Căutare
Generic filters
Exact matches only
Filter by Custom Post Type

Credeai că inteligența emoțională te face mai deștept și mai performant la locul de muncă sau la școală? Va trebui să te dezamăgim și să îți spunem că cele de mai sus sunt false. Totuși, avem și o veste extraordinară și sperăm că vei fi încântat să afli că, deși inteligența emoțională nu este ceea ce pare la prima vedere, ea este una dintre cauzele și sursele principale ale fericirii noastre în general și poate fi dezvoltată pentru a ne îmbunătăți calitatea vieții.

Cercetătorul Dragoș Iliescu, reputat specialist în psihologie organizațională și măsurare psihologică, cu o activitate academică și o experiență practică recunoscută la nivel internațional, a susținut miercuri, 30 ianuarie 2019, conferința „Mituri și adevăruri despre inteligența emoțională” la Sala Media a Teatrului Național București. Evenimentul, organizat de Universitatea din București în cadrul seriei conferințelor „Știința pe înțelesul tuturor”, s-a adresat atât publicului larg, cât și pasionaților de științe.

Audiența, extrem de numeroasă și interesată să afle cât mai multe despre inteligența emoțională, a savurat cu emoție discursul specialistului Dragoș Iliescu și l-a asaltat pe acesta cu întrebări care mai de care mai interesante.

Dragoș Iliescu a reușit să ne explice în detaliu ce este și ce nu este inteligența emoțională, care sunt diferențele dintre inteligența emoțională și cea cognitivă, demontând cele mai răspândite mituri despre acest concept îndrăgit al zilelor noastre. Așadar, inteligența emoțională nu este o formă de inteligență atunci când o confruntăm cu criteriile căreia ar trebui să i se supună orice formă de inteligență (bază biologică – genetică puternică, aport în corectitudinea și/sau în viteza de rezolvare a problemelor sau distribuție normală). Aceasta, conform studiilor științifice, nu este asociată cu performanța la locul de muncă sau la școală, nu dă viteză sau corectitudine în procesarea emoțiilor, nu are legătură cu memoria, cu rezolvarea problemelor sau calculul mental, cu raționamentele inductive, deductive sau abductive sau de alt fel, nu este o deprindere, nu ține de aptitudini mecanice, de tehnoredactare sau de aptitudini manageriale.

Conceptul de inteligență emoțională a fost deconstruit pas cu pas cu explicații științifice bine documentate, strivind așa cum a atras atenția invitatul „corola de minuni a lumii” într-o presiune crescândă în rândul publicului. Totuși, ce este aceasta inteligență emoțională de care vorbește toată lumea? Ei bine, am putea spune că este „un concept umbrelă care conține adaptabilitatea, care cumva te face mai adaptabil la vicisitudinile cu care te confrunți în lumea modernă, stres de principiu, și care cumva conține respect de sine, empatie, optimism, fericire. Popularitatea acestui concept poate fi explicată prin natura aspirațională a inteligenței și prin spiritul timpului care încearcă să regleze inegalitățile sociale, pentru că vrem să fim inteligenți, prețuiți și ne dorim să credem că oricine poate deveni orice, dacă își dorește cu adevărat”.

Totuși, după ce a zdruncinat certitudinile publicului privind inteligența emoțională, specialistul Dragoș Iliescu a reaprins entuziasmul acestuia explicând că inteligența emoțională este un predictor important al fericirii și este dezvoltabilă în mod semnificativ. Asta înseamnă că dezvoltarea inteligenței emoționale ar trebui să aibă un impact pozitiv asupra calității vieții noastre și asupra rezilienței mentale, adică a felului  în care relaționăm, gestionăm propria ființă și propriile emoții atunci când ne confruntăm cu presiune și stres. Deci, am putea spune că este extraordinar faptul că inteligența emoțională contribuie la fericire și la creșterea calității vieții, iar noi putem lucra la dezvoltarea ei, chiar dacă nu ne îmbunătățește performanțele cognitive academice sau pe cele de la locul de muncă.

În cadrul conferinței, domnul Dragoș Iliescu ne-a oferit informații relevante și ne-a demonstrat, încă o dată, că psihologia este o știință robustă care poate contribui în mod relevant, nu doar la sănătatea mintală a indivizilor, ci și la sănătatea societății în mod special.

Accesul la eveniment a fost gratuit în limita locurilor disponibile.

Înregistrarea integrală a evenimentului „Mituri și adevăruri despre inteligența emoțională” cu specialistul Dragoș Iliescu este acum disponibilă și online. 

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.

Share This