Căutare
Generic filters
Exact matches only
Filter by Custom Post Type

Colegiul Noua Europă – Institutul de Studii Avansate din București lansează competiția pentru bursele aferente anului universitar 2019-2020. Programul se adresează cadrelor didactice și cercetătorilor din România și din străinătate aflați la începutul carierei lor, cu arii de interes în științe umaniste și sociale, drept și economie.

Pentru a aplica, candidații trebuie să dețină titlul de doctor. Se acordă statut prioritar candidaților aflați la începutul carierei lor și acelora care nu au beneficiat de o bursă NEC înainte. Limbile străine folosite sunt engleză, franceză și germană. Totodată, se recomandă o bună cunoaștere a limbii engleze.

Candidaturile se depun în format electronic, la adresa applications@nec.ro, cu subiectul „NEC Fellowship”, până la 7 decembrie 2018. Candidații vor fi notificați în privința rezultatelor selecției în prima jumătate a lunii martie 2019. Ulterior, candidații selectați vor fi invitați la un interviu, care se va desfășura în intervalul 10-12 aprilie 2019. Formularul de înscriere poate fi descărcat de aici.

Durata pentru care se acordă bursele este fie de un an universitar complet (10 luni, începând cu octombrie 2019), pentru cercetători români și străini, sau de un semestru (5 luni, începând cu octombrie 2019 sau martie 2020), pentru cercetători din străinătate.

Bursele constau într-o indemnizație lunară de 750 euro (neimpozabili), cazare în București, decontarea drumului din țara de origine sau de reședință în București și înapoi și decontarea drumului pentru vacanțele de sezon. În plus, cei care beneficiază de bursă pentru întregul an academic au dreptul la un stagiu de cercetare de o lună într-o altă țară, la alegere (1.500 Euro pentru transport, cazare și diurnă). Bursierii vor avea de asemenea acces la biblioteca NEC și la toate resursele și bazele de date electronice.

Ca parte a obligațiilor lor, bursierii vor lucra la propriile proiecte și vor lua parte la activitățile științifice organizate de Colegiul Noua Europă. La finalul perioadei, fiecare bursier va preda un proiect de cercetare, în care să își va prezenta rezultatele activității din perioada în care a beneficiat de bursă. Proiectele vor fi incluse într-o publicație NEC.

Mai multe informații despre bursele NEC pot fi accesate aici.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.

Share This