Căutare
Generic filters
Exact matches only
Filter by Custom Post Type

Universitatea din București, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Muzeul Național al Literaturii Române, Uniunea Scriitorilor din România și British Council, organizează cea de-a patra ediție a masterclass-ului de traducere literară coordonat de prof. univ. dr. Lidia Vianu, director al Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan şi al editurii online Contemporary Literature Press.

Studenții, masteranzii și doctoranzii interesați sunt rugați să trimită la adresa silviapetrescu93@yahoo.com următoarele documente: textul tradus în limba engleză, un curriculum vitae care să reflecte experiența în activitatea de traducere literară, adresa de email și numărul de telefon, precum și o declarație în care se va menționa faptul că vor fi prezenţi în toate cele cinci zile ale Masterclass-ului.

Termenul până la care se primesc aplicaţii este 30 aprilie 2019.

Pentru ediția 2019, sunt disponibile în echipa de traducători 30 locuri, iar participarea este gratuită. Selecția participanților va fi realizată de coordonatorul programului, prof. univ. dr. Lidia Vianu, pe baza unei traduceri literare din limba română în limba engleză. Textele care urmează să fie traduse sunt postate pe pagina concursului, pe www.icr.ro, precum și aici. aici

În luna aprilie 2019, participanții vor lucra individual, sub coordonarea prof. univ. dr. Lidia Vianu, pe texte selectate de organizatori. În cadrul celor cinci zile de masterclass (13-17 mai 2019), traducerile vor fi stilizate sub îndrumarea invitaților – poeţi publicaţi de editura Bloodaxe din Marea Britanie. Se va lucra pe texte de poezie contemporană românească, iar antologia rezultată în urma programului va fi publicată la editura ICR, precum şi online la editura Contemporary Literature Press.

Cei care se înscriu vor avea obligaţia să participe la toate cele 5 zile de Masterclass (13-17 mai 2019, orele 16:00 – 20:00, sala James Joyce, Pitar Moş]. Cei admişi vor semna un acord de participare pe toată durata masterclassului, cu Universitatea din Bucureşti. Nu se admit absenţe. Persoanele care se înscriu sunt rugate să se asigure că pot frecventa masterclass-ul, pentru a lucra direct cu poeţii Bloodaxe.

Regulamentul concursului poate fi accesat aici.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.

Share This