Subcarpatii Curburii

SUBCARPAŢII CURBURII

 

Reprezintă cea mai largă şi mai complexă subunitate a Subcarpaţilor.

Denumirea este legată de aceea a formei în plan a lanţului Carpaţilor, pe care îi înconjoară pe latura externă, amândouă descriind un uriaş „cot” prin care se realizează o trecere de la direcţia nord – sud la alta, est – vest.

Limite şi vecini:

-          se desfăşoară între Trotuş şi Dâmboviţa;

-          sunt situaţi la contactul dintre Carpaţii de Curbură (în nord) şi Câmpia Română (sud şi est);

-          în vest se învecinează cu Subcarpaţii Getici şi Podişul Getic, iar în nord cu Subcarpaţii Moldovei:

Limita faţă de Carpaţii Curburii:

  • are un traseu sinuos, desfăşurându-se în lungul unor localităţi;
  • între culmile montane şi Subcarpaţi există o diferenţă de nivel de până la 100 – 300 m, exprimată prin versanţi cu pantă accentuată acoperiţi cu păduri de fag sau de amestec (fag şi conifere);
  • coincide şi cu desfăşurarea unor linii de fractură importante care separă unităţi structurale cu alcătuire petrografică diferită (gresii în munte; marne şi argile în dealuri).

Limita către câmpie: este trasată pe aliniamnetul unor localităţi, dar:

  • între Dâmboviţa şi Buzău: Subcarpaţii se termină brusc prin versanţi povârniţi;
  • între Buzău şi Trotuş: trecerea se face lin printr-o pantă ce coboară de la 260 m la 130 m;

Elemente de ordin geologic

Se disting prin cea mai complexă structură geologică din tot ansamblul Subcarpaţilor, determinată de:

-          fundamentul de platformă (moesic şi dobrogean) cade spre munte în câteva trepte care la rândul lor sunt fragmentate de falii transversale rezultând blocuri cu poziţie verticală diferită;

-          suprastructura sedimentară care aparţine neozoicului este formată din gresii, marne, argile, conglomerate şi calcare,

-          aceste strate sunt cutate în mai multe sinclinale şi anticlinale; cutele sunt mai strânse şi faliate către munte şi mai largi către exterior;

-          între Trotuş şi Slănicul de Buzău formaţiunile pliocen – cuaternar inferioare alcătuiesc o structură monoclinală în care uneori stratele au fost redresate la verticală;

-          la vest de Slănicul de Buzău se impun „pinteni paleogeni” (Pintenul Ivăneţu şi Pintenul de Văleni), dealuri cu alcătuire predominant grezoasă (similară munţilor), dar cu înălţimi şi fizionomie subcarpatică;

-          apar „sâmburi de sare” care în ascensiunea lor către suprafaţă au dus la boltiri diapire cu dimensiuni diferite; uneori eroziunea a scos la zi sarea în versanţii văilor;

-          la vest de Teleajen sunt formaţiuni mai vechi (cretacice şi paleogen) cutate şi faliate;

 

Subcarpaţii Curburii au suferit în pleistocenul superior intense mişcări de ridicare ce au determinat înălţimi de peste 700 m (în unele locuri peste 900 m). Aceste ridicări continuă şi în prezent, dar cu o intensitate mai redusă.

            Faptul că fundamentul în sectorul vrâncean aparţine unei microplăci care se subduce spre vest şi nord – vest facilitează producerea mişcărilor seismice.

Relieful

            Se remarcă printr-o complexitate aparte determinată de structura geologică diversă şi de gradul înalt de fragmentare:

-          se dezvoltă aliniamnete de depresiuni şi de dealuri cu orientare oarecum paralelă şi în concordanţă cu principalele sinclinale şi anticlinale: pe sinclinale – depresiuni, pe anticlinale – dealuri;

-          în interior: pe rocile paleogene cu rezistenţă mai mare la eroziune, situate spre munte apar culmi înalte, creste, vârfuri separate de şei (aceste sunt pe liniile de falie sau pe roci mai puţin rezistente);

-          la exterior, spre câmpie, rocile sunt din ce în ce mai moi (mio – plocene şi cuaternare), cu rezistenţă mai slabă, iar ca structură s-a impus cea monoclinală (stratele cad spre est şi sud – est).

Acestă situaţie a condus la separarea a două subunităţi:

  • Subcarpaţii interni: alcătuiţi din şirul depresiunilor aflate la contactul cu muntele (depresiuni miocene submontane) încadrate la exterior de un şir de dealuri;
  • Subcarpaţii externi: formaţi din al doilea aliniament de depresiuni şi din dealurile de la contactul cu câmpia; se mai numesc şi „depresiuni subcarpatice intracolinare” (datorită situării lor între două şiruri de dealuri).

