Căutare
Generic filters
Exact matches only
Filter by Custom Post Type

Apel pentru creșterea calității învățământului superior

și a cercetării, pentru întărirea autonomiei universitare

și consolidarea ariei europene a educației

Universitatea din București lansează un apel public menit să aducă în discuție nevoia de intervenție în domeniul politicilor publice europene pentru creșterea calității învățământului superior și a cercetării, întărirea autonomiei universitare și consolidarea ariei europene a educației.

Senatul Universităţii din Bucureşti a votat în unanimitate apelul, care atrage atenția că „generațiile tinere, cetățenii europeni și elitele viitoare culturale, științifice, economice și politice trebuie să fie formate într-un spirit liber, independent de ideologiile de partid, în acord cu valorile fundamentale continentale.”

Universitatea din București inițiază, astfel, câteva propuneri de politici publice în ceea ce privește învățământul superior, cercetarea și corelarea cu piața muncii, politici care vizează spațiul european.

Este vorba, printre altele, de elaborarea unui sistem european de clasificare a universităților și de încurajarea, la nivel european, a alocării unor cuantumuri minimale din PIB, de către fiecare stat membru UE, în construcția bugetelor naționale pentru finanțarea educației și a cercetării științifice. Nu în ultimul rând, se propune înființarea, prin intermediul Eurostat, a unui sistem de monitorizare a traseelor ocupaționale ale absolvenților de programe universitare din toate țările UE, pentru o mai bună adaptare a sistemelor de educație la piața europeană a muncii.

Universitatea din București invită pe toţi cei care doresc să se alăture acestui demers să semneze apelul publicat aici: https://bit.ly/2vQna58 (la acelaşi link puteţi consulta şi textul integral al apelului).

În numele tuturor acelora care aderă la principiile, valorile și propunerile enunţate, UB va trimite acest apel Preşedintelui Comisiei Europene, dl. Jean-Claude Juncker, Comisarului european pentru educaţie, cultură, tineret şi sport, dl. Tibor Navracsics, Comisarului european pentru cercetare, ştiinţă şi inovare, dl. Carlos Moedas, şi altor instituţiilor europene cu atribuţii în educaţie şi cercetare.

Totodată, Universitatea din București va organiza o dezbatere amplă asupra acestor propuneri de măsuri, la care va invita actorii din educație și cercetare la nivel național și european, având ca obiectiv consolidarea ariei europene a educației.

Share This