100% în calcare; apele care au modelat aceste „lunci” au un debit variabil: în perioadele de uscăciune îndelungată se pierd în aluviuni (chiar şi la râurile mai mari, precum Topolniţa şi Coşuştea), în timp ce, în perioadele umede, apele se revarsă acoperind suprafeţe mari din cadrul lor, formând chiar lacuri temporare, ca Lacul Turcului, Lacul Zăton de la Ponoare, lacul de la Gornoviţa, lacul de la Balta (de unde şi numele satului); apele Zătonului şi ale Lacului Turcului se scurg numai pe cale subterană către pârâul Bulba;

- o altă formă carstică importantă este Podul lui Dumnezeu de la Ponoare – un rest din Peştera Podului dezvoltată sub câmpul de lapiezuri de la Ponoare;

- în P.M. există şi peşteri; cele mai cunoscute sunt: Topolniţa (22 km lungime însumată a galeriilor, una din cele mai mari din ţară) şi Peştera lui Epuran, ambele rezervaţii naturale și care comunică, făcând parte din aceeași rețea subterană;

4. Clima

- trăsătura cea mai importantă a climei P.M. este caracterul ei mai blând decât în alte regiuni deluroase ale ţării, ca urmare a influenţelor submediteraneene, dar şi a unor condiţii create de ansamblul orografic; aici au loc în timpul anului şi îndeosebi în perioada rece invazii ale maselor de aer tropical – maritim mai umede şi calde, de origine mediteraneană şi oceanică;

- media termică anuală este de 11,7o C la Turnu Severin iar la Baia de Aramă de 9o C; în luna ianuarie: – 0,9o C la T.Severin şi – 2o C la Baia de Aramă; în partea sudică a podișului, doar în ianuarie se înregistrează medie termică negativă; verile sunt însorite şi călduroase, trei luni (iunie, iulie, august) fiind cu temperaturi medii de peste 20o C; în luna iulie, temperatura medie este de peste 23o C în sud şi peste 20o C în nord;

- în general, precipitaţiile sunt bogate, menţinându-se ridicate în perioada caldă a anului; există două maxime: primul în mai – iunie (ca urmare a circulaţiei vestice, fiind specific întregii ţări), al doilea – la sfârşitul toamnei, în noiembrie, cu cantităţi lunare egale cu cele din mai – iunie (75 – 110 mm pe lună);

- în partea sudică, precipitaţiile lichide predomină tot anul; aici iarna ninsorile sunt mai rare, frecvente fiind lapoviţele; prima ninsoare se înregistrează, în medie, la 12 dec. iar ultima – la 8 aprilie la Turnu Severin; în partea nordică şi centrală ninsorile sunt destul de abundente şi de aceea, în perioada de iarnă, drumurile devin impracticabile pentru transportul auto; cantitatea medie de precipitaţii creşte din sud spre nord (de la 674 mm la T. Severin la 905 mm la Baia de Aramă);

5. Apele

- P.M., mărginit la sud de Dunăre şi la nord de Motru, este traversat de două ape mari: Coşuştea şi Topolniţa; Coşuştea, care la obârşii formează chiar limita între munţi şi podiş, după ce îşi schimbă direcţia de câteva ori prin depresiunea de la Nadanova, se îndreaptă spre SE, menţinându-şi aceeaşi direcţie până la Ilovăţ, unde iese din podiş; valea Coşuştei, de la poalele munţilor şi până la Cernavârf este largă, dar de aici spre avale se îngustează brusc şi se menţine astfel până la ieşirea din podiş (avale de Cernavârf are chiar aspect de chei);

- Topolniţa, cu obârşia tot în munţi, are cursul superior orientat tot de la V la E ca şi Coşuştea, dar ajungând în Depresiunea Baia de Aramă – Cireşu se îndreaptă spre sud; între Cireşu şi Prosăc curge prin subteran, iar de la revenirea la suprafaţă şi până la ieşirea din podiş curge printr-o vale îngustă, spre SE, paralel cu Coşuştea, vale sculptată în roci metamorfice;

- în partea de NE a podişului, singurele ape mai importante sunt Brebina şi Bulba; Bulba are un bazin aparent foarte mic şi o lungime neînsemnată, dar cu numeroase izvoare cu debit mare, ceea ce face ca bazinul său hidrografic real să fie mult mai mare; spre Bulba vin toate apele din bazinul hidrografic al Zătonului, al Lacului Turcului şi altele mai mici;

- în partea de sud, Bahna („Vodiţa Mare” cum o numesc localnicii) este singura apă care curge de la N la S;

