În perioada 17-19 mai 2018, Centrul Regional Francofon de Cercetări Avansate în Științe Sociale (CEREFREA) al Universității din București organizează colocviul internațional „Reprezentările politice ale femeilor în Europa Centrală și Orientală”. Evenimentul va avea loc pe 17 mai la sediul „Villa Noël” (Str. Emile Zola, nr. 6) și pe 18 și 19 mai la Casa Universitarilor (Str. Dionisie Lupu, nr. 46).
În întreaga lume, tema reprezentărilor politice ale femeilor este pusă în discuție nu doar de oamenii de știință din domeniile științelor politice, studiilor de gen, sociologiei, istoriei etc., de către specialiști ai societății civile, de către diplomați, ci și de către politicieni și politiciene. Fie că este prioritizată de voința și agenda politică sau minimalizată și marginalizată în raport cu alte probleme „mai urgente”, egalitatea dintre femei și bărbați este o miză societală și politică fundamentală, o provocare și un indicator al stadiului pentru regimurile democratice.
Subiectul reprezentării politice a femeilor, chiar dacă a făcut obiectul a numeroase cercetări și reflectări la nivel internațional, rămâne încă, în spațiul academic, insuficient analizat și mai ales insuficient legitimat, pentru a nu mai aminti despre disparitățile dintre țări.
Astfel, obiectivul general al colocviului este de a reflecta asupra reprezentărilor politice ale femeilor, de a difuza bunele practici ale anumitor țări și de a identifica nevoile altor țări, de a identifica și analiza strategiile acestora și de a dezvolta cercetare pe acest subiect în Europa Centrală și Orientală.
Pentru a da o anvergură mai mare evenimentului, acesta a fost atașat conferinței internaționale a Facultății de Științe Politice, SCOPE 2018, care are loc pe 18 și 19 mai 2018, cu tema „Gen & politică: provocările globalizării”. Două mese rotunde, o reuniune de lucru și o lansare de carte vor fi organizate de CEREFREA în cadrul acestui eveniment. Mai multe informații despre Conferința Internațională Interdisciplinară de Științe Politice pot fi accesate aici.
Evenimentul este realizat în parteneriat cu Facultatea de Științe Politice a Universității din București, cu Școala Națională de Științe Politice și Administrative, cu Centrul feminist FILIA și cu sprijinul Organizației Internaționale a Francofoniei.
Programul colocviului internațional „Reprezentările politice ale femeilor în Europa Centrală și Orientală” poate fi accesat aici, iar mai multe informații despre eveniment pot fi găsite aici.