Altitudini:

-          cele mai amri înălţimi sunt înregistrate de:

  • dealurile alcătuite din roci cu rezistenţă mare (gresii, microconglomerate, calcare): Dl.Istriţa (749 m);
  • dealuri care au suferit ridicări puternice în Cuaternar: Măgura Odobeşti (966 m).

-          frecvent dealurile au înălţimi între 350 şi 650 m;

-          vetrele depresiunilor: 350 – 500 m;

-          luncile marilor văi: 300 m la contactul cu muntele şi 120 – 150 m la intrarea în câmpie;

Subdiviziuni:

 

  1. I.       SUBCARPAŢII VRANCEI

-          se întind între văile Trotuşului, la nord şi Slănic, la sud;

-          la vest: sunt dominaţi de culmile Munţilor Vrancei, iar la răsărit trec brusc sau uneori lent spre Câmpia Siretului;

-          cuprind:

  • Depresiuni interne (submontane):
    • Depresiunea Vrancei:

-          se desfăşoară între Şuşiţa, la nord şi Râmnic, la sud;

-          are aspectul unui culoar, cu altitudini de 700 m;

-          se axează pe o structură cutată complexă în care predomină mai multe sinclinale;

-          în cadrul ei există mai multe bazinete depresionare (Soveja, Tulnici, Năruja, Paltin, Nereju, Jitia) care au vatra la 400 – 450 m;

-          este închisă la est de un şir de dealuri;

  • Şirul dealurilor subcarpatice interne:
    • Dl. Ouşoru (753 m): la nord de Şuşiţa;
    • Dl. Răchitaş (927 m): între Şuşiţa şi Putna;
    • Dl. Răiuţu (957 m): între Putna şi Milcov;
    • Dl. Gârbova (974 m): între Milcov şi Râmnicul Sărat;
    • Dl. Bisoca (943 m): la sud de valea Râmnicului Sărat;

-          Versanţii acestora sunt afectaţi de alunecări de teren şi ravene;

-          Eroziunea a creat pe Milcov, între Andreiaşu şi Mera, un peisaj ruiniform (pe stratele alcătuite din gresii în alternanţă cu marne şi argile cu poziţie verticală): „zidurile de la Reghiu” (rezervaţie naturală);

-          În localitatea Andreiaşu, pe versantul drept al Milcovului, pe tereasa de 20 – 25 m se manifestă fenomenul natural „Focurile vii” (datorat autoaprinderii la suprafaţă a gazelor naturale care se strecoară de la adâncimi mari, printre crăpăturile stratelor de gresii);

  • Şirul depresiunilor intracolinare este reprezentat de bazinete depresionare, a căror vatră este situată la 350 – 400 m:
    • Răcoasa pe Şuşiţa;
    • Vizantea pe Vizăuţi;
    • Vidra pe Putna;
    • Mera pe Milcov;
    • Dumitreşti pe Râmnicu Sărat;
  • Dealurile subcarpatice externe:
    • Dl. Zăbrăuţiului (Şuşiţei): la nord de Şuşiţa, datorită altitudinilor mai joase se mai numeşte „Platforma Zăbrăuţi”;
    • Dl. Momâia (630 m): între Şuşiţa şi Putna;
    • Măgura Odobeşti (996 m): între Putna şi Milcov; este cel mai înalt deal din Subcarpaţii Curburii;
    • Dl. Deleanu (693 m): între Milcov şi Râmna;
    • Dl. Blăjani (483 m): între Câlnău şi Slănicul de Buzău;
    • Dl. Căpăţâna (592 m): între Râmna şi Râmnicul Sărat;

 

  1. II.    SUBCARPAŢII BUZĂULUI

-          Se desfăşoară între văile Slănicul de Buzău şi Teleajen; doar în sud-vest trec de pe Teleajen pe Cricovul Sărat;

-          În nord sunt net dominaţi de culmile Munţilor Buzăului, iar la sud se termină brusc deasupra câmpiei (diferenţa de nivel între cele două unităţi de relief este ce cca 200 – 400 m);

-          Cuprind mai multe subunităţi:

  1. Prima subunitate se desfăşoară între văile Slănicul de Buzău şi Buzău şi cuprinde:

-          Depresiunea Lopătari situată pe Slănicul de Buzău, la contactul cu muntele;

