Căutare
Generic filters
Exact matches only
Filter by Custom Post Type

Masteratul de cercetare în Neurobiologie, organizat de Departamentul de Anatomie, Fiziologie Animală și Biofizică al Facultății de Biologie (Splaiul Independenței, 91-95), împlinește anul acesta 25 de ani de la înființare.

Programul se adresează absolvenților ciclului de licență în domeniile biologie, biochimie, medicină, medicină veterinară, farmacie, chimie, biofizică, fizică medicală, inginerie medicală, psihologie, științele educației și filosofie interesați de studiul neuroștiințelor.

Înființat acum 25 de ani, Masteratul de Neurologie este un program cu tradiție în domeniul neuroștiințelor, acreditat de ARACIS și membru al NENS (The Network of European Neuroscience Schools), ceea ce permite stagii internaționale în rețea. Totodată, programul oferă posibilitatea continuării cu succes a unui doctorat de cercetare, unii dintre profesorii implicați în acest program fiind coordonatori de doctorat și de abilitare în domeniul Biologiei și Biochimiei.

Admiterea la Masteratul de Neurobiologie se organizează în luna septembrie 2019. Mai multe detalii privind concursul de admitere vor fi disponibile pe pagina de admitere a Facultății de Biologie și pe pagina de Facebook a programului de masterat.

Programul durează doi ani și oferă cursuri de Etologie umană, Neurofiziologia comportamentelor motivate homeostatic, Procese de semnalizare celulară în sistemul nervos, Psihofarmacologie și psihoterapie, Etică și integritate academică; Zoopsihologie, Canale ionice, Biofizica membranelor, Microscopie biomedicală, Biostatistică și prelucrarea datelor experimentale; Neurofiziologia proceselor cognitive, Neurobiologie medicală, Neurobiofizică, Biofeedback și Neurobioinformatică. Ultimul semestrul este dedicat practicii de cercetare și elaborării lucrării de disertație.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.

Share This