Miercuri, 10 februarie 2010, Universitatea din București a găzduit în Sala de Concerte a Casei Universitarilor, cel de-al patrulea concert din seria “Prietenii Muzicii”. Doi tineri muzicieni, Daniel Mihai și Any-Clara Mihai, au încântat cu siguranță publicul prezent demonstrându-și măiestria la vioară. A prezentat muzicolog Octavia Angelescu.
Programul a cuprins: Francois Joseph Gossec - Duett în d moll, Karl Stamitz - Duo în d dur, G.F.Telemann - Sonata Canon nr. I, Sonata Canon nr. V, David Webber - Irregular Dances.
.
Concertul face parte din programul “Oportunități la tine acasă” finanțat de către Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România și Exces Music. Programul „Oportunități la tine acasă” a debutat în septembrie 2009 ca eveniment anual dedicat susținerii financiare și profesionale a tinerilor din domeniul muzicii culte. Proiectele din cadrul acestui program urmăresc scopul comun de a oferi interpreților talentați șansa de a acumula experiența necesară unei cariere de succes, ajutându-i, în același timp, să obțină un venit periodic din prestațiile artistice.
Violonistul Daniel Mihai a absovit în anul 2007 Universitatea Națională din București ca șef de promoție. A colaborat cu Filarmonica George Enescu, susținând recitaluri la Ateneul Român. În prezent este doctorand și de mai bine de șase luni este profesor titular de vioară al Colegiului Național “Regina Maria” din Constanța, unde încearcă să inspire bucuria de a învăța, de a trăi și percepe muzica, arta viorii. Tot în postura de profesor are privilegiul și onoarea de a o îndruma și a o sfătui și pe sora lui Any-Clara Mihai, elevă în clasa a XII-a la același Colegiu.
Următorul concert din stagiune va avea loc în 10 martie 2010, ora 19.00, la Casa Universitarilor, (Str. Dionisie Lupu nr. 46 – strada paralelă cu Str. Pitar Moș).
|