Podisul Sucevei

PODIȘUL SUCEVEI

 

 sinteză după Ielenicz/Săndulache, 2008 și ”tratat” vol. 4, 1992.

 

Este numit astfel după numele râului care îl drenează median și al orașului cel mai important de pe teritoriul său.

            Limita estică urmărește denivelarea dintre Dealurile Ibăneștilor, Culmea Siretului și respectiv Câmpia Moldovei, pe aliniamentul: Baranca – Ibănești – Pomârla – Hilișeu Horia – Ipotești – Copălău – Flămânzi – Cotnari – Cucuteni – Strunga.

            În sud-est intră în contact cu Podișul Central Moldovenesc pe aliniamentul Hândrești – Sagna.

            Spre vest, contactul cu Obcina Mare este marcat de depresiuni de eroziune diferențială (Solca, Cacica, Marginea ș.a.).

            Spre sud-vest, Culoarul Moldovei îl separă de Subcarpații Moldovei.

            Ocupă o suprafață de 9000 km2, adică aproape o treime din Podișul Moldovei.

            Este alcătuit din formațiuni sarmațiene necutate, cu înclinare generală concordantă cu cea a întregului Podiș al Moldovei (NNV - SSE). Acestea sunt: un complex de argile și marne cu alternanțe de nisipuri, la care se adaugă, în diverse sectoare și unele orizonturi subțiri de gresii, calcare și conglomerate.

            Relieful are caractere tipice de podiș ce poartă amprenta structurii monoclinale și a litologiei variate. Structura orografică este dată de un ansamblu de culmi și platouri structurale înalte (Dealul Mare, Podișul Dragomirnei), dealuri piemontane la contactul cu Carpații, depresiuni și înșeuări de eroziune (Liteni, Bălcăuți, Bucecea, Strunga), culoare largi cu lunci și terase (culoarele Moldovei și Siretului), câmpii piemontane terasate (Baia, Rădăuți).

Comparativ cu celelalte părți ale Podișului Moldovei, prezența orizonturilor de roci dure protectoare a determinat apariția celor mai mari înălțimi din cadrul acestuia: 688 m (Dl. Ciungi), 587 m (Dl. Mare - Tudora), 525 m (Dl. Poiana Trei Meri - Dragomirna) etc.

Caracteristica principală a reliefului este dată de larga dezvoltare și repetare a formelor structurale generate de poziția monoclinală a stratelor și de alternanța orizonturilor cu grad diferit de rezistență la eroziune. Platourile structurale au cea mai mare extindere în părțile centrale și de est, unde faciesul sarmațian este alcătuit pe mari întinderi din gresii și calcare. Cele mai expresive platouri (cu aspect de adevărate câmpuri înalte) sunt platourile Calafindeștilor, Călineștilor, Mitoc – Adâncata – Burdujeni. Platouri mai întinse sau discontinui întâlnim și în Podișul Fălticenilor. În Dealul Mare, însă, se întâlnește cel mai întins platou structural din tot Podișul Moldovei. În majoritatea cazurilor, marginile acestor platforme sunt foarte abrupte, constituind cornișe dure la baza cărora, datorită unor strate acvifere bogate, apar alunecări de amploare.

Marile văi ale Siretului și Sucevei, adâncite cu peste 150 m în podiș, cursul superior al Șomuzurilor sunt orientate dominant pe direcția NV – SE, conform cu structura monoclinală și prezintă profile transversale relativ simetrice. Evoluția lor avansată tinde să le transforme în depresiuni – culoar.

Suprafețele netede întinse și continui au fost interpretate ca suprafețe de nivelare provenite din trei mari cicluri de eroziune. Studiile recente infirmă, însă, existența mai multor cicluri de eroziune, și conduc la concluzia că aceste suprafețe reprezintă nivele parțiale, situate la altitudini diferite datorită rezistenței diferite la eroziune a rocilor pe care sunt formate.

Versanții (mai ales cuestele) cu pante de peste 5o sînt afectați de alunecări, torențialitate și eroziune în suprafață intense. Din vechea câmpie de acumulare miocenă, care a reprezentat suprafața inițială a Podișului Sucevei, nu se mai păstrează nimic, formele de acumulare majore fiind generate recent de râurile mari. Ariile de confluență și luncile râurilor principale (Siret, Suceava, Moldova) au aspectul și caracteristicile unor adevărate câmpii de acumulare.

