English Version of this page Versiune pentru imprimare a paginii Cautare in site
PRIMA PAGINA > DESPRE NOI > Din trecutul UB > Repere istorice

Repere istorice

Înființată prin Decretul nr. 765 din 4 / 16 iulie 1864 al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza și reclamându-se ca succesoare a structurilor de învățământ superior inaugurate de Academia Domnească (1694), Universitatea din București a contribuit și contribuie în mod decisiv la dezvoltarea și modernizarea învățământului, științei și culturii românești.

1694

Domnitorul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, (1688-1714) fondează la București Academia Princiară de la Sf. Sava, la  îndemnul stolnicului Constantin Cantacuzino, ilustru cărturar umanist cu studii la Padova. Învățământul se face în limba greacă.

1776

Domnitorul Țării Românești Alexandru Ipsilanti (1774-1782) reformează programa studiilor la Academia Sf. Sava, unde, pe lângă limba latină, se predau acum cursuri de franceză și italiană.  Între 1776 - 1779 se construiesc noi localuri pentru Academie.

1818

Cărturarul transilvănean Gheorghe Lazăr creează Școala de la Sfântul Sava, cu predare în limba română.

1832

În urma reformei școlare a lui Petrache Poenaru, la Colegiul Național Sf. Sava sunt create cursuri superioare juridice și științifice.

1850

Reforma învățământului, ocazie cu care sunt dezvoltate cursurile superioare cu caracter juridic și științific de la Colegiul Național Sf. Sava.

1854

Prima promoție de juriști.

1855

Carol Davila creează Școala Națională de Medicină și Farmacie.

1857

Se pune piatra fundamentală a Palatului Universității din București.

1859

Se creează Facultatea de Drept.

1863

Sunt înființate Facultatea de Științe și Facultatea de Litere.

1864,iul. 4 / 16

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859 - 1866) creează Universitatea din București, care reunește într-un singur corp Facultățile de Drept, Științe și Litere.

1869

Se creează Facultatea de Medicină prin transformarea Școlii Naționale de Medicină și Farmacie.

1884

Crearea Facultății de Teologie, care este pusă din 1890, sub autoritatea Universității din București.

1898

Înființarea Seminarului Pedagogic Universitar, care continuă activitatea Școlii Normale Superioare ce a funcționat între anii 1890-1898.

1906

Crearea Institutului Geologic.

1908

Crearea Observatorului Astronomic.

1913

Crearea Institutului Electrotehnic Universitar.

1914

Crearea Institutului de Studii și Cercetări privitoare la Europa de Sud-Est.

1916 - 1918

Datorită ocupației străine, Universitatea din București este închisă.

1919

Înființarea Institutului Social Român.

1921

Înființarea Facultății de Medicină Veterinară, continuatoarea Școlii Veterinare fondate în 1861.

 

- Fondarea Institutului de Seruri și Vaccinuri.

1923

Crearea Facultății de Farmacie, care devine a șaptea facultate a
            Universității din București.

1924

Crearea Institutului Medico-Legal Mina Minovici.

1934 - 1936

Construirea Palatului Facultății de Drept.

1941

Se crează Institutul de Statistică și Actuariat.

1942

Promulgarea Legii învățământului superior, cel mai modern act legislativ din acest domeniu.

1944

Crearea Institutului de Cercetări Geografice al României. Declanșarea procesului de epurare a corpului universitar după 23 august, caracterizat prin abuzuri și represalii din partea noilor  autorități aflate în orbita partidului comunist.

1948

Promulgarea Legii de Reformă a învățământului, grefarea modelului sovietic de învățământ superior. Amplă reorganizare a Universității din București. Facultățile de Teologie, Medicină Umană și Medicină Veterinară se desprind de Universitate. Institutele universitare sunt desființate și se creează institute subordonate Academiei Republicii Populare Române.

1975

O serie de institute de cercetare sunt integrate Universității din București.

1989, nov.

Universitatea din București dispunea de numai 6 facultăți, cu 8000 de studenți, în urma desființării abuzive a numeroase catedre și facultăți.

1990

Debutul unui proces de renaștere a Universității din București. Se creează noi facultăți, se reorganizează radical învățământul, se înființează noi catedre și centre de cercetare, se mărește semnificativ numărul de studenți. Creșterea spectaculoasă a contactelor și colaborărilor internaționale ale Universității din București.

1994

300 de ani de la înființarea Academiei Domnești și 130 de ani de la întemeierea structurilor moderne ale Universității din București.

1996

Adoptarea Cartei Universității din București. 

1999

Adoptarea Planului Strategic al Universității din București.

2000

Universitatea din București are un număr de 18 facultăți cu un număr de peste 20.000 de studenți și 3000 de posturi didactice.
 

2004

Se înființează cea de a 19-a facultate - Facultatea de Administrație. Universitatea din București are peste 30.000 de studenți și 3000 de posturi didactice.

© Universitatea din Bucuresti. Toate Drepturile Rezervate. UB Policy on Cyberspace |