Cursul urmăreşte să transmită o serie de concepte şi metode de bază ale stilisticii, să creeze abilitatea de diagnosticare stilistică, de recunoaştere a tipurilor de comunicare orală/scrisă în limba română contemporană, a interferenţelor între stiluri, precum şi a „amprentelor stilistice” individuale. Noţiunile fundamentale sunt articulate în trei secvenţe, corespunzând unor tipuri diferite şi complementare de stilistică: a) stilistica oralităţii, b) stilistica funcţională, c) stilistica şi poetica textului literar. Secţiunea de stilistică a oralităţii va trece în revistă principalele trăsături ale comunicării orale, ale varietăţilor „de proximitate” (limbaj popular, familiar, argotic), precum şi posibilităţile de transpunere a lor în scris – de la notaţiile imperfecte şi eşantioanele documentare până la mimesis-ul literar. Secţiunea consacrată stilurilor funcţionale va prezenta principalele tipuri de limbaje (ştiinţific, tehnic, juridic, administrativ, publicistic, politic, religios), dar şi varietăţile minore, ilustrate de diferite tipuri textuale (publicitar, epistolar etc.). Ultima secvenţă a cursului prezintă procedee fundamentale care individualizează limbajele literaturii.
Seminarul propune analize şi interpretări de texte din toate cele trei zone de interes (transcrierea oralităţii – stilurile funcţionale – textul literar).
Evaluare. Participarea la examen este condiţionată de frecventarea seminarului şi de prezentarea unui referat. Examenul constă într-o probă scrisă (jumătate din proba de LRC-1), cu două puncte: a. cunoştinţe teoretice; b. abilităţi de analiză de text. La stabilirea notei se ţine cont şi de participarea activă la seminar (discuţii, calitatea referatului). Nota finală a probei LRC-1 este media dintre nota subiectului de Stilistică şi cea a subiectului de Lexicologie.
Exemplu de subiect (din sesiunea ianuarie 2010):
Exemplu
Bibliografie generală
Irimia, Dumitru, 1986: Structura stilistică a limbii române contemporane, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.
Irimia, Dumitru, 1999: Introducere în stilistică, Iaşi, Polirom.
Coteanu, I., 1973: Stilistica funcţională a limbii române. Stil, stilistică, limbaj, Bucureşti, Editura Academiei.
Iordan, Iorgu, 1975: Stilistica limbii române, Bucureşti, Editura Ştiinţifică (I ediţie: Institutul de Lingvistică Română, 1944).
Ionescu Ruxăndoiu, Liliana, 1991: Naraţiune şi dialog în proza românească, Bucureşti, Editura Academiei.
Gheţie, I., 1982: Introducere în studiul limbii române literare, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică (cap. "Stilurile limbii române literare").
Zafiu, Rodica, 2001: Diversitate stilistică în româna actuală, Bucureşti, EUB.
CURSURI
1. (20 nov. 2012) Stilistică, stil. Diversitatea stilistică a limbii române
Stilistica_curs_1_2012
2. (27 nov. 2012) Stilistica oralităţii. Oralitate/scris
Stilistica_curs_2
3. (4 dec. 2012) Popular, familiar, argotic.
Stilistica_3a Pop2012
Stilistica 3b-Fam-arg2012
Stilistica_3c vulg2012
4. (11 dec. 2012) Limbaje ştiinţifice şi tehnice. Limbajul juridic şi administrativ. Limbajul religios.
Stilistica_curs_4_2012
5. (18 dec. 2012) Limbajul politic. Limbajul publicistic. Limbajul publicitar.
Stilistica_curs_5-2012
6. (8 ian. 2013) Limbajul literaturii. Poezia
Stilistica curs 6-2013
7. (15 ian. 2013) Limbajul literaturii. Proza
Stilistica curs 7-2013
SEMINAR
http://www.unibuc.ro/prof/constantinescu_m_v/resurse.php
Chestionar de evaluare a cursului
Chestionar
Pagină actualizată la 04 Februarie 2013.