Prezența pe stânga Siretului (Culmea Siretului) a unor înșeuări care apar ca o prelungire spre est a văilor Siretului Superior (șaua Dersca), Sucevei (șaua Bucecea) și Moldovei (șaua Ruginoasa) și a unor prundișuri cu elemente carpatice în cadrul acestora, i-a determinat pe unii cercetători din prima jumătate a secolului XX (Gh. Munteanu Murgoci, Mihai David, Victor Tufescu, Gh. Năstase) să formuleze ipoteza formării Siretului printr-o suită de captări succesive de la sud spre nord asupra unor râuri ce curgeau dinspre Carpați spre Prut, prin aceste înșeuări. În a doua parte a secolului trecut, însă, geografii care s-au ocupat și de Podișul Moldovei (I. Sârcu, C. Martiniuc, V. Băcăuanu ș.a.) au contestat această ipoteză, afirmând că Siretul s-a format treptat, prin înaintarea spre sud, pe măsura retragerii liniei de țărm începând cu sarmațianul superior. Principalele contraargumente sunt:

  • Seria teraselor Siretului păstrează un paralelism evident la cursul actual;
  • Terasele superioare ale Siretului se găsesc la altitudini mai mari decât șeile;
  • Apariția șeilor este legată de eroziunea diferențială în roci mai slabe (M. Ielenicz, în 1996, consideră că înșeuările pot fi opera unor cursuri afluente Siretului pe stânga acestuia, decapitate ulterior de afluenții mai coborâți și mai energici ai Prutului);
  • În câteva puncte, atât pe dealurile cât și pe înșeuările aparținând Culmii Siretului se întâlnesc prundișuri provenite din dezagregarea conglomeratelor sarmațiene din substrat;
  • Lărgimea considerabilă a culoarului Siretului, greu de acceptat pentru un râu format prin captări succesive.

             Tendința de evoluție a rețelei hidrografice din această zonă este în sensul captării de către afluenții Prutului a afluenților pe stânga ai Siretului și chiar a acestuia, întrucât, altimetric, Prutul este mai coborât cu 160 – 200 m decât Siretul. De altfel, o serie de râuri din bazinul Prut (Fundoaia ș.a.) și-au împins obârșiile până în terasele inferioare ale Siretului.

            Pe râurile principale există până la 8 terase, la care se adaugă 2 – 3 trepte de luncă. Terasa cea mai înaltă ajunge până la altitudinea relativă de 200 – 210 m în valea Siretului, 180 – 190 m în cea a Sucevei, 160 – 170 m pe Moldova. Terasele cu înălțimea până la 60 – 70 m sînt mai bine conservate și sînt acoperite de depozite groase de luturi loessoide. În sectoarele de confluență majoră (Suceava – Siret, Moldova - Siret) sînt caracteristice gruiurile aluvionare (terase de confluență) formate prin mutarea în avale a confluențelor pe distanțe de zeci de kilometri.

Reprezentând partea cea mai înaltă a Podișului Moldovei, situat în nord-vestul acestuia, Podișul Sucevei are o climă mai răcoroasă și mai umedă și prezintă aspecte biopedologice cu afinități mai apropiate de specificul Europei centrale decât al celei estice. Temperatura medie anuală oscilează în jurul lui 8oC, media lunii ianuarie este de c-ca – 4,5oC iar cea a lunii iulie – de 18,5oC. Precipitațiile medii anuale oscilează între 650 și 550 mm.

Carcacteristicile morfolitologice și climatice au permis formarea apelor subterane captive (de adâncime) în interfluviile structurale și sculpturale și a apelor freatice în depozitele versanților și luncilor. În general, acestea din urmă sunt potabile și suficiente cantitativ pentru cerințele locale actuale (mai mult, de la Timișești, în lunca Moldovei, s-a realizat o importantă captare pentru aprovizionarea cu apă potabilă a municipiului Iași).

Principala arteră hidrografică ce drenează acest podiș este Suceava, cu o parte din bazinul de alimentare în zona montană. Ea are o curgere permanentă iar debitul său mediu la vărsare este de 14,1 m3/s.

