Literatura chineza moderna si contemporana

Cursul este conceput cronologic şi îşi ia ca început anul 1840; anul 1949 reprezintă graniţa dintre cele două semestre, una nu numai cronologică, ci şi logică, din perspectiva mutaţiilor politice radicale ale timpului.

Pe primul semestru, materia studiată începe cu o sumă de romane de tranziţie către modernitate, centrîndu-se apoi pe practicile, instituţiile şi formele „primei modernităţi”, cea a primului deceniu al secolului 20. Sînt parcurse eseuri, manifeste literare, filozofie, în pregătirea tranziţiei către însemnatul deceniu al doilea, care a marcat nu numai întemeierea Republicii chineze (1911), ci şi apariţia „Mişcării pentru noua cultură” precum şi esenţialul moment 4 mai 1919.

În anii 1920, accentul se mută către formele de înscriere în cîmpul literar adoptate de noua literatură (asociaţii, reviste) şi către primele experimente literare semnificative. Scriitorii discutaţi includ nume precum Lu Xun, Lao She, Yu Dafu, Zhou Zuoren, Ba Jin, Ye Shengtao, Wu Zuxiang etc.

Anii 1940 sînt dedicaţi în principal unui număr de cîţiva mari scriitori, ale căror mijloace de expresie semnalează un moment de deplină modernitate a literelor chineze.

Semestrul al doilea continuă cronologic şi se deschide prin parcurgerea tezelor lansate la Yan’an în 1942 de Mao Zedong şi care au jalonat practic traseul literaturii chineze pentru următorii aproape 40 de ani. Predominanţa realismului socialist în literatura chineză pînă către 1980 face ca următorul reper luat în discuţie să fie „literatura căutării rădăcinilor” de la începutul anilor 1980. Scriitori precum Ah Cheng şi Han Shaogong semnalează concentrarea prelegerilor pe acest deceniu, marile nume ale avangardei de la sfîrşitul aceloraşi ani 80 fiind apoi discutate în detaliu.

 

Pagină actualizată la 17 Aprilie 2011.