-          Depresiunea Pătârlage situată pe Buzău;

-          Dealurile Blidişel (819 m) şi Dâlma (800 m);

-          Depresiunea Policiori (Berca - Arbănaşi): în vatra căreia emanaţiile de gaze din adânc încărcate cu apă şi argilă au dus la dezvoltarea unor platouri cu vulcani noroioşi (Berca, Pâclele Mari, Pâclele Mici, Arbănaşi);

  1. A două subunitate se desfăşoară între văile Buzău şi Teleajen şi cuprinde Depresiunea Chiojd, închisă de Pintenul Ivăneţu;
  2. A treia subunitate se desfăşoară între Buzău (la est şi nord) şi Cricovul Sărat (la vest) şi cuprinde:

-          Depresiunea Nişcov: străbătută de râul cu acelaşi nume;

-          Dealul Ciolanu, Dealul Istriţa (750 m) şi Dealul Mare (609 m);

-          La obârţia văii Săratei, într-un bazinet depresionar s-a dezvoltat staţiunea balneoclimaterică Sărata Monteoru (pe baza unor bogate izvoare ce apar la baza versanţilor); aici se află celebra „mină-sondă” cu exploatări de ţiţei prin sistemul galeriilor;

Între cele trei subunităţi se află valea Buzăului.

 

III. SUBCARPAŢII PRAHOVEI

Se desfăşoară între văile Teleajen (la est) şi Dâmboviţa (la vest); cuprind:

-          Subcarpaţii Teleajenului

-          Subcarpaţii Ialomiţei;

Subcarpaţii Teleajenului cuprind:

-          Subunitatea internă este alcătuită din:

  • Dealuri relativ bine împădurite cu înălţimi mari pe aliniamentul celor doi pinteni paleogeni (Homorâciu şi Văleni);
  • Depresiuni: Vălenii de Munte, Slănic, Aluniş, Câmpina, Comarnic;

-          Subunitatea externă cuprinde:

  • Dealurile Băicoi, Degeraţi, Bucovel;
  • Depresiunea Podeni.

Subcarpaţii Ialomiţei cuprind:

  • Depresiuni mici: Fieni, Pucioasa;
  • Dealuri cu altitudini de 500 – 800 m;

Clima

-          Are caracter temperat – continental;

-          Regimul termic:

  • Temperaturi medii anuale: 7 – 80C lângă munte şi 10 – 110C lângă câmpie;
  • Temperaturi medii în ianuarie: - 3.... – 20C;
  • Temperaturi medii în iulie: 17 – 200C;

-          Precipitaţiile:

  • 600 mm/an (la exterior) şi 750 mm/an (la contactul cu muntele);
  • Au repartiţie neuniformă în timpul anului;
  • Cele mai multe cad în intervalul aprilie – iunie şi sub formă de averse în iulie – august;

-          Prezenţa fenomenului de föehn determină uscăciune şi secete în sezonul cald, ierni mai surte şi mai blânde;

Reţeaua hidrografică

-          Este formată din râuri afluente Siretului, Ialomiţei şi, în vest, se varsă câteva în Dâmboviţa;

-          Râurile care izvorăsc din Carpaţi şi traversează în întregime Subcarpaţii (Putna, Râmnicu Sărat, Buzău, Teleajen, Prahova, Ialomiţa, Dâmboviţa) iar altele doar parţial (Zăbala, Doftana): au albii largi prin care curg debite mari (10 – 20 m3/s);

-          Râurile subcarpatice cu izvoare la marginea muntelui (Şuşiţa, Slănic, Proviţa) sau pe versanţii dealurilor înalte (Milcov, Râmna, Cricovul Sărat, Cricovul Dulce): au albii largi, dar debite mai mici (1 – 3 m3/s);

-          În sezonul cald, în intervalele secetoase, albia minoră se reduce mult ca lăţime, iar uneori la cele mai mci chiar seacă;

Lacurile:

-          Microdepresiuni de tasare în formaţiuni salifere: Meledic;

-          Saline prăbuşite: Slănic, Telega;

-          Lacuri de acumulare: Pucioasa pe Ialomiţa (pentru a satisface necesităţile economice ale oraşului Târgovişte).

Ape minerale:

-          Au conţinut variat de săruri;

-          Provin din circulaţia prin depozite miocene;

-          Au fost captate şi folosite în scop balnear: Sărata Monteoru, Moreni, Pucioasa, Vizantea, Soveja;

-          Ape iodurate sulfatate: Poiana, Câmpina, Vulcana.