6. Vegetaţia şi fauna

- covorul vegetal are caractere de munţi scunzi; se încadrează în etajul nemoral (al pădurilor de stejar), subetajul de amestec fag – gorun; în partea de S şi SV pe suprafeţe apreciabile se dezvoltă păduri submediteraneene de stejar pufos (Qvercus pubescens, Q. virgiliana), de cer şi gârniţă (Q. cerris, Q. frainetto), cărpiniţă (Carpinus orientalis), gorun balcanic (Q. dalechampii), cu sâmbovină (Celtis australis) şi nuc (Juglans regia) sau cu alun turcesc (Corylus colurna) – Dealul Dubova, Dl. Vărănic, Dl. Oglănicului, versantul dunărean etc;

- pădurile de fag sunt alcătuite din fagul balcanic (Fagus sylvatica ssp moesiaca);

- pe întregul podiş, îndeosebi pe calcare (cornetele de la Ponoare, Cornetul Babelor, Cornetul Cerboanii, Cornetul Bălţii, Cornetul Jupăneştilor dar şi pe văile Motrului Sec, Lupşei, Coşuştei şi Topolniţei) se dezvoltă tufişuri de tip submediteranean („șibleacuri”), alcătuite din specii submediteraneene, carpato – balcanice şi sud – europene termofile precum: mojdreanul (Fraxinus ornus), cărpiniţă, liliac (Syringa vulgaris), corn (Cornus mas), scumpia (Cotinus coggigria), dârmox (Viburnum lantana), lemn câinesc (Ligustrum vulgare), nuc etc.

- covorul vegetal din P.M., ca urmare a populării permanente din trecutul preistoric, a suferit schimbări mari atât ca suprafaţă, cât şi ca structură şi compoziţie; pădurile au fost defrişate pe suprafeţe întinse (peste 40 %) iar locul lor a fost luat de pajişti şi terenuri cultivate, astfel că, pe alocuri, este greu de restabilit covorul vegetal natural; de asemenea, în locul pădurilor defrişate sunt larg dezvoltate tufărişurile de ienupăr şi grupări de ferigă (Pteridium aquilinum, de exemplu pe interfluviul dintre văile Lupşei şi Brebinei);

- particularitatea faunei din P.M. constă în prezenţa numeroaselor elemente faunistice de diferite origini, îndeosebi sudice; existând o diversitate mare de medii de viaţă pe o suprafaţă relativ restrânsă, se găsesc numeroase animale specifice în egală măsură regiunilor de munte, de deal, de lunci etc; dintre reptile, o notă aparte o dau două specii mediteraneene: vipera cu corn (Vipera ammodytes), care preferă suprafeţele calcarose şi broasca ţestoasă de uscat (Testudo hermanni hermanni), localizată mai ales în regiunile cu tufărişuri şi pământ afânat şi la liziera pădurilor din sudul şi estul podişului;

- dintre batracieni aici trăieşte broasca râioasă cafenie (Bufo bufo), tritonul (Triturus vulgaris) şi salamandra (Salamandra salamandra);

- în SV sunt răspândite termitele (Reticulitermes lucifugus), specie mediteraneano – pontică, iar pe calcare se găseşte reprezentantul cel mai nordic al scorpionului (Euscorpius carpathicus), de dimensiuni mici dar veninos;

- în pădurile de fag din partea nordică şi nord-vestică şi pe văile Coşuştei şi ale afluenţilor ei trăieşte ursul (Ursus arctos) – animal specific pădurilor de munte; tot în pădurile de fag şi de fag cu gorun trăiesc: veveriţa (Sciurus vulgaris), jderul (Martes martes), viezurele (Meles meles), căprioara (Capreolus capreolus), pârşul mare (Glis glis), pârşul de alun (Muscardinus avellanarius), pârşul cu coada stufoasă (Dryomys nitedula) şi, mai rar, lupul (Canis lupus).

7. Solurile

- în partea de NV a podişului, unde predomină rocile metamorfice, s-au format soluri brun-acide scheletice cu profil realtiv scurt (sub 0,5 m pe areale întinse) (districambosoluri, cf. SRTS, 2003); aceleaşi soluri se întâlnesc şi în partea de SE, pe roci metamorfice, granitice şi sedimentare silicioase (roci acide); numai în sudul podişului, chiar şi pe roci acide metamorfice se găsesc soluri brune – argiloiluviale (preluvosoluri), datorită climatului mai cald și ceva mai uscat de aici;

- pe calcare s-au format rendzine negre, rendzine roşii sau numai roca golaşă pe întinderi mari, cu material de sol rendzinic numai în lapiezuri şi fisuri (rendzinele roşii întâlnite, de exemplu, la Ponoare, sunt alcătuite dintr-un amestec de material argilos roşcat, rezidual, adică format pe loc, de sfărâmături de calcar);

