Universitatea din București sprijină inițiativa umanitară a colegilor studentei Alexandra Aron, care au inițiat ampla acțiune de ajutorare materială sugestiv intitulată "Arătați că vă pasă!" Așa cum se menționează în apelul adresat tuturor celor care pot și doresc să ofere sprijin și ajutor în situația grea prin care trece colega lor diagnosticată cu tumoră cerebrală canceroasă, costurile intervenției chirurgicale ce poate fi efectuată la o clinică din străinătate se cifrează la 20.000 euro.
Conducerea Universității din București s-a oferit să acorde studentei sale, care urmează cursurile Facultății de Limbi Străine, un ajutor material în valoare de 5000 lei.
Pe lîngă sprijinul ce ar putea fi oferit de alte instituții sau persoane fizice, adresăm Ministerului Sănătății și Ministerului Educației, Cercetării și Inovării apelul călduros de a găsi modalități concrete de sprijinire a acestei tinere de 20 de ani pentru a se putea vindeca.
Toți cei care vor să-i acorde sprijinul material de care are atîta nevoie, pot primi informații suplimentare la tel. 0722.588.700 (mama Alexandrei), sau 0726.00.62.62 (Anca Nedu, colega Alexandrei).
|