Vegetaţia:

-          Este reprezentată de păduri de foioase, alcătuite din gorun şi gorun cu carpen, iar spre exterior gorun cu gârniţă, cer, tei;

-          La contactul cu muntele şi pe dealurile mai înalte apar păduri de fag în amestec cu bradul (la peste 800 m) sau cu gorunul (la sub 700 m);

-          Între Buzău şi Râmnicul Sărat, silvostepa înaintează mult pe dealurile de la exterior, datorită efectelor foehnale;

-          O mare parte din aceste păduri a fost defrişată, locul lor fiind luat de pajişti secundare şi mai ales de culturi pomicole, viticole sau cerealiere.

-          În Subcarpaţii Buzăului (datorită condiţiilor climatice locale şi expoziţiei versanţilor) apar plante termofile (scumpie, mojdrean, liliac sălbatic);

-          Pe terenurile argilo – grezoase sărăturate de la Pâclele Mari: endemisme (Nitraria schoberi - gărdurăriţa);

-          În luncile râurilor mari există zăvoaie;

-          Pe argile sărăturoase: plante halofile (Slănic, Telega, Meledic).

Fauna: este caracteristică pădurilor de deal: cervidee, mistreţi, multe păsări, insecte;

Solurile:

-          Molisoluri: în jumătatea exterioară a subcarpaţilor;

-          Cambisoluri: pe dealurile subcarpatice mai înalte, sub pădurile de foioase ca şi în depresiunile mai închise;

Rezervaţii naturale:

-          Relief carstic dezvoltat pe sare: Meledic, Slănic;

-          Calcarele de la Bădila;

-          „focurile vii” de la Andreiaşu şi Lopătari;

-          Vulcanii noroioşi de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici;

Populaţia

-          Subcarpaţii Curburii constituie una din regiunile cu populaţie numeroasă din ţara noastră (peste 750 000 loc);

-          Densitatea populaţiei:

  • 70 – 100 loc/km2 în Subcarpaţii Vrancei şi Buzăului;
  • 100 – 150 loc/km2: culoarele de vale şi depresiuni, versanţii dealurilor dinspre câmpie;
  • 250 loc/km2: Subcarpaţii Prahovei.

-          Bilanţ natural pozitiv;

-          Migraţii permanente spre oraşele din vecinătate (Ploieşti, Târgovişte, Buzău, Focşani);

-          Raportul dintre valorile mişcării naturale şi migratorii în ultimele decenii ale sec. XX, pun în evidenţă două aspecte:

  • În Subcarpaţii Prahovei bilanţul natural ridicat a depăşit pierderile prin plecările definitive, în localităţile de aici existând un excedent de populaţie (mai ales în satele mai mari cu profil economic mixt);
  • În Subcarpaţii Buzăului şi Vrancei, bilanţul natural chiar dacă este pozitiv, este inferior plecărilor (situaţie impusă de posibilităţile economice limitate).

-          După 1990 doar o mică parte din populaţia din oraşe s-a reîntors (îndeosebi în satele din culoarele văilor mari).

Aşezările umane

Satele :

-          Au desfăşurare lineară (în lungul căilor de comunicaţie) sau răsfirată (din luncă sau podul teraselor, pe versanţi);

-          Au peste 1500 loc.

-          Au profil economic complex;

Satele mai mici: sunt sitaute pe văi secundare sau pe unele dealuri; au o economie bazată pe creşterea animalelor, culturi pomicole sau cerealiere;

Satele mai mari: sunt situate la contactul cu câmpia; s-au dezvoltat pe baza pomiculturii şi viticulturii.

Oraşele:

  • Câmpina:

-          Este cel mai mare oraş ca număr de locuitori (38 800 loc);

-          Industrie: constructoare de maşini, rafinărie, textilă, prelucrarea lemnului;

-          Atestat documentar 1503;

  • Comarnic: 13 300 loc.
  • Breaza: 18 000 loc.; staţiune balneoclimaterică, fabrică de mecanică fină.
  • Vălenii de Munte: 13 300 loc.
  • Slănic: 7 000 loc, staţiune balneoclimaterică, tradiţii în extracţia sării (primele extracţii în sec.al - XVII - lea).
  • Boldeşti – Scăeni:11 500 loc
  • Plopeni: 9 600 loc
  • Fieni: 8 000 loc., situat pe Ialomiţa, ind.materialelor de construcţie;
  • Pucioasa: 15 200 loc., staţiune balneoclimaterică;
  • Moreni: 21 000 loc., situat pe valea Cricovului Sărat; vechi şi însemnat centru petrolier.

