Căutare
Generic filters
Exact matches only
Filter by Custom Post Type

Dezbaterea „1918 și reconstrucția Europei Centrale și de Est”

Dezbaterea „1918 și reconstrucția Europei Centrale și de Est”
Loading Map....

Date/Time
Date(s) - 22.11.2018
4:00 pm

Location
Hotel Majestic Ramada

Categories No Categories


Joi, 22 noiembrie 2018, se deschid lucrările conferinței internaționale 1918 și reconstrucția Europei Centrale și de Est, organizată de Facultatea de Istorie a Universității din București, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe și cu sprijinul Institutului de Cercetare al Universității din București. Evenimentul se desfășoară începând cu ora 16:00, la Hotelul Majestic Ramada (Calea Victoriei, nr. 38-40).

Dezbaterile vor continua în zilele de 23 și 24 noiembrie în Sala de Consiliu a Facultății de Istorie a UB.

Conferința, care face parte din seria de evenimente dedicate Centenarului Unirii de la 1918 de Facultatea de Istorie, are ca obiectiv readucerea în dezbaterea academică a transformărilor fundamentale pe care finalul Marelui Război le-a determinat în dezvoltarea națiunilor din regiune. Totodată, ea reprezintă o ocazie de promovare a unei culturi istorice lipsite de părtinire și pornește de la premisa că împlinirea a 100 de ani de evenimentele din 1918-1919 este un bun prilej de reflecție asupra prezentului, asupra oportunităților, dar și provocărilor cu care se confruntă astăzi Europa.

La eveniment participă 25 de istorici din centre universitare din România, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Marea Britanie, Italia și Rusia. Lucrările conferinței sunt organizate pe secțiuni dedicate unor teme istorice importante cum ar fi: Războiul, criza, și revoluția; Conferința de la Paris și provocările remodelării Europei central-estice; Rememorarea Primului Război Mondial. Comemorare și memorie în Europa central-estică; De la viziune la acțiune. Marile Puteri și Europa central-estică după război; O pace durabilă? Promisiune și realitate în noua ordine europeană.

Mai multe detalii, precum și programul integral al conferinței 1918 și reconstrucția Europei Centrale și de Est, sunt accesibile aici.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.