Căutare
Generic filters
Exact matches only
Filter by Custom Post Type

În perioada 2-6 iulie 2018 Universitatea din București, în parteneriat cu Asociația Internațională de Limbă și Literatură Catalană (AILLC) organizează cea de-a XVIII-a ediție a Colocviului Internaţional de Limbă şi Literatură Catalană. Evenimentul este găzduit de Facultatea de Drept a Universității din București (Bd. Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46).

Conferința inaugurală a colocviului a fost susținută de traducătoarea Jana Balacciu Matei (Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti” din Bucureşti) și a avut drept temă „Traducerile din catalană în română – şuvoaie purtătoare de istorii care redau istoria” („Les traduccions del català al romanès – rierols que porten històries per explicar la història”). Pe de altă parte, conferința de încheiere, „Exprimarea posesiei în Atlasul Lingvistic al zonei catalanofone” („Com s’expressa la possessió en l’Atles Lingüístic del Domini Català”), va fi suținută de prof. Lídia Pons (Universitatea din Barcelona).

Această ediţie a Colocviului coincide cu împlinirea a douăzeci și cinci de ani la înfiinţarea Lectoratului de Catalană în anul universitar 1992-1993 în cadrul Departamentului de Lingvistică Romanică, Limbi şi Literaturi Iberoromanice și Italiană. Pentru mai multe informaţii despre predarea limbii catalane în România puteţi citi acest articol.

La eveniment vor lua parte aproximativ o sută de invitați, atât cercetători şi filologi români interesaţi de domeniul catalanisticii, cât şi alţi specialişti şi profesori veniţi din Cehia, Elveția, Franța, Germania, Israel, Italia, Polonia, Rusia, Spania, Statele Unite ale Americii, Ungaria şi Serbia, care vor aborda teme ştiinţifice din domeniul limbii, literaturii, traductologiei și didacticii catalane.

Comunicările vor fi grupate în patru secţiuni de lucru, în cadrul cărora se vor susţine trei conferinţe plenare:

  1. Secţiunea Catalana și limbile romanice: studii comparative în sincronie și în diacronie – conferinţa „De unde vin cauzalele? Între gramaticalizare şi localizare”, prezentată de prof. Manuel Pérez Saldanya (Universitatea din Valencia).
  2. Secţiunea Influența clasicilor literaturii universale asupra literaturii catalane – conferinţa „Triptic de traducere: Víctor Català, Salvador Espriu şi Carme Riera”, prezentată de prof. Francesco Ardolino (Universitatea din Barcelona).
  3. Secţiunea Figura traducătorului (din și înspre catalană) și rolul acestuia – conferinţa „Traducători de încredere sau încrederea traducătorilor şi a editorilor în perioada postbelică”, prezentată de prof. Montserrat Bacardí (Universitatea Autonomă din Barcelona).
  4. Secţiunea Didactica limbii catalane ca limbă străină și noile tehnologii. Prezenţa noilor tehnologii în sala de clasă a devenit o realitate. Care sunt avantajele şi inconvenientele folosirii ei?

Programul colocviului cuprinde, printre alte activităţi, o masă rotundă cu tema „Canonul: care canon?” care îi va avea ca invitaţi pe criticii literari şi scriitorii Marius Chivu şi D. Sam Abrams, moderată de Izaskun Arretxe (Institutul „Ramon Llull”). De asemenea, în cadrul evenimentului va fi organizat un concert de piese muzicale catalane şi româneşti, în interpretarea sopranei Simona Jidveanu, acompaniată de pianista şi traducătoarea Lavinia Coman.

Mai multe informații cu privire la cea de-a XVIII-a ediție a Colocviului Internaţional de Limbă şi Literatură Catalană pot fi obținute la adresele de mail humanities@icub.unibuc.ro și aillcbucarest@gmail.com.

AILLC este o asociație internaţională care reuneşte filologi din întreaga lume, precum şi specialişti în studii de catalanistică. Asociația organizează un colocviu o dată la trei ani pentru a dezbate teme ştiinţifice din domeniu. În anii anteriori, colocviile s-au desfăşurat la Strasburg (1968), Amsterdam (1970), Cambridge (1973), Basel (1976), Andorra-Barcelona (1979), Roma (1982), Salou-Tarragona (1985), Toulouse (1988), Alicante-Elche (1991), Frankfurt am Main (1994), Palma de Mallorca (1997), Paris (2000), Girona (2003), Budapesta (2006), Lleida (2009), Salamanca (2012) şi Valencia (2015).

Share This