Căutare
Generic filters
Exact matches only
Filter by Custom Post Type

Dan Lungu la cursul de creative writing din cadrul MTTLC

Dan Lungu la cursul de creative writing din cadrul MTTLC
Loading Map....

Date/Time
Date(s) - 13.03.2019
6:00 pm

Location
Facultatea de Limbi și Literaturi Străine

Categories No Categories


Miercuri, 13 martie 2019, Dan Lungu ia parte la cursul de scriere creativă al Doinei Ruști, la Universitatea din București. Întâlnirea va avea loc începând cu ora 18:00, în Sala James Joyce a Facultății de Limbi Străine (Str. Pitar Moș, nr 7-13).

Atelierul are ca subiect romanul Pâlpâiri (Polirom, 2018), apariție recentă, semnată de Dan Lungu. Cum se naște un personaj literar, care sunt registrele epice și, mai ales, ce se întâmplă cu eroul în finalul unui roman – iată câteva dintre întrebările care interesează pe orice viitor prozator și la care această întâlnire își propune să răspundă

Cursul se derulează în cadrul Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan, coordonat de profesor Lidia Vianu, unul dintre cele mai căutate masterate ale Universității din București.

Dan Lungu (n. 15 septembrie 1969) este unul dintre cei mai apreciați și mai traduși scriitori contemporani, prozator cunoscut în primul rând prin Sunt o babă comunistă!, roman multi-tradus, premiat și ecranizat de Stere Gulea. Lider al noii generații, Dan Lungu este autorul mai multor romane de succes, printre care Raiul găinilor, Cum să uiți o femeie, În iad toate becurile sunt arse ș.a. La fel de cunoscut și în Europa, a fost tradus la edituri prestigioase, iar în Franța i-a fost acordată înalta distincție de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres. Dan Lungu e universitar, inițiator al Club-ului 8, cofondator al Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT). Ca senator, activează  în Comisia de cultură și media a Parlamentului.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.