Trăsătura bio-pedo-geografică cea mai importantă a Podișului Sucevei o constituie generalizarea zonei stejarului și solurilor brune argiloiluviale tipice (preluvosoluri, cf. S.R.T.S. 2003) și a celor brune luvice (luvosoluri), pe fondul căreia, în cadrul etajării verticale, apar insule importante de făgete și de fag în amestec cu alte foioase (carpen, gorun,tei pucios) cu soluri brune luvice și luvisoluri albice (ambele – luvosoluri) frecvent pseudogleizate, în general la altitudini de peste 400 m (Podișul Dragomirnei, Culmea Siretului, culmile înalte de pe interfluviul Moldova - Siret). În masivul Ciungi, caracteristice sunt pădurile de amestec de fag cu rășinoase. Pe formele de relief cu altitudini mai mici (terase, glacisuri, înșeuări – de exemplu șeile Bucecea și Strunga-Ruginoasa), o largă dezvoltare o au solurile cenușii (doar în clasificarea din 1980), secondate pe alocuri de cernoziomuri cambice (cernoziomuri, faeziomuri). Solurile reprezentative pentru Podișul Sucevei sunt, însă, cele cernoziomoide (faeziomuri), cu dezvoltare mare în depresiunile Liteni și Rădăuți, Podișul Fălticenilor, șeile Bălcăuți, Bucecea, Lozna, Ruginoasa etc.

Fauna este cea corespunzătoare pădurilor de foioase și câmpurilor agricole, cu mențiunea prezenței jderului de copac în Dealul Ciungi și a câinelui enot, al cărui areal trece și în Podișul Central Moldovenesc. Apele sunt dominate de fauna lipanului, scobarului și cleanului.

Podișul Sucevei este bine populat cu așezări foarte vechi. Populația urbană reprezintă circa 30 %. Așezările rurale sunt, în general, mari, predominant cu funcții agricole (culturi diverse dar și creșterea animalelor – îndeosebi la contactul cu muntele) și una sau două complementare (exploatări forestiere, exploatarea sării, industrie alimentară, topitorii de in și cânepă etc). Satele cele mai mari (peste 200 locuitori) sunt în culoarele Siret și Moldova, în Depresiunea Rădăuți și pe Culmea Siretului iar cele mai mici (sub 500 loc.) – în interiorul podișurilor Dragomirnei, Fălticenilor etc.

Orașele sunt următoarele: Suceava (peste 100.000 loc.), Pașcani, Fălticeni, Rădăuți (fiecare cu o populație între 20.000 și 50.000 loc.), Vicovul de Sus, Dolhasca (între 10.000 și 20.000 loc.), Liteni, Siret, Salcea, Milișăuți, Cajvana, Bucecea, Solca (sub 10.000 loc.). Suceava, Pașcani, Rădăuți și Fălticeni sunt municipii.

Principalele ramuri ale industriei sunt: alimentară, exploatarea şi prelucrarea lemnului (tradiţională), construcţii de maşini (utilaj agricol şi chimic) la Suceava, Rădăuţi şi în câteva unităţi mici din comunele Cacica, Vicovul de Jos și în orașul Bucecea.

Agricultura are un caracter complex; se practică culturi de porumb, cartofi (10...22 % din arabil la nivel de comună), sfeclă de zahăr, in, cânepă, plante furajere, pomicultură – tradiţională la Rădăşeni, Fălticeni (meri), creşterea animalelor (îndeosebi cornute mari).

În cadrul Podişului Sucevei se pot separa următoarele subunităţi:

Dealurile piemontane Ciungi – Leahu. Se află în vest, la contactul cu Obcina Mare şi cuprind dealuri (450...688m) şi depresiuni de contact (Marginea, Solca, Cacica, Păltinoasa). C.Martiniuc l-a numit „Piemontul Obcinei Mari”, V.Băcăuanu - „Dealurile piemontane dintre Moldova şi Suceava”. Sunt alcătuite la partea superioară din alternanţe de nisipuri, pietrişuri cu intercalaţii de argile, nisipuri argiloase cu caracter fluvio-deltaic (imense conuri depuse într-o mare sarmatică puţin adâncă după părerea geologilor şi a lui C.Martiniuc sau conuri acumulate în pliocen pe o câmpie joasă după V. Tufescu), cu o grosime mică în nord şi de peste 80 m în sud. Depozitele au o structură monoclinală.