8. Rezervaţii naturale

8.1. Rezervaţia complexul carstic de la Ponoare – include câmpurile de lapiezuri, lacul temporar Zăton, peştera Podului şi Podul Natural (Podul lui Dumnezeu, cum îi spun localnicii), în prezent degradat şi „plombat” cu beton (vechea şosea ce trecea pe el a fost deviată pe un alt traseu); aici, pe suprafeţe calcaroase, se găsesc diferite plante rare precum: Acuatherum calamagrostis, Carlina utzka, Cirsium acaule, precum şi reptile sudice: Vipera ammodytes, Testudo hermanni, Lacerta viridis (guşterul);

8.2. Rezervaţia complexă Peştera Topolniţa şi împrejurimile ei – se remarcă prin peştera, a doua ca lungime din ţară (22 km lungimea însumată a galeriilor) şi formele carstice originale din împrejurimile ei, acoperite de vegetaţie cu diferite plante sudice; pe versanţii stâncoşi se dezvoltă plante saxicole (de stâncărie): Sesbria rigida, Sempervivum marmoreum, S. Heuffeli, Alyssum pulvinare, Allium flavum, Seseli rigidum etc; în tufişurile de liliac de deasupra locului numit „Gaura lui Ciocârlie” se găsesc numeroase exemplare de lalea pestriţă (Fritilaria montana) – monument al naturii;

8.3. Rezervaţia speologică Peştera lui Epuran – aflată la nord de Peştera Topolniţa şi 600 m SE de satul Jupăneşti, pe cursul Pârâului Ponorăț; ea a fost creată de acţiunea combinată a apelor Ponorăţului şi, probabil, ale Topolniţei, fiind considerată una din cele mai frumoase peşteri din ţară; comunică cu peșteraTopolniţa;

8.4. Rezervaţia forestieră Pădurea Borovăţ – se află pe malul stâng al Borovăţului, afluent al Topolniţei, comuna Bâlvăneşti şi cuprinde pădurea de pin negru de Banat (Pinus nigra ssp.banatica);

8.5. Pădurea de gorun cu alun turcesc de pe Dealul Duhovna (relict din Neozoic) este pe interfluviul Bahna – Vodiţa;

8.6. Rezervaţia Cornetu Băii şi Valea Mănăstirii (nord de Baia de Aramă) – este ocrotită pădurea de gorun cu Ruscus aculeatus (ghimpe) şi Juniperus communis (ienupăr) arborescent;

8.7. Rezervaţia botanică Gura Văii – Vârciorova, unde sunt protejate elemente rare precum: Prangos carinata (mărarul Porților de Fier), Minuartia hirsuta ssp falcata, Rubus severinensis (o specie de mur), Stipa danubialis (colilia Porților de Fier), Convulvus cantabrica (volbură), Onobrychs alba, Celtis australis (sâmbovină);

8.8. Rezervaţia botanică Dealul şi Valea Oglănicului – aval de Gura Văii, pe valea Dunării, are diferite rarităţi floristice şi endemisme ca: Tulipa hungarica var. Undulatifolia (laleaua Cazanelor), Gladiolus illyrichs (o gladiolă specifică Europei de vest și sud), Paeonia daurica (bujorul de munte), Stipa eriocaulis (colilie), Chrysopogon gryllus (sadină); tot aici se găsesc numeroase exemplare de reptile rare ca vipera cu corn şi broasca ţestoasă de uscat;

8.9. Rezervaţiile botanice Cornetele Babelor, Cerboanii, Bălţii, Piatra Încălecată, Dealul Vărănic – sunt cunoscute pentru endemismele de tip submediteranean;

8.10. Rezervaţiile Cheile Coşuştei şi Cheile Topolniţei – care s-au format la traversarea de către Coşuştea şi Topolniţa a benzilor de calcar, se remarcă prin relieful pitoresc şi prezenţa unor rarităţi floristice;

8.11. Rezervaţia botanică Pădurea cu liliac de la Ponoare – este cunoscută prin serbările ce au loc în fiecare primăvară (Sărbătoarea liliacului – prima duminică din mai), renumită prin dezvoltarea luxuriantă a liliacului sălbatic, alături de alţi arbuşti (cornul, cărpiniţa, mojdreanul etc);

8.12. Rezervaţia paleontologică Bahna – Iloviţa – include puncte fosilifere de o importanţă ştiinţifică deosebită.

9. Populaţia şi aşezările

- cele mai multe din satele formate înainte de 1700 se găsesc şi astăzi în acelaşi loc, dar unele au dispărut (Vodiţa Mare, Țarovăţ, Ciorcoviţa, Clicevăţ), urmele lor păstrându-se în toponimia locală;

- o parte a satelor din P.M. sunt formate din populaţie venită de peste Carpaţi, în general crescători de oi, numiţi „ungureni”; aşa se explică formarea satului Titerleşti în sec. 18, ca şi prezenţa acestora în alte sate ca: Brebina, Bratilov, Mărăşeşti etc;

