Căutare
Generic filters
Exact matches only
Filter by Custom Post Type

În această vară, Universitatea din București, în parteneriat cu Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN-HH) și cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), organizează, sub egida Comunității Educație pentru Științe prima ediție a Școlii de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele.

Destinate atât elevilor de liceu, cât și cadrelor didactice care predau discipline STEM în învățământul secundar gimnazial și liceal, cursurile se vor desfășura în perioada 27 august – 3 septembrie 2018 și vor fi organizate în două secțiuni.

Astfel, elevii de liceu vor avea ocazia de a realiza diferite exerciții de laborator și de a se familiariza cu metodele științifice și cu tehnicile de cercetare folosite în laboratoarele de la Măgurele.

La rândul lor, cadrele didactice care predau discipline STEM în învățământul secundar gimnazial și liceal vor învăța diverse alternative de predare, dar vor descoperi și diferite resurse pe care le pot utiliza în cadrul procesului didactic.

Școala de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele își propune să familiarizeze elevii cu instrumentele științifice și cu gândirea critică și să le ofere acestora oportunitatea de a iniția proiecte de cercetare alături de oamenii de știință de la Măgurele.

Nu în ultimul rând, Școala este o ocazie pentru cadrele didactice de a se forma în spiritul metodelor pedagogice inovatoare și de a se pune la curent cu ultimele noutăți în ceea ce privește educația STEM.

Tematicile de cercetare propuse elevilor și profesorilor cuprind domeniile fizică și inginerie, automatizări și aplicații, științele vieții și ale mediului și tehnologii digitale în cercetare. Dintre subiectele destinate elevilor pentru experimente și proiecte de cercetare amintim: dezvoltarea de ansamble cu interfață internet of things (IoT) pentru facilități experimentale, observații ale efectelor medicamentelor asupra celulelor tumorale expuse la radiații ionizante; analize privind comunicarea în lumea animalelor; aplicații ale inteligenței artificiale în analiza datelor științifice; prepararea si caracterizarea structurilor nanometrice cu aplicabilitate în electronică și optoelectronică; astrofizică – galaxii și găuri negre; comportamentul sistemului teren-structură în timpul cutremurelor; sisteme de procesare cu plasmă pentru modificarea suprafețelor etc.

Toți cei interesați de participarea la Școala de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele se pot înscrie la eveniment până la data de 30 iunie 2018. Astfel, înscrierea elevilor la eveniment se realizează completând formularul disponibil aici, iar înscrierea cadrelor didactice se realizează aici.

Mai multe informații cu privire la eveniment pot fi accesate pe site-ul Școlii de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele, precum și pe pagina de Facebook.

Share This