  • În partea de nord există dealuri izolate (500 m) înconjurate de culoare de văi, depresiuni, şei largi şi glacisuri; pădure pe vârfurile dealurilor, iar în rest păşuni; sate pe terase sau glacisuri ce au câte peste 4.000 de locuitori şi o economie bazată pe creşterea animalelor, culturi de cartofi şi porumb.
  • În centru sunt dealuri scunde, aplatizate (orizontul de pietrişuri este subţire), separate de culoare de vale adesea cu caracter depresionar (Arbore, Soloneţ).
  • În sud sunt culmi (600 m; orizont gros de pietrişuri); fizionomie de podiş cu păduri (fag, conifere, gorun), separate de văi mai înguste şi depresiuni mici în care se află sate cu 1500 – 2500 de locuitori (Ilişeşti, Stupca) cu profil economic complex (creşterea animalelor, cartofi, exploatări de lemn, sare la Cacica); Solca este oraş din 1962, bilanţ demografic negativ; agricultură, industrie (bere din 1860), staţiune balneară; Vicovul de Sus, oraş din  2003, cu 14.161 locuitori în 2002, industria cherestelei. La acestea s-au adăugat, din 2004, Cajvana, 7.279 loc.,  Milişăuţi, 8.442 locuitori.

            Podişul Fălticenilor – se desfăşoară între văile Suceava, Moldova, Siret şi Dealul Ciungi. Este alcătuit din depozite sarmaţiene (gresii, conglomerate calcaroase); are o structură monoclinală cu cădere a stratelor spre sud-est.

            Relieful este format din platouri structurale extinse, la 450 – 560 m altitudine, fronturi de cuestă orientate spre vest, nord – vest, nord, cu intense degradări, văi consecvente şi subsecvente (Şomuzul Mare, Şomuzul Mic). În cadrul său se separă două subunităţi.

  • Depresiunea Liteni, în vest, la altitudinea de 350 – 450 m, într-un sector unde precumpănesc faciesuri marno-argiloase; albiile sunt largi, de la care se dezvoltă glacisuri coluvio-deluviale; satele au în jur de 1.000 de locuitori. Se practică culturi cerealiere, plante tehnice, cartofi, livezi; Şomuzul Mare a depăşit prin câţiva afluenţi linia marilor înălţimi pătrunzând în Valea Moldovei la nivelul terasei de 10 – 15 m a acesteia; Liteni (9.892 loc. în 2002) a fost declarat oraş în 2003.
  • Podişul Şomuz-Tătăruş se remarcă prin masivitate, interfluvii extinse orientate nord-vest – sud-est şi nord – sud, forme de relief structural; în sud-est este un sistem de 7 terase de confluenţă; sate ce au 500...1.000 locuitori cu profil agricol (renumite sunt culturile de meri de la Rădăşeni și Fălticeni).

            Fălticeni a provenit dintr-un târguşor; industria lemnului, textilă, alimentară ş.a.

            Podişul Dragomirnei  - este încadrat de Suceava şi Siret. Are înălţimi de peste 500 m în centru (gresii calcaroase); spre Siret – frunţi de cuestă cu degradări iar spre sud-est – platouri structurale extinse, separate de văi consecvente largi (Dragomirna); pe culmi sunt păduri de cvercinee, uneori de fag (Mitocul Dragomirnei). În nord-est sunt Dealurile sau Șaua Bălcăuţi (400 m; intens fragmentate). Satele sunt pe văile principale sau în bazinete de obârşie (1.000 – 2.000 locuitori). Se practică agricultura complexă.

            Culoarul Sucevei şi Depresiunea Rădăuţi. Se desfăşoară pe 60 km lungime.