- în sec. 19, întinse suprafeţe cu păduri au fost defrişate pentru păşuni, fâneţe şi culturi, locuri unde s-au întemeiat gospodării sezoniere (conace); acestea au o mare răspândire pe interfluviile dintre râurile Lupşa şi Brebina, pe dealurile Paharnicului, Gorunu, Ocheanu (toate în nord) şi în ulucul depresionar dintre Mălărişca şi Cireşu;

- în a doua parte a sec. 19 şi începutul sec. 20, satele au devenit mai mari, au coborât de pe coastele dealurilor în văi, au ieşit din locurile retrase spre spaţii mai largi; altele au găsit locuri pe versanţii mai domoli cu expunere sudică, iar altele – în mici lărgiri depresionare (Firizu, Gura Văii etc);

- satele Drăgheşti, Sălişte, Turbata, Isverna din bazinul Coşuştei, până în sec. 18 erau risipite mai sus decât amplasamentele actuale, pe feţele dealurilor; acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu satele din bazinele Bahnei şi Topolniţei;

- sporul populaţiei este redus, ca urmare a unui ritm de creştere mic faţă de alte regiuni ale ţării; în ultimele decenii se constată o scădere a populaţiei, ca urmare a deplasărilor spre ariile mai industrializate (bazinul carbonifer Motru, Depresiunea Turnu Severin, Hunedoara, iar recent, Bucureşti şi străinătate); în prezent are loc un proces de îmbătrânire a populaţiei din P.M.;

- densitatea populaţiei era, în 1992, de 32 loc./km2, fiind mult sub media pe ţară (93 loc./km2);

- există 70 sate, cele mai mici (sub 300 locuitori) întâlnindu-se în partea de est (Marga, Ludu, Băluţa, Brânzeni, Şiroca, Păuneşti), iar cele mai mari, la contactul cu muntele (între 500 şi 1000 loc.): Isverna, Obârşia Cloşani, Balta, Podeni;

- cele mai multe aşezări sunt dispuse pe văi şi pe versanţii însoriţi (Nadanova, Isverna, Cernavârf, Balta, Sfodea, Drăgheşti), altele doar pe văi (Prejna, Giurgiani, Schitu Topolniţei), altele pe culme şi versant (Gornoviţa, Marga, Pârlage, Costeşti) şi puţine – pe culme (Păuneşti, Bâlvăneşti);

- predomină forma lineară a satelor, în lungul căilor de comunicaţie şi al văilor mai mari (numeroase mori de apă);

- în general, în P.M., predomină tipul de sat răsfirat, dezvoltat mai ales pe văi şi în lungul drumurilor; sunt puţine sate cu tendinţă de adunare: Balta, Cireşu, Gornoviţa, Prejna, Costeşti;

10. Activităţile economice

- în P.M. resursele subsolului sunt puţine; există calcar pentru var, gresii şi şisturi cristaline utilizate la scară redusă ca material de construcţii, minereu de cupru (în cantităţi mici era exploatat înainte de 1995 la Mărăşeşti şi Ponoarele);

- economia are un caracter agricol; din fondul funciar, 45 % reprezintă suprafaţa agricolă; pe terenurile arabile (40 % din agricol), care diferă ca pondere de la o comună la alta, se practică culturi de porumb, grâu, secară, cartof; există livezi pe areale nu prea mari, alcătuite din prun, măr, cireş, îndeosebi în depresiuni şi în SE; cea mai mare pondere din terenul agricol îl constituie păşunile şi fâneţele; pe baza acestora se cresc ovine (70 % din numărul de animale) şi bovine;

- industria din P.M. se axa înainte de Revoluţie pe exploatările de minereu de cupru (zona Mărăşeşti – Ponoare), în prezent închise, de calcar (Baia de Aramă, Ponoare, Nadanova, Gornoviţa, Balta, Cireşu), de lemn de foioase (bazinul superior al Bahnei şi Coşuştei; prelucrarea lemnului se realiza în afara podişului dar foarte aproape – la Drobeta Turnu Severin) şi pe industria mică (ateliere de olărit, textile, prelucrarea lemnului);

- reţeaua de drumuri care leagă între ele aşezările din podiş se racordează cu şoselele modernizate ce trec pe Motru şi prin culoarul depresionar de contact cu Podişul Getic; se adaugă drumurile modernizate dintre Baia de Aramă – Ponoare – Nadanova şi Cireşu – Baloteşti.

 

Bibliografie:

1. ***, 1992, Geografia României, vol. IV – Regiunile pericarpatice, Ed. Academiei, București.

2. Ielenicz, M., Săndulache, I., 2008, România – podișuri și dealuri, Ed. Universitară, București.

harta cu subunitatile geografice ale Podisului Mehedinti

fotografie panoramica - Podisul Mehedinti

 

 

 

 

 

Pagină actualizată la 08 Octombrie 2012.