Economia

Industria:

  • Industria energetică
  • Petrolul:

-          În anul 1852 la Râfov a fost amenajată prima rafinărie unde se obţinea gazul necesar iluminării Bucureştiului;

-          În prezent petrolul se extrage la: Boldeşti, Ţintea, Băicoi, Câmpina, Urlaţi (jud. Prahova), Berca – Arbănaşi, Sărata Monteoru (jud. Buzău), Gura Ocniţei, Moreni, Aninoasa (jud.Dâmboviţa);

-          Se rafinează la Ploieşti şi Câmpina.

  • Cărbune:

-          Sunt de calitate inferioară; se exploatează la Filipeştii de Pădure (jud.Prahova), Sotânga, Mărgineanca, Gheboieni (jud.Dâmboviţa);

-          Sunt utilizaţi la termocentrala Doiceşti şi local, la transportul feroviar şi pentru încălzit.

  • Industria energiei electrice:

-          Termocentrală: Doiceşti;

-          Hidrocentrale mici: Măneciu – Ungureni (pe Teleajen), Lopătari (pe Slănicul de Buzău).

  • Ind.constructoare de maşini:

-          Utilaj petrolier: Câmpina, Moreni, Plopeni;

-          Utilaj electric: Fieni;

-          Mecanică fină: Breaza;

  • Ind.chimică: acid sulfuric: Câmpina;
  • Ind.materialelor de construcţie:

-          Ciment şi azbociment: Fieni şi Comarnic;

-          Var: Gura Beliei, Măgura;

-          Ipsos: Comarnic;

-          Cărămizi şi ţiglă: Bucov, Doiceşti;

-          Geamuri: Boldeşti – Scăieni (pe baza nisipului cuarţos extras din versanţii dealurilor de la Vălenii de Munte).

  • Ind. lemnului:

-          Cherestea: Moreni, Pucioasa, Măneciu – Ungureni, Vălenii de Munte, Câmpina;

-          Mobilă: Câmpina.

  • Ind. textilă:

-          Fire, ţesături din bumbac, in, cânepă: Pucioasa;

-          Produse artizanale: Comarnic, Breaza;

-          Confecţii: Câmpina.

  • Ind. alimentară:

-          Prelucrarea fructelor: Vălenii de Munte, Slănic;

-          Sare pentru alimentaţie: Slănic.

Agricultura:

-          Pe terasele râurilor şi în vatra depresiunilor se practică culturi cerealiere (mai ales porumb);

-          Pe cei mai mulţi versanţi: livezi de pruni, meri, cireşi, vişini;

-          Pe versanţii calcaroşi (Dealul Mare – Istiţa) şi pe cei cu expunere sudică şi sud – estică se întind plantaţii viticole care alcătuiesc podgorii renumite, ce se prelungesc din câmpie: Bucov, Valea Călugărească, Urlaţi, Tohani, Pietroasele, Râmnic, Coteşti, Odobeşti, Panciu, Jariştea.

-          Pe baza păşunilor şi fneţelor de pe versanţii dealurilor înalte s-a dezvoltat creşterea animalelor.

Căile de comunicaţie:

-          Cele principale se desfăşoară în lungul culoarelor râurilor Dâmboviţa, Ialomiţa, Prahova, Teleajen, Buzăului, Putna, Trotuş;

-          Căi ferate:

  • Pe Ialomiţa: Târgovişte – Moroieni;
  • Pe Teleajen: din Ploieşti spre Slănic şi Măneciu – Ungureni;
  • Pe Buzău: Buzău – Nehoiu;

Turismul: obiective turistice:

-          „focurile vii” de la Lopătari, Andreiaşu de Jos;

-          Carstul pe sare de la Meledic şi Slănic;

-          Lacurile Bisoca, Meledic, Slănic, Telega;

-          Cheile Doftanei;

-          Vestigii istorice: la Sărata Monteoru şi la Pietroasele (urme ale unui castru şi locul unde a fost descoperit celebrul tezaur „Cloşca cu puii de aur”);

-          Case memoriale: la Câmpina: N.grigorescu şi B.P.Haşdeu;

-          Staţiuni balneoclimaterice: Sărata Monteoru, Slănic, Breaza, Pucioasa – Vulcana, Ţintea.

 

 

 

 

Bibliografie:

 

Ielenicz, M., Pătru Ileana, Clius Mioara, 2005, Subcarpaţii României, Editura Universitară, Bucureşti.

 

 

 

 

 

 

 

Pagină actualizată la 15 Mai 2012.