  • Depresiunea Rădăuţi se află în nord–vest şi cuprinde lunca largă a Sucevei şi terasele de 5 – 15 m, 30 – 40 m, 60 – 70 m. Se înregistrează geruri frecvente legate de inversiuni termice şi un exces de umiditate; satele sunt pe glacisuri şi pe terase. Municipiul Rădăuţi este atestat documentar ca aşezare în secolul XIV; oraş din 1852; industrii: lemnului (mobilă), chimică, alimentară (alcool, 1881), tricotaje etc.
  • Culoarul Sucevei are 4 – 5 km lărgime; terasele sunt îndeosebi pe stânga, iar lunca – bilaterală. Caracter agricol (cereale, cartofi, plante tehnice). Suceava este atestat documentar în 1388; veche capitală a Moldovei, important centru industrial (alimentară, utilaj pentru industria chimică, agricultură, mobilă, prefabricate), nod feroviar, aeroport, centru universitar. Salcea, oraş din 2004, găzduieşte aeroportul care deserveşte Suceava.

Culoarul Siretului – se întinde pe o lungime de peste 100 km, având lărgimi de 10 - 13 km în zonele de confluenţă cu Suceava şi Moldova unde sunt terase extinse; în rest, lăţimea este de 4 – 6 km. Este dominat de podişurile vecine prin versanţi povârniţi. Relieful este format din luncă (2 – 4 km lăţime) cu o albie mendrată şi despletită, cu numeroase cursuri părăsite şi sectoare cu exces de umiditate. Lunca (cu trepte la 2 m, 4 m, 6 – 8 m) este încadrată de terase (7 – 8 trepte, din care cea de 10 – 15 m are extindere deosebită). Aşezările rurale sunt pe terase, au câte 1.500 – 2.000 de locuitori, profil cerealier, plante tehnice, cartofi. Oraşul Siret este atestat documentar la 1340, capitală a Moldovei în secolul XIV; funcţii de servicii şi industrială (industria uşoară, prelucrarea lemnului). În 2002 avea 9.371 locuitori. În 2003 au devenit oraşe şi Bucecea, (profil agroindustrial, fabrică de zahăr, 5.174 locuitori în 2002) şi Dolhasca (nod feroviar, cherestea, 11.091 loc. în 2002).

            Dealurile Botoşaniului. Dealurile Bour – Dealul Mare sau Dealurile Botoşaniului, au fost numite de V.Mihăilescu (1930) „Podişul înalt din vestul Botoşaniului”, de către Gr. Posea şi L.Badea (hartă) „Culmea Siretului superior” şi de V.Mihăilscu, în 1964, „Culmea Siretului”.

            Dealurile domină Culoarul Siretului prin versanţi abrupţi. Limita faţă de Câmpia Moldovei se află la baza versanţilor povârniţi pe aliniamentul – Dorohoi (vest) – Botoşani (vest) – Flămânzi – Hârlău – Cotnari – Ruginoasa.

            Structura geologică este similară cu a podişurilor Fălticeni şi Dragomirna (gresii, microconglomerate calcaroase care imprimă şi menţin masivitatea şi formele structurale).

            Înălţimi în jur de 400 m (Vf. Tudora 587 m în Dealul Mare). Există mai multe şei de eroziune largi care le împart în mai multe subunităţi: Dealul Ibăneşti, Dealul Bour, Şaua Lozna, Şaua Bucecea, Dealul Corni, Şaua Vorona, Dealul Mare (în est o subunitate Dealul Holm), Şaua Ruginoasa – Strunga. În primele şei, afluenţii Jijiei şi Sitnei au depăşit linia marilor înălţimi pătrunzând în bazinul Siretului unde au efectuat captări până la nivelul terasei de 8 – 10 m. Afluenţii Prutului au împins peste tot cumpăna de ape spre vest şi au detaşat la contactul cu Câmpia Moldovei mici depresiuni de contact.

            Peste 75 % din suprafaţă este acoperită de păduri de cvercinee, iar pe vârfuri – şi de fag. Pe versanţi şi în bazinetele depresionare sunt păşuni, livezi, vii.

            Aşezările se află preponderent la contactul cu Câmpia Moldovei, unde formează un aliniament aproape continuu de sate mari cu economie agricolă (cereale, vii, livezi de meri și cireşi, cartofi, in, sfeclă) sau în şeile largi, unde au economie complexă (de exemplu Bucecea, Ruginoasa, Leorda).

 

 

 

 

 

 

 

Pagină actualizată la 04 Aprilie 2012.