Căutare
Generic filters
Exact matches only
Filter by Custom Post Type

Conferinta „Samuraiul: De la Ju Jutsu la Aikido. Tradiție, modernitate și reinventarea războinicului” la Universitatea din București

Conferinta „Samuraiul: De la Ju Jutsu la Aikido. Tradiție, modernitate și reinventarea războinicului” la Universitatea din București
Loading Map....

Date/Time
Date(s) - 30.03.2018
5:00 pm

Location
Facultatea de Istorie

Categories No Categories


Vineri, 30 martie 2018, în cadrul Săptămânii Porților Deschise de la Facultatea de Istorie, va avea loc conferința „Samuraiul: De la Ju Jutsu la Aikido. Tradiție, modernitate și reinventarea Războinicului”.

Evenimentul este organizat de Masteratul de Istoria Ideilor, Mentaliăților și Culturii de Masă, în parteneriat cu Centrul pentru Studii de Arte Marțiale Tradiționale și Cultură Orientală „Raiden Dojo” din București și se va desfășura începând cu ora 17:00 în Amfiteatrul „Vasile Pârvan” al Facultății de Istorie (Bd. Regina Elisabeta, nr. 4-12, etajul 3)

Conferința va fi moderată de prof. univ. dr. Mirela-Luminița Murgescu, cadru didactic la Facultatea de Istorie a Universității din București.

La eveniment va lua parte reputatul expert în artele marțiale tradiționale, sensei Cristian Laiber, care va vorbi despre războinicii japonezi și despre evoluția artelor marțiale de la forma marțială veche, tradițională de Ju Jutsu, la cea modernă de Aikido, precum și despre ideile și mentalitățile care marchează această trecere.

Practicant și discipol apropiat al mai multor maeștri japonezi și europeni de renume, precum Machida Kenshinsai, Kenji Shimazu, Tetsuji Ishizuka și dr. Kacem Zoughari, sensei Cristian Laiber a reușit să stabilească o veritabilă și autentică legătură cu sursa artelor marțiale tradiționale, fiind, de asemenea, un colecționar și cunoscător al armelor și documentelor vechi, precum și al istoriei acestora. Cu peste 30 de ani de experiență și zeci de călătorii în Japonia, Okinawa și Taiwan, sensei Laiber este autorul unor lucrări unice în spațiul românesc pe tema artelor marțiale, precum Kobudo Okinawa, Ninjutsu Bujinkan, Ninjutsu – Taijutsu: Tehnici de luptă fără arme.

Conferința va fi completată cu o demonstrație practică, gratuită și deschisă publicului, care va avea loc sâmbătă, 31 martie 2018, între orele 09:30 – 12:00, la „Raiden Dojo” –  Liceul Mircea Eliade (Splaiul Independentei, nr. 315 – 317).